Recusal appeal dismissed as unfounded; property case order stands final.

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 25 ianuarie 2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F. ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună: obligarea pârâţilor D. şi E. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului suprafaţa de aproximativ 46 mp pe care o ocupă fără drept din proprietatea reclamantului, respectiv din imobilul înscris în CF x Zalău; obligarea pârâtului F. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantului suprafaţa de aproximativ 38 mp pe care o ocupă fără drept din proprietatea reclamantului, respectiv din imobilul înscris în CF x Zalău, care reprezintă drumul de acces la proprietatea reclamantului; stabilirea liniei de hotar între proprietăţile părţilor, respectiv între imobilul proprietatea reclamantului, teren în suprafaţă de 1336 mp înscris în CF x Zalău (nr. CF vechi x) cu nr. cadastral x şi imobilele pârâţilor; şi rectificarea cărţilor funciare, în sensul repoziţionării în sistem cadastral a parcelelor înscrise în aceste cărţi funciare, conform liniei de hotar care se va stabili între proprietăţile părţilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 907, art. 908, art. 560, art. 561, art. 563 C. civ., art. 113, art. 117 din Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014.

La 9 mai 2017, reclamantul a depus la dosar completare la acţiune, prin care a înţeles să completeze cadrul procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârât a S.C. G. S.A..

2. Deciziile pronunţate asupra fondului cauzei:

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 4 ianuarie 2019 pronunţată de Judecătoria Zalău a fost admisă, în parte, cererea modificată şi precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., D., E., F., C., S.C. G. S.A., având ca obiect revendicare imobiliară, stabilire linie de hotar şi rectificare carte funciară.

Prin decizia civilă nr. 529 din 16 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii D., E. şi F., precum şi apelul declarat de către pârâta S.C. G. S.A..

Apelanţii D., E. şi F., pe de o parte, şi apelanta S.C. G. S.A., pe de altă parte, au fost obligaţi să plătească intimatului A. cheltuieli de judecată în apel în sumă de 1.000 RON fiecare.

Prin decizia civilă nr. 178/R din 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de pârâţii D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 529 din 16 iulie 2019 a Tribunalului Sălaj.

Recurenţii au fost obligaţi să plătească intimatului A. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată în recurs.

3. Cererea de recuzare:

Prin cererile înregistrate la 16 iunie 2020, recurenţii-pârâţi D., E. şi F. au solicitat recuzarea şi înlocuirea doamnei judecător H., a doamnei judecător I. şi a doamnei judecător J. şi desfiinţarea încheierii de şedinţă din 11 iunie 2020 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de amânare, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării acestei solicitări în faţa unui judecător imparţial conform prevederilor art. 51 alin. (6) teza a II-a C. proc. civ.

În drept, au fost indicate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

4. Hotărârea recurată:

Prin încheierea din 23 iunie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererile formulate de pârâţii D., E. şi F., având ca obiect recuzarea doamnelor judecător H., I. şi J. în dosarul nr. x/2017.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii din 23 iunie 2020 au declarat recurs pârâţii D., E. şi F. la 17 august 2020.

Prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi au solicitat casarea încheierii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererilor de recuzare, fiind formulate următoarele critici:

Prin încheierea recurată au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece în cuprinsul acesteia este reluat integral istoricul procesului, fără a fi avute în vedere, concret, motivele invocate de pârâţi în raport cu momentul procesual de la termenul din 11 iunie 2020.

De asemenea, au menţionat că motivarea cuprinde numai generalităţi, fără vreo legătură directă cu argumentele invocate prin cererea de recuzare.

În ceea ce priveşte interpretarea noţiunii "imparţialitate", au precizat că esenţială nu este existenţa în sine a unei preconcepţii a judecătorului cu privire la cauză (aspect pur subiectiv şi aproape imposibil de dovedit), ci existenţa unor circumstanţe care să justifice în mod rezonabil temerea cu privire la o prejudecată din partea magistratului.

Au arătat că, la termenul de judecată din 11 iunie 2020, au solicitat amânarea judecăţii cauzei din perspectiva a două motive care vizau imparţialitatea instanţei: pe de-o parte, până la soluţionarea cererii de strămutare aflată pe rolul Î.C.C.J. - dosar nr. x/2020, care urma să aibă termen la 16 iunie 2020, pe de altă parte, până la soluţionarea dosarului nr. x/2017 având ca obiect recursului declarat împotriva încheierii din 26 mai 2020, prin care s-au respins cererile de recuzare anterioare.

Au criticat că instanţa a respins această cerere şi a rămas în pronunţare "cu orice chip" în ciuda faptului că existau 3 incidente procedurale pe rolul instanţelor, ceea ce este contrar rolului judecătorului care presupune interpretarea şi aplicarea corectă a textului de lege, în spiritul şi în sensul avut in vedere de legiuitor, fiind de evitat situaţia desfiinţării de drept a hotărârii.

Au menţionat că, deşi a fost respinsă cererea de amânare a judecăţii, instanţa a amânat pronunţarea la 25 iunie 2020, totodată fiind relevant şi că procesul a fost suspendat din cauza pandemiei de Covid-19.

Prin urmare, au considerat că o astfel de situaţie nu poate decât să nască serioase îndoieli cu privire la imparţialitatea magistraţilor din recurs care, în mod clar, au avut o atitudine părtinitoare faţă de una din părţi.

În final, au făcut trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O. şi Î.C.C.J. în ceea ce priveşte teoria aparenţei de imparţialitate a judecătorului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

6. Apărările părţilor

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea din 9 decembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Printr-o primă critică s-a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece în cuprinsul încheierii recurate este reluat integral istoricul procesului, fără a fi avute în vedere, concret, motivele în susţinerea cererilor de recuzare.

Analiza acestei critici urmează a fi abordată atât din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece se susţine caracterul superficial al motivării hotărârii, cât şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al aceluiaşi text de lege, în condiţiile în care s-a menţionat că dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. au fost nesocotite. Astfel, nu se poate reţine încadrarea indicată de recurenţi, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu s-a invocat încălcarea unor norme de drept material, ci a unor norme de procedură.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată conform exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, neputând fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În conformitate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerente se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În cauză, curtea de apel era ţinută a verifica dacă judecătorii recuzaţi sunt incompatibili din perspectiva cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., conform căruia judecătorul este incompatibil atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Contrar susţinerilor recurenţilor, decizia curţii de apel respectă exigenţele referitoare la claritate şi precizie, cuprinzând răspunsuri specifice şi explicite cu privire la fiecare dintre elementele prezentate de părţi ca fiind indicii de imparţialitate în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Într-adevăr, instanţa a manifestat diligenţă pentru expunerea întregului istoric al litigiului, însă acest demers prezintă utilitate în conturarea contextului faptic avut în vedere pentru a se aprecia asupra imparţialităţii judecătorilor învestiţi cu soluţionarea pricinii.

Astfel, curtea a motivat punctual că respingerea cererii de amânare a soluţionării recursului, formulată de recurenţii-pârâţi, nu poate fi supusă controlului judiciar prin intermediul cererii de recuzare şi, totodată, a arătat că această împrejurare nu este de natură a afecta imparţialitatea instanţei.

Analizând conţinutul încheierii de şedinţă din 11 iunie 2020 în demersul de verificare a incidenţei unor elemente de natură să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor, instanţa a reliefat că cererile au fost puse în dezbaterea contradictorie, părţile au fost reprezentate prin avocaţi, iar rezolvarea acestora este argumentată în fapt şi în drept.

În concret, s-a reţinut corect că instanţa de recurs nu putea să dispună suspendarea judecării recursului până la soluţionarea cererii de strămutare, în condiţiile în care prevederile art. 143 alin. (1) stipulează că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de strămutare este cea care poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni de 1.000 RON, măsură ce se comunică de urgenţă instanţei de la care s-a cerut strămutarea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text legal.

Cât priveşte critica referitoare la respingerea cererii de amânare a judecării recursului pe motiv că s-a formulat recurs împotriva încheierii de respingere a cererilor de recuzare anterioare, Înalta Curte constată că instanţa a apreciat în mod legal că nu este incident art. 49 alin. (2) C. proc. civ., ci remediul procesual este prevăzut de art. 53 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Mai exact, art. 49 alin. (2) C. proc. civ. reglementează starea cauzei până la soluţionarea cererii de recuzare, stipulând că "Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecăţii. Cu toate acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate avea loc decât după soluţionarea cererii de recuzare."

În schimb, prin art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., legiuitorul a reglementat remediul procesual pentru situaţia în care este admisă calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, astfel: "Când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă."

Prin urmare, nu se poate aprecia că respingerea cererilor de amânare, în lipsa epuizării unei căi de atac prevăzute de lege, ar putea ridica suspiciunea de atitudine părtinitoare faţă de una dintre părţi, în condiţiile în care normele de procedură nu obligă la suspendarea sau amânarea judecăţii, ci dimpotrivă aceste măsuri sunt expresia obligaţiei instanţei de a asigura desfăşurarea cu celeritate a procesului.

Faţă de aceste prevederi legale, instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de recuzare a evaluat corect că refuzul instanţei de a amâna soluţionarea recursului nu este prin el însuşi de natură să afecteze imparţialitatea completului de judecată, reţinând că există suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea judecătorilor. Aceste garanţii au fost reliefate în mod exhaustiv prin hotărârea recurată, în raport cu fiecare element enunţat ca fiind susceptibil să nască îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitate.

Apoi, împrejurarea că instanţa a amânat pronunţarea asupra recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 529 din 16 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj nu poate decât să reflecte aplicarea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) C. proc. civ., anterior enunţate, fiind respectată interdicţia de a pronunţa hotărârea până la soluţionarea cererii de recuzare.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că în cauză au fost interpretate în mod legal dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de toate considerentele expuse, în aplicarea art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii definitive a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D., E. şi F. împotriva încheierii din 23 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.