Passive standing in action to supply consent for sale; dismissal as out of object upon subsequent acquisition of property

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.03.2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea pârâtei la radierea ipotecii existente asupra imobilului situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov; să se suplinească consimţământul vânzătoarei şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare - cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Bragadiru, jud. Ilfov, imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare - cumpărare, autentificată la data de 01.07.2013, sub nr. x în cadrul Biroului Notarului Public C. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1270, art. 1279, art. 1179, art. 1669 şi art. 1685-1687 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Ilfov, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 3487 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei, invocată de pârâtă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă 1039A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A., a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că în condiţiile în care obiectul dosarului este pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, acest lucru presupunând transmiterea dreptului de proprietate, iar hotărârea pronunţată având rolul de a suplini acordul pârâtei pentru vânzare, este necesar ca cel obligat să deţină în continuare acel drept de proprietate.

Aceasta a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, susţinând că instanţa de apel a confundat actele din dosar, ceea ce a dus la aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Totodată, a susţinut că menţinerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi modificarea soluţiei prin rămânerea fără obiect a cauzei duce la încălcarea unor principii de drept existente şi foarte bine conturate atât în lege cât şi în practică.

Concluzionând, apreciind că nu a fost stabilită corect situaţia de fapt, ceea ce, în opinia recurentei, echivalează cu necercetarea fondului, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

5. Apărările formulate în cauză

La 01 martie 2022, intimata A. a depus note scrise, prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În argumentarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, intimata a arătat, în esenţă, că potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 07 iulie 2017, nu sunt supuse recursului, printre altele, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de RON, respectiv până la 500.000 RON inclusiv, pentru procesele pornite începând cu data cu data de 1 ianuarie 2019.

Totodată, a arătat că aceste praguri valorice au fost eliminate de către Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constat că sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri de degrevare a instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Însă, cum legea care guvernează desfăşurarea procesului şi întocmirea actelor de procedură este legea în vigoare la data introducerii acţiunii şi cum decizia Curţii Constituţionale produce efecte numai pentru viitor, faţă de data introducerii acţiunii, 07 iulie 2017, consideră că recursul este inadmisibil şi solicită respingerea acestuia în consecinţă.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, intimata a arătat că în cuprinsul cererii de recurs se face o expunere a situaţiei de fapt şi a parcursului litigiului în fazele procesuale anterioare, fără a se arăta însă, în concret, nomele legale pretins a fi fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel, motivele invocate neputând fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiilor, ca neîntemeiate, şi admiterea recursului, cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

6. Înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 octombrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fişa Ecris (dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care prin rezoluţia din 10 ianuarie 2022 a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 02 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţiile inadmisibilităţii recursului, pe excepţia nulităţii recursului şi pe fondul cererii de recurs, iar pentru a da posibilitatea recurentei-pârâte să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 16 martie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile şi apărările formulate şi cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului invocate prin notele scrise, Înalta Curte, analizându-le cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., constată că acestea sunt neîntemeiate şi le va respinge în consecinţă, având în vedere următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură şi cu data introducerii acţiunii.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă în mod clar că data introducerii acţiunii este 04 martie 2020, şi nu data de 07 iulie 2017, cum în mod eronat susţine intimata-reclamantă, astfel că, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. astfel cum a fost modificat de Legea nr. 310/2018. Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. ".

Cum obiectul cauzei de faţă nu se încadrează în ipotezele de excepţie în care este exclusă calea de atac a recursului, prevăzute de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în raport şi de dispoziţiile art. 97 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, se constată că decizia nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Şi excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată şi va fi respinsă, pentru cele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine atunci când criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., chiar dacă partea nu a indicat niciunul dintre acestea.

Numai în ipoteza în care criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege, se va putea aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise parţial motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi soluţia de respinge a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în speţă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Recursul este însă nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:

Obiectul acţiunii îl constituie solicitarea apelantei-reclamante A. ca instanţa să suplinească consimţământul promitentei-vânzătoarei, pârâta B., şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, imobil ce face obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/01.07.2013 de BNP C., precum şi obligarea pârâtei la radierea ipotecii existente asupra imobilului.

Prima instanţă, reţinând că pârâta nu mai este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul litigiului, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei şi a respins acţiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Instanţa de apel, reţinând că debitorul obligaţiei de a face, asumată prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/01.07.2013 de BNP C., este promitenta-vânzătoare B., precum şi împrejurarea că după introducerea acţiunii, la data de 03 septembrie 2020, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/03.09.2020 între reclamantă şi fiica pârâtei, D. - în calitate de proprietar - având ca obiect imobilul din litigiu, a reţinut că prima instanţă a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea ca rămasă fără obiect.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de apel, susţinând că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor legale incidente în cauză, soluţia instanţei fiind eronată atât cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi cu privire la respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte reţine că potrivit art. 36 C. proc. civ. aceasta "rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii."

În cauza pendinte, prin încheierea promisiunii de a contracta, a luat naştere o obligaţie contractuală de a face, respectiv obligaţia recurentei-pârâte de a vinde apelantei-reclamante imobilul ce face obiectul contractului, la termenul stabilit.

În cazul în care termenul de perfectare a contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică nu a fost respectat de către promitentul vânzător, există posibilitatea pentru promitentul cumpărător să intenteze acţiune în instanţă împotriva promitentului vânzător, pentru a-l obliga pe acesta din urmă, la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică sau ca instanţa să suplinească acordul promitentului-vânzător şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic.

Drept urmare, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că debitorul raportului juridic litigios este promitentul-vânzător, respectiv recurenta - pârâtă B., care a refuzat să îşi execute obligaţia de face asumată prin promisiunea încheiată.

Cum calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului chemat în judecată şi persoana care se pretinde că este obligată în raportul obligaţional dedus judecăţii de reclamant, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că pârâta are calitate procesuală în cauză.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă critică modificarea soluţiei primei instanţe şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, susţinând că instanţa de apel nu a analizat faptul că aceasta nu mai era proprietar al imobilului în litigiu încă din anul 2019, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, încălcându-se astfel principii de drept existente şi foarte bine conturate atât în lege cât şi în jurisprudenţă.

Critica este nefondată având în vedere că respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect este soluţia corectă care putea fi pronunţată în prezenta pricină în raport cu situaţia de fapt reţinută şi cu scopul urmărit de reclamantă prin introducerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, scopul urmărit prin introducerea acţiunii a fost acela ca reclamanta să devină titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

La data de 03 septembrie 2020, după introducerea acţiunii şi până la pronunţarea soluţiei în primă instanţă, a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului, între reclamantă şi fiica pârâtei, D., devenită titular al dreptului de proprietate prin donaţie, de la autoarea sa B., acest contract fiind o materializare a promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată anterior, la data de 01 iulie 2017.

Înalta Curte reţine că prin încheierea contractului mai sus menţionat, reclamanta şi-a atins scopul pentru care a introdus cererea de chemare în judecată, devenind titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Drept urmare, soluţia pronunţată de curtea de apel, de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, este una corectă, fără a prezenta relevanţă, în situaţia concretă a speţei, dacă pârâta mai era sau nu titular al dreptului de proprietate.

Totodată, este de menţionat că recursul formulat de recurenta-pârâtă este şi lipsit de interes, întrucât soluţia instanţei de apel nu obligă recurenta, nu stabileşte drepturi în contradictoriu cu aceasta şi nu îi aduce nicio vătămare, acţiunea fiind respinsă ca lipsită de obiect. Ca atare, partea nu justifică niciun folos practic.

Faţă de considerentele mai sus evocate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată şi, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca neîntemeiat recursul declarat în cauză de pârâta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-reclamantă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B., împotriva deciziei nr. 1039A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A., a sumei de 2500 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.