Suspension order in final revision proceedings not separately appealable; appeal inadmissible.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellants' appeal against the order of 15 December 2021 by which the Bucharest Court of Appeal upheld the suspension of proceedings on their motion for revision, thereby leaving that suspension in force. The dispute arose in a civil case in which the appellants sought revision of a final decision of 6 May 2019 rejecting their motion to annul an earlier appeal decision; after the revision motion was suspended, the appellants appealed the suspension order, arguing the court refused to proceed despite their voluntary absence. The High Court held the appeal to be inadmissible under art. 2441(1), second sentence of the Code of Civil Procedure, because, as the order at issue was issued in proceedings for revision against a decision rendered in a court of appeal (and therefore final under art. 377(2)(4), and equally final pursuant to art. 328(1)), a suspension order entered in such final proceedings is not subject to a separate appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 2441 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ, art. 328 alin. (1) C. proc. civ, art. 2441 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Suspension order in final revision proceedings not separately appealable; appeal inadmissible: The dispute arose in a civil case in which the appellants sought revision of a final decision of 6 May 2019 rejecting their motion to annul an earlier appeal decision; after the revision motion was suspended, the appellants appealed the suspension order, arguing the court refused to proceed despite their voluntary absence. The High Court held the appeal to be inadmissible under art. 2441(1), second sentence of the Code of Civil Procedure, because, as the order at issue was issued in proceedings for revision against a decision rendered in a court of appeal (and therefore final under art. 377(2)(4), and equally final pursuant to art. 328(1)), a suspension order entered in such final proceedings is not subject to a separate appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to declare the appeal inadmissible because the challenged decision was final and not subject to appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022
Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:
1. Hotărârea care formează obiectul recursului
Prin încheierea din 15 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a menţinut măsura suspendării judecării cererii de revizuire formulate de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 373 din 6 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, măsură dispusă prin încheierea de la termenul din 23 septembrie 2020.
2. Recursul
Împotriva încheierii din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019, au declarat recurs revizuenţii A. şi B., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenţii au susţinut că instanţa a refuzat să judece în lipsa voluntară a părţii, expres exprimată.
3. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 ianuarie 2022, sub nr. x/2019/a2, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 5, stabilindu-se termen la 24 februarie 2022.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, rămânând în pronunţare asupra acesteia.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului, constată următoarele:
Conform art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs".
Textul legal enunţat stipulează, aşadar, că încheierea de suspendare poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepţia celei pronunţate în recurs.
Înalta Curte constată că obiectul recursului pendinte este reprezentat de încheierea din 15 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a menţinut măsura suspendării judecării cauzei, dispusă prin încheierea din 23 septembrie 2020.
Prin decizia nr. 373 din 6 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2017, împotriva căreia recurenţii A. şi B. au formulat cererea de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de aceiaşi contestatori împotriva deciziei nr. 406 din 7 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2012.
În ceea ce priveşte decizia nr. 406 din 7 septembrie 2017, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în soluţionarea recursului declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 252 din 8 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de secţia a IV-a civilă a aceleiaşi instanţe.
Potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri irevocabile, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.
Totodată, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
Din coroborarea dispoziţiilor legale enunţate reiese că, fiind pronunţată în recurs, decizia nr. 406 din 7 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie este irevocabilă, acest caracter fiind dobândit şi de decizia nr. 373 din 6 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
Aplicând acelaşi raţionament, rezultă că încheierea din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019, obiect al recursului pendinte, este irevocabilă, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 2441 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care reglementează o situaţie de excepţie, în sensul că nu sunt supuse recursului încheierile prin care se dispune asupra suspendării judecării procesului, pronunţate în faza procesuală a recursului.
Reţinând că hotărârea prin care urmează a fi soluţionată calea extraordinară de atac a revizuirii are caracter irevocabil, atunci şi încheierea prin care s-a menţinut suspendarea judecăţii a dobândit acest caracter, având regim juridic identic cu hotărârea finală.
Faţă de caracterul irevocabil al hotărârii atacate şi de dispoziţiile art. 2441 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul exercitat de revizuenţi împotriva încheierii din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2019 urmează a fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenţii B. şi A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al revizuentei B., împotriva încheierii din 15 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. x/2019.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.