Revocation of donation with maintenance charge: indivisibility of obligation and limits of legal review on judicial confession and witness credibility in extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la 22 ianuarie 2018 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., revocarea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 468/28.04.2009, cu consecinţa reintrării în patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate transmis prin donaţie pârâţilor şi obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2713 din 9 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat apel reclamanta A..

3. Decizia pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1729A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul exercitat în cauză

Hotărârea de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A., care şi-a fundamentat criticile pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul primei critici se susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. A nesocotit principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 436 din acelaşi cod, în sensul că nu a valorificat achiesarea intimatului C. la cererea de revocare a contractului de donaţie şi mărturisirea cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin semnarea actului.

Instanţele anterioare au apreciat dovedită o situaţie de fapt contrară celei expuse de recurentă şi au ignorat respectarea drepturilor stabilite prin contractul de întreţinere, rezumându-se la a reţine că reclamanta nu poate solicita revocarea donaţiei dacă cel puţin unul dintre debitori îi asigură întreţinerea.

Curtea de Apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ. "când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii’’ în raport de recunoaşterea făcută de pârât, în sensul că nu dispune de resursele necesare pentru a-i acorda întreţinere mamei sale.

Tot instanţa de apel a statuat, referitor la relaţia de conivenţă dintre recurentă şi intimat, prin considerente contradictorii, reţinând pe de o parte că acesta îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract conform celor relatate de martor în cuprinsul depoziţiei, iar pe de altă parte că nu dispune de resurse financiare pentru a asigura întreţinerea, prin aprecierea unei intenţii frauduloase în vederea păgubirii reclamantei.

De asemenea, cu încălcarea prevederilor art. 324 C. proc. civ. "În aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective’’ s-a acordat credibilitate, în dovedirea aspectului privitor la prestarea întreţinerii şi de către intimat, declaraţiei unei vecine care nu are cunoştinţă despre faptele petrecute în imobilul locuit de părţile litigiului. Sub acest aspect, martorul nu a indicat în ce constă ajutorul şi întreţinerea acordate de intimatul C.. Mai mult, partea reclamantă neagă că ar fi oferit informaţii vecinilor despre situaţia financiară a familiei sale, vârsta şi starea de sănătate nepermiţându-i să-şi părăsească locuinţa.

În opinia recurentei, recunoaşterea pretenţiilor de către intimat este clară şi precisă, în conformitate cu art. 349 C. proc. civ., astfel că susţinerile din cuprinsul acţiunii apar dovedite prin mărturisirea părţii, neputând fi contrazise de proba testimonială administrată în faţa tribunalului.

Prin cea de-a doua critică, axată pe greşita aplicare a normelor de drept material, justifică recurenta motivul revocării donaţiei în planul dispoziţiilor art. 829 C. civ., respectiv că executarea sarcinii este imposibil de obţinut din partea intimaţilor. Intimata B. nu păstrează legătura cu reclamanta, iar în ce îl priveşte pe intimatul C., acesta a mărturisit în faţa Curţii de Apel că nu îşi poate îndeplini obligaţia de întreţinere stipulată în act.

Recurenta expune raţiunile ce au determinat încheierea contractului de donaţie, anume lipsa resurselor suficiente din partea acesteia pentru asigurarea existenţei şi capacitatea intimaţilor de a suplini aceste carenţe prin veniturile obţinute împreună şi gospodărirea în comun.

Astfel, principala cauză a liberalităţii a reprezentat sarcina asumată prin contractul de donaţie, de a i se presta întreţinere la bătrâneţe şi de a fi ajutată să depăşească unele boli de care suferă. În concluzie, neexecutarea sarcinii echivalează, în ipoteza donaţiilor cu sarcini, asemănător contractului sinalagmatic cu titlu oneros, cu o neexecutare a unei obligaţii esenţiale ce conduce la necesitatea aplicării unui remediu al neexecutării contractului, respectiv revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor sau a condiţiilor sub care s-a făcut.

Pentru toate motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei de apel şi trimiterea pricinii la Curtea de Apel pentru a realiza o nouă judecată asupra fondului cauzei. În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declanşarea recursului.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 9 decembrie 2021, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 24 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în recurs

Intimaţii nu au formulat întâmpinări, deşi li s-a comunicat cererea de recurs.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum au reţinut instanţele anterioare, obiectul litigiului îl constituie o acţiune în revocarea contractului de donaţie autentificat prin încheierea nr. 468/28 aprilie 2009, pornită de reclamanta A. împotriva pârâţilor B. şi C..

Prin respectivul contract, reclamanta, în calitate de donator, a transmis pârâţilor - donatari - nuda proprietate asupra cotei indivize de 5/8 din imobilul situat în comuna Domneşti nr. 964, jud. Ilfov, format din teren intravilan şi construcţie edificată pe acesta, cu rezerva dreptului de uzufruct şi de abitaţie viageră. Corelativ transmiterii dreptului de proprietate, prin contract s-a stipulat obligaţia de întreţinere asigurată de pârâţi pe tot parcursul vieţii, până la decesul reclamantei.

Critica ce conturează nesocotirea de către instanţa de apel a principiului disponibilităţii, consacrat prin norme de procedură, se circumscrie motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva căruia urmează a fi verificată.

I se impută instanţei că nu a pronunţat o hotărâre în baza recunoaşterii pretenţiilor din raportul juridic litigios, în temeiul dispoziţiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ. "Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura recunoaşterii’’.

În cauză se verifică faptul că pârâtul C. a recunoscut în faza procesuală a apelului, prin întâmpinare, imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de donaţie, care se rezumă la prestarea întreţinerii prin asigurarea celor necesare traiului în timpul vieţii donatorului. Astfel, în opinia recurentei, instanţa trebuia să-şi asume acest act procedural de dispoziţie şi să admită cererea de revocare a contractului formulată de reclamanta A..

Înalta Curte constată că nu a operat o încălcare a dispoziţiilor art. 436 alin. (1) C. proc. civ., motivul în discuţie formulat nefiind apt să conducă la casarea deciziei atacate.

Instanţele anterioare au reţinut, în raport cu conţinutul clauzelor contractuale, că obligaţia de întreţinere asumată în favoarea donatorului are un evident caracter de indivizibilitate, a fost instituită în beneficiul a doi debitori, nefiind vorba de două obligaţii distincte pentru fiecare, având în vedere şi specificul întreţinerii, care constă în asigurarea de alimente, medicamente, plata cheltuielilor de întreţinere. Astfel, cât timp unul dintre debitori prestează în mod complet întreţinerea către creditor (îndreptăţit la rându-i să ceară executarea obligaţiei de la oricare debitor), nu există temei pentru a se solicita revocarea contractului de donaţie pe motivul neîndeplinirii sarcinii.

Pârâtul nu şi-a manifestat poziţia procesuală, de adeziune la revocarea contractului de donaţie, în faţa primei instanţe, ci abia în cursul soluţionării apelului, ceea ce denotă o poziţie oscilantă sub aspectul aprecierii îndeplinirii obligaţiilor sale faţă de creditor - reclamanta, în speţă. Aceasta, deoarece din administrarea probei testimoniale de către tribunal s-a dovedit că pârâtul asigură întreţinerea mamei sale, locuiesc şi se gospodăresc împreună şi că nu există neînţelegeri între aceştia, de natură a afecta prestarea întreţinerii.

Or, în circumstanţele particulare reliefate, este evident că adeziunea la revocarea contractului şi expunerea motivelor care îl împiedică să execute în continuare actul, nu pot fi valorificate, astfel cum a apreciat şi instanţa de apel, poziţia pârâtului îmbrăcând forma unei înţelegeri secrete cu reclamanta în scopul încălcării drepturilor celeilalte părţi contractante.

Câtă vreme s-a probat că prestarea întreţinerii este asigurată de către unul dintre debitori, pârâtul C., în virtutea caracterului indivizibil al obligaţiei de întreţinere, recunoaşterea făcută ulterior, în faza apelului, de negare a acestui fapt, este îndoielnică şi nu mai poate produce efecte, deoarece nici nu îndeplineşte condiţiile vizate de art. 349 C. proc. civ., de a fi neîndoielnică, clară şi precisă.

Astfel, pe acest aspect, Înalta Curte urmează a valida raţionamentul instanţei de apel şi a respinge critica în discuţie.

Recurenta a supus dezbaterii şi o pretinsă contradictorialitate între considerente, susţinând că în acelaşi paragraf s-ar reţine ipoteze contrare în ce priveşte asigurarea întreţinerii de către pârât. Aceste susţineri nu se confirmă din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece în respectivul paragraf, Curtea a reţinut întemeiat că pârâtul C. a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de întreţinere faţă de mama sa, iar prin consimţirea la revocarea contractului, rezultă că părţile au acţionat de conivenţă pentru a încălca drepturile celeilalte pârâte, B., rezultând din contract.

În ce priveşte critica referitoare la aprecierea probei testimoniale, Înalta Curte constată că, deşi au fost amintite prevederile art. 324 C. proc. civ., din modalitatea în care a fost formulată, nu se desprinde o încălcare a acestor norme de procedură, ce ar permite un control de legalitate în temeiul pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta pune în discuţie reevaluarea declaraţiei de martor, cu consecinţa reţinerii unei alte situaţii de fapt, aspect ce implică verificarea temeiniciei hotărârii, prerogativă pe care doar instanţele de fond o deţin, în concret, se solicită a se stabili, din nou, pe baza aceleiaşi probe administrate în fond, dacă reclamanta obţine întreţinere de la unul dintre debitorii obligaţi prin contract. Înalta Curte, în recurs, cale extraordinară de atac, poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin acest motiv de recurs.

Nici aserţiunile grefate pe cauza revocării contractului de donaţie nu reflectă un caz de aplicare greşită a legii (pentru a se verifica incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în planul dispoziţiilor art. 829 C. civ., recurenta supunând verificării elemente relative la situaţia de fapt, ilustrând relaţiile dintre părţi şi motivele determinante pentru încheierea contractului de donaţie, chestiuni de netemeinicie, excluse controlului judiciar de legalitate a hotărârii.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerinţele pentru existenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, în consecinţă, va respinge, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei ca nefondat. O soluţie de respingere va primi şi cererea părţii, de obligare a intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente căii de atac pendinte, întrucât nu se pune problema aplicabilităţii dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care recurenta este tocmai partea care a pierdut procesul, neputând fi îndreptăţită la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1729 A din 14 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2022.