Contestation against final judgment inadmissible for urging merits review as material error

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând, asupra contestaţiei în anulare de faţă constată următoarele:

Prin decizia nr. 360 din 16 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătăţii şi de pârâta A. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii, în legătură cu recursul declarat de pârâtă, instanţa a reţinut că partea supune dezbaterii critici care au caracter nefondat potrivit următoarelor considerente:

- În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-au adus critici privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, s-a reţinut că sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale, pe de o parte, între inculpaţi, iar pe de altă parte, între inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" şi comitenţii Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti, din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

- Cu privire la critica în sensul că motivarea instanţei de apel contravine dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ., care defineşte calitatea procesuală prin raportare la "identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii", instanţa a reţinut că situaţiei de fapt în litigiu (fără a face o analiză separată dacă prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 sau cele ale noului C. civ., în funcţie de data săvârşirii faptelor, întrucât nu face obiectul recursurilor această calificare), raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost reţinut de instanţa de apel, îi sunt aplicabile prevederile art. 1384 alin. (3) noul C. civ.

Această normă juridică reglementează situaţia în care prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar cel răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit toată despăgubirea, prevăzând posibilitatea pentru acesta să se întoarcă şi împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

- În ceea ce priveşte solicitarea de înlocuire a unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, formulată în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că instanţa de apel a identificat în mod exemplificativ câteva elemente care ar putea contribui la determinarea cotelor de contribuţie la producerea prejudiciului.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 1003 şi art. 1052 C. civ. de la 1864, identificate de către recurentă, din care ar rezulta că în cazul pluralităţii de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporţional cu contribuţia la cauzarea acestuia, nu sunt de natură să susţină nelegalitatea considerentelor deciziei recurate.

- În ceea ce priveşte criteriile susţinute de către recurentă referitoare la aptitudinea faptei de a fi calificată drept cauză sau condiţie a prejudiciului cauzat sau determinarea caracterului esenţial sau neesenţial al fiecărei cauze în producerea prejudiciului, s-a observat că prin decizia penală, prin care s-a soluţionat şi latura civilă a litigiului, s-au constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru toţi inculpaţii obligaţi la plata sumelor reprezentând repararea prejudiciului produs prin faptele identificate în hotărâre, ca atare, nu se mai poate relua cercetarea pentru a se determina dacă fapta acesteia reprezintă o cauză sau doar o condiţie pentru producerea prejudiciului sau determinarea caracterului esenţial sau neesenţial al cauzei pentru producerea prejudiciului, care să ducă la exonerarea acesteia de la repararea prejudiciului, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Împotriva acestei decizii, pârâta A. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la 10 ianuarie 2022, fiind fixat termen de judecată pentru soluţionare la 24 februarie 2022.

În motivarea contestaţiei în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea a arătat că în vederea determinării aspectelor formale ale unei judecăţi sunt relevante prevederile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că precizarea obiectului unei cereri reprezintă una dintre condiţiile de formă care se impune a fi îndeplinită în legătură cu toate demersurile adresate instanţelor judecătoreşti.

Astfel, a susţinut că atunci când eroarea instanţei de judecată vizează obiectul demersului civil sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a argumentat că eroarea materială există ca urmare a faptului că din cuprinsul deciziei contestate rezultă că instanţa de recurs a considerat că cererea de chemare în judecată are ca obiect dreptul de regres al reclamantului, contrar conţinutului său.

În dezvoltare, a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei e 11.371.315,75 RON, rezultată din diferenţa dintre suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătăţii urmare a executărilor silite şi suma de 3.204.279,17 RON, sumă la care ministerul a fost obligat în urma deciziei penale nr. 537 din 2 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2010. Or, potrivit art. 1384 alin. (3) C. civ., regresul nu poate depăşi partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. Prin urmare, a susţinut că esenţa acestei instituţii juridice este împrejurarea ca reclamantul să individualizeze obligaţia de plată a despăgubirilor prin pretinderea unei sume de bani de la fiecare dintre pârâţi.

Totodată, a evidenţiat că în cererea de chemare în judecată nu s-a realizat o individualizare pecuniară personală în raport cu contribuţia pârâţilor la producerea prejudiciului, motiv pentru care acest act de procedură este lipsit de caracteristica esenţială a dreptului de regres.

Contestatoarea a precizat că instanţa de recurs a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de dreptul de regres al reclamantului, fiind astfel în eroare cu privire la cauza cererii.

Conchizând, a mai arătat că este îndeplinită condiţia caracterului material al erorii ca urmare a faptului că reprezentarea instanţei de recurs asupra obiectului cererii de chemare în judecată este o constatare judiciară care nu a fost precedată de o analiză care să concluzioneze în sensul că dreptul de regres este fundamentul pretenţiilor, ci instanţa a pornit de la o premisă greşită.

Faţă de aceste argumente, contestatoare a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate, iar în rejudecare a solicitat să fie admisă cererea sa de recurs, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul Ministerul Sănătăţii a comunicat întâmpinare la 22 februarie 2022, cu încălcarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 februarie 2022, ora 13:05, după închiderea dezbaterilor, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată.

Analizând contestaţia în anulare, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea supusă analizei s-a invocat, drept motiv al contestaţiei în anulare, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale.

Textul legal vizează greşeli materiale cu caracter procedural, esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată, greşeli care să fi dus la pronunţarea unei soluţii eronate. Atât în practică, cât şi în doctrină sunt considerate a fi erori materiale care să constituie potenţiale motive de contestaţie în anulare: respingerea unui recurs ca tardiv, faţă de data înregistrării la instanţă, deşi la dosar se afla plicul cu data poştei din care rezulta că acesta fusese trimis în interiorul termenului de recurs, anularea unui recurs ca netimbrat, în pofida faptului că la dosar se află dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, anularea unui recurs ca fiind formulat de către un mandatar fără procură, deşi la dosarul cauzei se află ataşată dovada mandatului dat de recurent etc.

Din conţinutul deciziei contestate nu rezultă existenţa unor astfel de greşeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Când instanţa de judecată dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii nu poate fi vorba de o greşeală materială în sensul textului legal, ci eventual de o greşeală de judecată. Or, prin intermediul contestaţiei în anulare nu se poate tinde la valorificarea unei erori de judecată.

În speţă, contestatoarea a formulat critici vizând eventuale greşeli de judecată, considerând că instanţa de recurs, în mod eronat, a calificat cauza cererii de chemare în judecată ca fiind dreptul de regres.

În sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din calificarea cererii, aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziţii legale ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Astfel, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiaşi recurs prin redeschiderea unei judecăţi soluţionate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

Cum împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare invocat, ci reprezintă adevărate motive de recurs, acestea nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestaţii în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităţilor formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluţionată, în conformitate cu opinia contestatoarei.

Pentru considerentele expuse, constatând că criticile deduse judecăţii nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 360 din 16 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.