Road infrastructure liability for frontal collision with improperly installed safety barrier: concurrent fault and civil delict elements

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, la data de 20 iunie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - D.R.D.P. Timişoara solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 51.911 RON şi 19.216,8 euro daune materiale şi a sumei de 1.000.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 477 din data de 9 iunie 2020, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.I.R. S.A. reprezentată prin D.R.D.P. Timişoara.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 198 din data de 10 februarie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 477 din data de 9 iunie 2020, pronunţate de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă.

A schimbat sentinţa apelată, în sensul că, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei C.N.A.I.R. S.A. - D.R.D.P. Timişoara, secţia de Drumuri Naţionale Deva.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 25.955,5 RON şi 9.608,4 euro, despăgubiri materiale, precum şi suma de 50.000 euro, daune morale.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 18.588 RON, cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 198 din data de 10 februarie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

II.1. Motivele de recurs

Cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A.:

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat: admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, numai în ceea ce priveşte reţinerea vinovăţiei sale în producerea accidentului, precum şi soluţia de admitere în parte a daunelor materiale şi morale acordate; obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

În esenţă, a susţinut următoarele:

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, nesocotind principiile oralităţii şi contradictorialităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

- la pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a avut în vedere alte împrejurări, şi anume stabilirea gradului său de vinovăţie, împrejurări care nu au fost puse în discuţia părţilor, fiind încălcat principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil;

- deşi nu s-a pus în discuţia părţilor gradul său de vinovăţie, instanţa de apel s-a pronunţat şi pe acest aspect, fără a acorda cuvântul părţilor pe această chestiune, încălcând principiul oralităţii dezbaterilor şi principiul contradictorialităţii.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază:

- obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată;

- instanţa de apel a reţinut drept cauză principală a accidentului părăsirea carosabilului condus de recurentul-reclamant şi impactul frontal cu parapetul, fără să expusă raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, precum şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant.

Hotărârea cuprinde motivele motive contradictorii:

- deşi instanţa de apel a arătat că probele administrate în cauză nu au permis a se stabili cu certitudine dacă manevra a fost determinată de un conducător auto care, circulând din sens opus, a efectuat o depăşire neregulamentară, iar reclamantul a încercat să evite o coliziune, cum susţine reclamantul, sau a fost rezultatul unui moment de neatenţie din partea acestuia, având în vedere ora la care s-a produs accidentul şi o posibilă stare de oboseală, totuşi, reţine vinovăţia sa, contrar concluziilor expertului desemnat de către instanţă;

- înfăptuirea justiţiei cerere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de elemente şi împrejurări decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut vinovăţia sa în producerea prejudiciului pe care l-a suferit, stabilind o culpă comună de 50%-50%, ceea ce a dus la admiterea în parte a pretenţiilor sale, proporţional cu culpa de 50%;

- în opinia sa, consecinţele accidentului sunt datorate neconformităţilor parapetului metalic cu care a intrat în coliziune, neconformităţi descrise pe larg în raportul de expertiză şi însuşite de instanţa de apel;

- în mod eronat instanţa de apel a apreciat că părăsirea carosabilului de către autoturismul pe care l-a condus şi impactul frontal cu capătul parapetului au dus la consecinţele accidentului, întrucât rolul parapetului era tocmai acela de a proteja şi a redirecţiona autovehiculele în caz de coliziune, astfel cum a arătat expertul;

- în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, instanţa de apel minimizează atât traumele sale fizice şi psihice, cât şi îngrădirea totală a posibilităţii desfăşurării oricărei activităţi cotidiene sau a unei activităţi profesionale, având în vedere gradul de handicap accentuat în care este încadrat;

- instanţa de apel a subestimat faptul că a stat două luni în comă, iar, după această perioadă, a avut zeci de internări şi multiple intervenţii chirurgicale efectuate în ţară şi în străinătate;

- perioada de medicaţie - din septembrie 2013 şi până în prezent - a lăsat o puternică amprentă asupra stării sale de sănătate, afectându-i organele interne şi chiar psihicul, fiind diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, stare post traumatism cranio-cerebral major;

- instanţa de apel a apreciat că se impune menţinerea unei proporţionalităţi între aceste suferinţe, raportat la particularităţile vieţii sale anterior/ulterior evenimentului, dar, totodată, ignoră că era un tânăr realizat, absolvent de facultate, care înfiinţase şi administra o firmă; după accident a rămas fără firmă, fără posibilitatea de a desfăşura activitate, fără posibilitatea de a se întreţine singur sau de a-şi întemeia o familie, fără prieteni, fără viaţă socială; a rămas cu multe traume fizice şi psihice, precum şi cu multiple probleme de sănătate;

- în cuantificarea prejudiciului moral instanţa de apel nu a luat în calcul durerile fizice enorme pe care le-a trăit (pretium doloris), atât la momentul producerii accidentului, cât şi ulterior, ca urmare a producerii accidentului şi a intervenţiilor chirurgicale necesare în vederea recuperării, dureri care sunt inimaginabile, fiind de o intensitate şi durată majore;

- instanţa de apel nu a ţinut cont că la ochiul drept - afectat în accident - a suferit o diminuare a funcţiei vizuale de peste 50%; totodată, a fost diagnosticat cu tulburare organică de personalitate, stare post traumatism cranio-cerebral major;

- instanţa de apel nu a luat în calcul nici durerea psihică încercată ca urmare a transformărilor majore care i-au marcat viaţa şi care se manifestă pregnant şi în prezent, creându-i un complex de inferioritate pe toate planurile;

- nici prejudiciul estetic, imposibil de ascuns, ce cuprinde toate vătămările şi leziunile ce aduc atingere armoniei fizice sau înfăţişării persoanei, nu este de neglijat, având în vedere că nici în prezent ochiul afectat în urma accidentului nu este în stare normală şi de la jumătatea zilei, când se instalează oboseala, rămâne închis;

- în cuantificarea daunelor morale, instanţa de apel nu a luat în calcul toate aspectele pe care le-a invocat şi a subapreciat consecinţele neglijenţei părţii adverse în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara:

Susţinând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, rejudecând, să se dispună respingerea apelului formulat de către partea adversă şi, implicit, acţiunea promovată de către acesta.

În esenţă, a arătat următoarele:

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

- există o motivare contradictorie în cuprinsul deciziei atacate în ceea ce priveşte modul prin care curtea reţine faptul că în mod evident producerea evenimentului auto nu îi poate fi imputată, dar la producerea lui au concurat şi alte conduite comisive sau omisive - motivarea este formulată ca şi când ar fi vinovată de producerea acestui eveniment auto;

- reţinerea în cuprinsul motivării a faptului că parapetul metalic a fost montat la 0,75 m de la sol nu corespunde realităţii; a arătat şi a exemplificat că în raportul de expertiză la/din desenul de execuţie rezultă înălţimea măsurată de 0,67 m ca fiind de la sol la vârful piciorului de susţinere şi nu la vârful lisei metalice; diferenţa de 8 cm de la 0,67 m la 0,75 m rezultă din partea cu care se înalţă lisa peste acel 0,67 m indicat în desenul de execuţie; expertul a reţinut că "respectiv 0,75 măsurând şi lisa şi dacă este corelată cu precizările din desenul de execuţie constatăm că a fost respectat proiectul privind înălţimea parapetului."; totodată, expertul a arătat:

"Capăt de parapet care corespunde desenului primit, de pe DN 66";

- nu sunt diferenţe în ceea ce priveşte înălţimea parapetului şi nici cu privire la elementele de capăt ale acestuia;

- a arătat şi a susţinut faptul că expertul numit în cauză a efectuat raportul de expertiză la starea de fapt regăsită la momentul în care s-a deplasat la faţa locului pentru întocmirea raportului de expertiză şi nu pentru momentul la care a avut loc accidentul (27 septembrie 2013); deşi a arătat şi a susţinut acest aspect, fapt necontestat de nicio parte, instanţa de apel a reţinut că, totuşi, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. şi se impune a suporta 50% din prejudiciul încercat de către recurentul-reclamant;

- în motivarea instanţei nu se exemplifică ce acţiuni sau inacţiuni ale sale au condus la producerea accidentului;

- în plus, expertul parte ing. B., în opinia separată formulată, exemplifică şi demonstrează că parapetul metalic îşi îndeplineşte rolul pentru care a fost montat.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- la art. 4 din normativul AND 593/2012 - "Normativ pentru sisteme de protecţie pentru siguranţa circulaţiei pe drumuri, poduri şi autostrăzi", se prevede:

"Parapetele de siguranţă sunt proiectate pentru a reţine şi redirecţiona vehiculele în condiţii bune de siguranţă pentru ceilalţi utilizatori ai drumului."; instanţa de judecată a reţinut normativul SR EN 1317-2 paragraful 4.2., care, în legislaţie, a fost transpus prin AND 593/2012;

- în cazul de faţă este vorba despre un impact frontal cu parapetul metalic şi nu despre un impact/o lovitură din lateral, cum, de altfel, au fost proiectaţi parapeţii metalici; parapetul metalic nu a avut cum să-şi îndeplinească rolul pentru care a fost montat;

- instanţa de apel a apreciat că nu a montat şi nu a întreţinut corespunzător parapetul metalic, deşi a contestat şi contestă concluziile raportului de expertiză şi constatările instanţei de apel, care a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 C. civ.

- instanţa nu motivează cum a ajuns la concluzia că sunt întrunite aceste elemente, în condiţiile în care fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile nu îi sunt imputabile;

- prejudiciul cauzat părţii adverse nu poate să îi fie imputat din moment ce s-au depus toate demersurile necesare ca acel sector de drum să fie menţinut în stare bună de circulaţie prin luarea măsurilor de întreţinere;

- în ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât atât fapta ilicită, cât şi prejudiciul nu îi pot fi imputate;

- nu poate fi reţinută vinovăţia sa în ceea ce priveşte producerea accidentului auto, având în vedere că a luat toate măsurile pentru menţinerea carosabilului într-o stare de viabilitate bună, a semnalizat corespunzător sectorul de drum unde a avut loc evenimentul auto - nu are nicio culpă în producerea acestuia;

- în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale, instanţa de apel a reţinut o culpă a societăţii de 50%, motivat de faptul că nu le-ar fi contestat, deşi la dosar există note de şedinţă, concluzii scrise, în care şi-a spus punctul de vedere cu privire la despăgubirile solicitate şi a arătat că nu este vinovată de producerea evenimentului auto;

- cuantumul despăgubirilor nu a fost dovedit printr-o expertiză, ci doar au fost invocate/solicitate la modul general, fără a fi dovedite;

- modul în care instanţa a decis să fie obligată proporţional cu culpa sa în/la producerea evenimentului auto, în speţă 50%, nu este motivat sub niciun aspect; nu ştie ce reprezintă 25.955,5 RON şi nici 9.608,4 euro;

- critică şi suma acordată drept cuantum al daunelor morale; în motivarea acordării daunelor morale, instanţa nu a avut în vedere aplicabilitatea art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, ci şi-a întemeiat această cuantificare pe art. 1391 C. civ., ceea ce înseamnă că textul de lege în temeiul căruia instanţa a acordat daunele morale nu corespunde cu temeiul de drept instituit de legiuitor pentru evaluarea şi stabilirea acestora.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul promovat de către partea adversă, prin care a invocat excepţia nulităţii acestuia în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) şi art.

489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în termen legal, a depus întâmpinare prin care a combătut susţinerile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs şi a solicitat respingerea acestuia.

Totodată, a precizat că nu este de acord cu soluţionarea recursului în procedura reglementată de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de recurenta-pârâtă şi admiterea propriului recurs.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, la rândul său, a formulat răspuns la întâmpinare şi completare la întâmpinarea depusă anterior, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul-reclamant, în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a solicitat respingerea excepţiei nulităţii propriului recurs, invocate de către recurentul-reclamant prin întâmpinare, iar, pe fond, admiterea recursului pe care l-a promovat, astfel cum a fost formulat, şi respingerea recursului declarat de către partea adversă.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva deciziei civile nr. 198 din 10 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 15 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, nefiind reţinută excepţia nulităţii recursului reclamantului, invocată de recurenta-pârâtă, pentru motivele redate în încheierea de admitere în principiu.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate de reclamantul sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Recursul formulat de recurentul reclamant:

Reclamantul A. susţine prin primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că instanţa de apel ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, nesocotind principiile oralităţii şi contradictorialităţii, motivând că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor stabilirea gradului său de vinovăţie.

Această critică este nefondată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Contradictorialitatea este principiul care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ si egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. În virtutea contradictorialităţii, părţile îşi aduc reciproc la cunoştinţă pretenţiile, apărările şi probele de care înţeleg să se folosească în proces, prin cererile scrise adresate instanţei, judecata nu se poate face decât după legala lor citare, în cursul procesului toate părţile sunt ascultate în mod egal, inclusiv asupra împrejurărilor de fapt sau de drept puse în discuţie de instanţă, în vederea aflării adevărului în cauză, încuviinţarea probelor se face în şedinţă publică, după prealabila lor discutare de către părţi, toate aceste obligaţii procedurale fiind respectate de instanţa de apel.

În acest context, se apreciază a fi nefondate criticile recurentului reclamant, întrucât se constată că instanţa de apel a reţinut în mod just, urmare a respectării principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, că prejudiciul cauzat reclamantului a fost cauzat atât de ieşirea autovehiculului de pe partea carosabilă, cât şi de impactul frontal cu parapetul de siguranţă, acţiune imputabilă reclamantului sau unui terţ pentru care pârâta nu poate răspunde, dar şi de deteriorarea nepermisă a elementelor din structura parapetului de siguranţă, care au pătruns în habitaclu, pentru care a fost posibilă reţinerea unei culpe concurente (şi) a pârâtei, ceea ce a atras şi antrenarea răspunderii acesteia.

Prin al doilea motiv de recurs recurentul-reclamant susţine incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv ce nu poate fi primit.

Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Prin prisma primului aspect invocat, nu se poate considera că instanţa de apel a reţinut drept cauză principală a accidentului părăsirea carosabilului condus de recurentul-reclamant şi impactul frontal cu parapetul, fără a prezenta raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, precum şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant. Instanţa a motivat decizia pronunţată prin arătarea împrejurării că principala cauză a accidentului în care a fost implicat reclamantul a fost, în mod evident, părăsirea carosabilului de către autoturismul condus de acesta şi impactul frontal cu capătul parapetului, şi, mai departe, că este imputabilă reclamantului sau unui terţ pentru care pârâta nu poate răspunde, ieşirea autovehiculului de pe partea carosabilă şi impactul frontal cu parapetul de siguranţă. Din acest context, reiese că în cauză esenţială a fost împrejurarea impactului frontal, care şi dacă ar fi fost cauzat de un terţ, iar nu de către reclamant, nu schimba cu nimic chestiunea limitelor răspunderii pârâtei, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de apel de a motiva decizia pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, analiza criticilor formulate prin motivele de apel, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a schimbat soluţia primei instanţe, criterii legale pe care decizia recurată pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia le îndeplineşte.

Considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispoziţiilor legale prin raportare la circumstanţele particulare ale speţei, context în care nu se poate reţine nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, prin prisma celui de-al doilea aspect invocat, considerentele deciziei de apel nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, Curtea menţionând în mod just că, ceea ce trebuie stabilit în cauza de faţă este dacă prejudiciul suferit de către reclamant este consecinţa unei singure acţiuni cu rol cauzal sau la producerea lui au concurat şi alte conduite comisive sau omisive.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, trebuie constatat că asemenea susţineri constituie critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuţiile instanţei de recurs, circumscrise exclusiv verificării legalităţii hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care nu este posibilă reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în această etapă procesuală.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut vinovăţia sa în producerea prejudiciului pe care l-a suferit, stabilind o culpă comună de 50%-50%, că rezultatele accidentului sunt efect al neconformităţilor parapetului metalic cu care a intrat în coliziune, aspecte ce nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.

Motivul invocat este nefondat, în contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1357 şi următoarele din C. civ., s-a dispus în mod just obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, proporţional cu culpa, de 50 %, considerându-se de către instanţă în mod corect că prejudiciul cauzat reclamantului este imputabil în aceeaşi cotă, atât părăsirii de către reclamant a părţii carosabile şi impactului cu parapetul, cât şi deteriorării nepermise a elementului de siguranţă.

O altă nemulţumire care nu poate fi primită vizează cuantumul daunelor morale acordate de instanţă care ar fi subapreciat atât traumele sale fizice şi psihice, cât şi consecinţa îngrădirii totale a posibilităţii de a desfăşura orice activităţi cotidiene sau a unei activităţi profesionale, având în vedere gradul de handicap accentuat în care este încadrat reclamantul, instanţă care a subestimat faptul că a stat două luni în comă, iar, după această perioadă, a avut zeci de internări şi multiple intervenţii chirurgicale efectuate în ţară şi în străinătate; care ignoră faptul că era un absolvent de facultate, care înfiinţase şi administra o firmă, iar după accident a rămas fără posibilitatea de a desfăşura activitatea, fără posibilitatea de a se întreţine singur sau de a-şi întemeia o familie, fără prieteni, fără viaţă socială, că a rămas cu multe traume fizice şi psihice, precum şi cu multiple probleme de sănătate.

Astfel, Curtea de apel, invocând prevederile art. 1391 C. civ., şi-a fundamentat aprecierea pe o serie de criterii concrete, precum: consecinţele negative suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială ale reclamantului.

Instanţa de apel, în contextul interpretării prevederilor legale incidente, a avut în vedere şi consecinţele accidentului asupra integrităţii fizice a reclamantului, care nu s-a mai refăcut complet în ciuda numeroaselor intervenţii chirurgicale, inclusiv suferinţa fizică încercată după accident şi în anii următori, suferinţa psihică încercată.

Nu se poate concluziona deci că, în cuantificarea daunelor morale, instanţa de apel nu ar fi luat în calcul toate aspectele pe care le-a invocat şi că ar fi subestimat consecinţele neglijenţei părţii adverse în îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, aşa cum susţine recurentul.

Recursul formulat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara este nefondat pentru următoarele considerente.

Se susţine, în contextul invocării motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., faptul că există motive contradictorii, pe de o parte, în ceea ce priveşte modul prin care curtea reţine că producerea evenimentului auto nu îi poate fi imputată pârâtei, dar că la producerea lui au concordat şi alte conduite comisive sau omisive, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte reţinerea distanţei montării sau a înălţimii parapetului, reţineri ce nu constituie însă motive contradictorii ale deciziei recurate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile. În condiţiile în care instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că există o faptă ilicită şi a reţinut culpa comună a părţilor nu se poate reţine deci o motivare contradictorie.

Faptul că judecătorul interpretează elementele factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanţa acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, cerinţe îndeplinite de decizia recurată.

Nu pot fi primite astfel nici criticile pârâtei privind faptul că instanţa, deşi a arătat că expertul a efectuat raportul de expertiză la starea de fapt regăsită la momentul în care s-a deplasat la faţa locului pentru întocmirea raportului de expertiză şi nu pentru momentul la care a avut loc accidentul (27 septembrie 2013), a reţinut că totuşi sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ. sau critica relativă la motivarea deciziei instanţei în care nu se exemplifică ce acţiuni sau inacţiuni ale sale au condus la producerea accidentului, acestea fiind nemulţumiri legate de modul de redactare a deciziei, ce nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.

Motivul de recurs ce este întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

În primul rând, este nefondată critica recurentei ce vizează incidenţa art. 4 din normativul AND 593/2012, deoarece instanţa de apel a menţionat caracteristicile parapetului de siguranţă, potrivit normativului SR EN 1317/2, precizat în cuprinsul expertizei, această critică neputând fi circumscrisă motivului de nelegalitate reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În al doilea rând, se contestă, în esenţă, modul de interpretare de către instanţa de apel, a prevederilor art. 1357 C. civ., cu privire la elementele răspunderii civile delictuale.

Şi această critică ce este nefondată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1357 C. civ., atât cu privire la fapta ilicită, la prejudiciu, la legătura de cauzalitate, cât cu privire la vinovăţie, reţinând că, din cuprinsul raportului de expertiză se desprinde concluzia că mobilizarea lisei parapetului, pătrunderea în habitaclul autovehiculul reclamantului şi rănirea acestuia au fost consecinţa modalităţii defectuoase de prindere a stâlpilor de susţinere în fundaţia parapetului. De asemenea, corect s-a apreciat că poate fi angajată răspunderea pârâtei care, în virtutea calităţii administrator al drumului, trebuia să acţioneze pentru ca elementele de siguranţă să fie montate şi întreţinute astfel încât să asigure îndeplinirea în orice moment a scopului pentru care au fost prevăzute. Aşa fiind, s-a conchis că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i incumbau, acţionând cu neglijenţă.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că parapetul nu şi-a putut îndeplini rolul, deoarece impactul a fost unul frontal şi nu lateral, considerându-se corect că parapetul trebuie să fie unul de siguranţă în ambele situaţii de impact.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1357 C. civ., este neîntemeiată şi critica privind cuantumul despăgubirilor materiale, prin prisma reţinerii de către instanţa de apel a culpei pârâtei, de 50%, (deşi recurenta susţine că ar fi arătat că nu este vinovată de producerea evenimentului auto), faţă de reţinerea justă a contribuţiei pârâtei la producerea prejudiciului şi faţă de faptul că pârâta nu a contestat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de către reclamant, aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel.

Nu este fondată nici critica recurentei privind cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, nici cea privind motivarea acordării daunelor morale de către instanţă, care nu ar fi avut în vedere aplicabilitatea art. 49 din Ordinul nr. 14/2011, ci şi-a întemeiat această cuantificare pe art. 1391 C. civ., deoarece curtea de apel, aşa cum am precizat mai sus, a inserat în motivare criteriile avute în vedere la acordarea daunelor morale, precum consecinţele cu caracter negativ suferite de reclamant pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială a reclamantului; în plus, Ordinul nr. 14/2011, chiar dacă nu conţine criterii diferite de cele avute în vedere de instanţa de apel (în privinţa daunelor morale, acesta trimiţând la jurisprudenţa instanţelor), nu este incident în cauză, fiind aplicabil în raporturile de asigurare de răspundere civilă auto, obligatorie, potrivit legii.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate nici susţinerea recurentei privind nereţinerea opiniei expertului parte, în condiţiile în care aceasta reprezintă o susţinere de fapt, o nemulţumire a recurentei pârâte faţă de raportul de expertiză, ce nu poate fi supusă cenzurii instanţei de recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Deva împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 10 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Deva împotriva deciziei civile nr. 198 din data de 10 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.