Assignment contract partially annulled claim fails as error held inexcusable; appeal rejected, costs awarded

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 31 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea parţială a contractului de cesiune de drepturi patrimoniale de autor şi conexe nr. 1025 din data de 24 aprilie 2017 pentru lipsa consimţământului şi a obiectului cu privire cesiunea neexclusivă a dreptului patrimonial de autor rezultat din utilizarea operei muzicale "Primăvara"; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro + TVA (echivalent în RON la cursul BNR), reprezentând remuneraţie datorată pentru cesionarea drepturilor conexe asupra operei muzicale "Primăvara" cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1939 din data de 6 noiembrie 2018, Tribunalul

Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1315A din data de 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1939 din data de 6 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

A obligat pe apelantă să plătească intimatei suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că nu au fost formulate critici cu privire la caracterul nescuzabil al erorii esenţiale ce poartă asupra obiectului contractului, reţinând astfel o autoritate de lucru judecat:

- întreaga critică din motivele de apel a fost făcută cu scopul precis de a se stabili că eroarea esenţială reţinută la încheierea contractului nu are caracterul unei erori nescuzabile, în sensul art. 1208 C. civ., pentru care nu se mai poate solicita anularea actului juridic semnat între părţi, astfel cum constatase instanţa de fond; pentru a evidenţia aceste chestiuni, recurenta-reclamanta arată că a redat situaţia de fapt, solicitând instanţei de apel să aibă în vedere toate probele administrate în cauză;

- la momentul semnării contractului de cesiune nr. x din data de 24 aprilie 2017, deşi ambele părţi cunoşteau că negocierea se poartă doar asupra drepturilor conexe, au folosit la redactarea contractului sintagma "drept de autor şi drepturi conexe" care, în practică, este folosită atât când sunt vizate drepturile de autor, cât şi atunci când sunt vizate doar drepturile conexe;

- în cauza de faţă, la momentul semnării contractului, ambele părţi au căzut de acord că ceea ce se cedează sunt drepturile conexe, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. fiind valabilă doar pentru artiştii interpreţi, nu şi pentru compozitorul piesei "Primăvara";

- susţinerile sale cu privire la criticile aduse sub aspectul greşitei aplicări a art. 1208 C. civ. au fost reţinute chiar de instanţa de apel în încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2020;

- în cuprinsul motivului 2 de apel, la pagina 5, a arătat că, în opinia sa, eroarea intervenită în cauză este o eroarea esenţială, care atrage nulitatea relativă a actului juridic [art. 1207 alin. (1) C. civ..], nefiind aplicabil art. 1208 C. civ., astfel cum a constatat, în mod greşit, instanţa de fond;

- critica sa referitoare la lipsa caracterului scuzabil al erorii se desprinde din întregul său apel;

- eroarea este una scuzabilă, care nu putea fi cunoscută cu minime diligente rezonabile, înainte de emiterea fişei tehnice din două motive:

- calitatea de reprezentant a A. S.R.L. acoperea doar cesionarea drepturilor conexe. Aceasta a fost ipostaza în care a stat în negocieri, iar intimata-pârâtă a cunoscut aceste aspecte şi nu le-a infirmat în momentul în care i s-a atras atenţia că a greşit fişa de emisie. Dimpotrivă, a recunoscut eroarea şi a precizat că o va îndrepta, astfel cum rezultă din corespondenţa depusă la dosarul cauzei. Prin această recunoaştere, intimata-pârâtă a confirmat practic că este vorba doar de o eroare şi nu de o interpretare greşită cu privire la obiectul contractului;

- sintagma "drept de autor" este des folosită în practică într-un sens generic, pentru a desemna atât dreptul de autor, cât şi drepturile conexe dreptului de autor. În acest mod a procedat şi intimata-pârâtă B. S.R.L., care a utilizat în cuprinsul contractului termenul generic de "drept de autor" pentru desemnarea drepturilor conexe dreptului de autor. Dată fiind calitatea în care acţionat, respectiv de reprezentant al artiştilor interpreţi ai piesei "Primăvara", nu a fost în măsură să îşi pună problema că s-ar putea crea o confuzie prin utilizarea sintagmei "drept de autor", în sensul că s-ar putea da o altă interpretare obiectului contractului. Chiar şi cu diligente minime, nu ar fi putut cunoaşte că intimata-pârâtă interpretează altfel contractul, întrucât toate discuţiile au fost purtate cu privire la drepturile artiştilor interpreţi.

Instanţa de apel a stabilit că eroarea esenţială reţinută în cauză nu îndeplineşte condiţia de a fi scuzabilă, întrucât A. S.R.L. are calitatea de profesionist:

- deşi instanţa de apel a constatat existenţa unei erori esenţiale asupra obiectului contractului semnat între părţi, a apreciat că nu este îndeplinită şi condiţia ca eroarea să fie scuzabilă, astfel cum se desprinde aceasta din dispoziţiile art. 1208 C. civ., care stabilesc că un contract nu poate fi anulat dacă "faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi cunoscut, după împrejurări, cu diligente rezonabile"; la interpretarea diligentelor rezonabile, instanţa de apel a avut în vedere calitatea de profesionist a A. S.R.L. în domeniul activităţilor artistice şi, în acest sens, a apreciat că avea posibilitatea să facă diferenţa între drepturile de autor şi drepturile conexe, întrucât are cunoştinţe de specialitate;

- înţelege să critice motivarea Curţii de Apel Bucureşti întrucât, A. S.R.L. nu desfăşoară în mod uzual activităţi în domeniul cesionării drepturilor conexe, ci a fost nevoită să semneze în calitate de reprezentant al artiştilor interpreţi, pentru ca interpreţii să poată încasa banii cuveniţi într-un singur cont, neavând posibilitatea de a emite facturi fiscale către intimata-pârâtă;

- instanţa de apel nu a verificat calitatea sa de profesionist în domeniul cesiunii de drepturi conexe;

- faptul că reprezentantul său legal deţine şi calitatea de preşedinte al unui organism de gestiune colectivă nu este de natură să conducă la concluzia că este un specialist în ceea ce priveşte redactarea contractelor de cesiune şi că poate face analize şi interpretări cu privire la cuprinsul textelor juridice - aceste atribuţii revin mai degrabă unui jurist specializat în domeniul proprietăţii intelectuale;

- reprezentantul său legal este el însuşi un artist interpret, membru al formaţiei C., dar această calitate poate cel mult să imprime un caracter scuzabil erorii esenţiale faţă de faptul că, în practică, artiştii folosesc în mod frecvent pentru desemnarea drepturilor conexe tot sintagma "drepturi de autor" sau sintagma complexă "drept de autor şi drepturi conexe";

- articolul 1208 C. civ. prevede un criteriu mixt, subiectiv-obiectiv, pentru determinarea caracterului erorii; astfel, pentru a stabili dacă eroarea este scuzabilă sau nescuzabilă trebuie avute în vedere "împrejurările" (care implică o apreciere subiectivă, în funcţie de calităţile persoanei) şi "diligentele rezonabile" (care implică o apreciere obiectivă, prin raportare la o diligentă normală pe care o poate depune o persoană obişnuită); în cauza de faţă, pentru a putea interpreta aceste criterii, instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul situaţiei de fapt;

- la o analiză mai amplă a contextului factual, precum şi a uzanţelor, instanţa de apel ar fi putut să constate că, şi în situaţia în care calitatea părţilor contractante este de profesionişti, aceştia pot fi într-o eroare scuzabilă cu privire la obiectul contractului.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în raport de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală.

II.3. Răspunsul la întâmpinare:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1315 A din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că nu au fost formulate critici cu privire la caracterul nescuzabil al erorii esenţiale ce poartă asupra obiectului contractului, reţinând astfel o autoritate de lucru judecat.

Această critică este nefondată.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea judecătorească să nu cuprindă, considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia sau motivele pentru care s-au admis, şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de apel de a motiva decizia pe care a pronunţat-o, priveşte, în esenţă, analiza criticilor formulate prin motivele de apel, cu arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a menţinut soluţia primei instanţe, criterii legale pe care decizia recurată pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă le îndeplineşte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti serveşte la realizarea controlului judecătoresc în căile de atac. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile. În condiţiile în care instanţa de apel şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că sentinţa Tribunalului este legală şi temeinică nu se poate reţine deci o nemotivare sau o motivare contradictorie, aşa cum apreciază recurenta.

Curtea de apel a motivat în mod corect în decizie că acele constatări, cu privire la existenţa erorii asupra obiectului cesiunii, nu au fost apelate, constatarea erorii intrând astfel în autoritatea de lucru judecat şi fiind concordantă cu materialul probatoriu administrat, succesiunea evenimentelor şi străduinţa ulterioară a reclamantei de a îndrepta menţiunile privitoare la obiectul cesiunii, fiind de natură a exclude o potenţială intenţie dolozivă, de a induce în eroare partea adversă cu privire la întinderea drepturilor cedate.

Faptul că judecătorul interpretează elementele factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Motivarea unei hotărâri este o chestiune de esenţă, de conţinut, nu de volum, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, cerinţe pe care decizia recurată le îndeplinite.

De altfel, se constată că prin motivul de recurs invocat ca fiind circumscris dispoziţiilor pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta solicită o reanalizare a contractului de cesiune din perspectiva caracterului erorii nescuzabile, în sensul art. 1208 C. civ., critică ce nu poate fi primită.

Drept urmare, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei în sensul că motivarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti nu respectă exigenţele legale întrucât A. S.R.L. nu desfăşoară în mod uzual activităţi în domeniul cesionării drepturilor conexe, ci a fost nevoită să semneze în calitate de reprezentant al artiştilor interpreţi pentru ca interpreţii să poată încasa banii cuveniţi într-un singur cont, acestea fiind susţineri de fapt, nesusceptibile a fi analizate de către instanţa de recurs în cadrul cenzurii de legalitate a deciziei recurate care îi este permisă acestei instanţe de dispoziţiile legale.

De asemenea, celelalte afirmaţii ale recurentei, legate de folosirea, la redactarea contractului de cesiune nr. x a sintagmei "drept de autor şi drepturi conexe", de înţelegerea părţilor cu privire la cesiunea drepturilor conexe, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. fiind valabilă doar pentru artiştii interpreţi, nu şi pentru compozitorul piesei "Primăvara" nu pot fi apreciate drept motive de recurs care să conducă la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe întemeiat pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul invocă, în esenţă, greşita aplicare a art. 1208 C. civ., deoarece, în opinia sa, eroarea intervenită în cauză este o eroarea esenţială, care atrage nulitatea relativă a actului juridic [art. 1207 alin. (1) C. civ..], nefiind aplicabil art. 1208 C. civ., astfel cum ar fi constatat, în mod greşit, instanţa de fond, eroarea nefiind scuzabilă.

Motivul de recurs este nefondat.

Curtea de apel a dat o justă interpretare prevederilor legale incidente, considerând, pe de o parte, că prima condiţie a erorii (existenţa unei erori esenţiale) este îndeplinită, existând o eroare asupra obiectului contractului, însă, pe de altă parte, s-a reţinut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie necesară - eroarea să fie scuzabilă.

Astfel, reţine în mod legal instanţa de apel că este corectă statuarea tribunalului în sensul că eroarea putea fi, în speţă, înlăturată cu diligenţe rezonabile, prin analizarea şi studierea conţinutului contractului, şi că nu se poate spune că este viciat consimţământul ca urmare a erorii, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie faptul asupra căruia a purtat eroarea (fapt esenţial pentru încheierea contractului, aşa cum este cazul reclamantei). Curtea de apel a mai reţinut în mod fondat că prin motivele de apel formulate, apelanta a subliniat în mod judicios atât caracterul esenţial al erorii, cât şi lipsa relei sale credinţe, concretizată în încercarea repetată de a remedia situaţia creată prin includerea în obiectul cesiunii a dreptului de autor (şi nu doar a celor conexe), dar nu a contestat motivul esenţial pentru care tribunalul a respins acţiunea, respectiv lipsa caracterului scuzabil al erorii.

Afirmaţiile recurentei privind greşeala instanţei de apel care ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul situaţiei de fapt, şi anume a criteriului mixt, subiectiv-obiectiv, prevăzut de art. 1208 C. civ. deoarece, pentru a stabili dacă eroarea este scuzabilă sau nescuzabilă trebuie avute în vedere "împrejurările" (care implică o apreciere subiectivă, în funcţie de calităţile persoanei) şi "diligentele rezonabile" (care implică o apreciere obiectivă, prin raportare la o diligentă normală pe care o poate depune o persoană obişnuită) nu au suport real. Instanţa a avut în vedere situaţia de fapt, consemnându-se în decizie că reclamanta fusese mandatată de artişti interpreţi să negocieze cesiunea drepturilor conexe, iar nu şi a dreptului de autor asupra operei Primăvara şi că graba - sau chiar grăbirea de către cocontractant - chiar dacă ar fi reală, nu poate constitui în sine o justificare suficientă pentru a reţine existenţa unei erori scuzabile, în lipsa altor elemente obiective.

Motivele indicate ca determinante pentru reţinerea caracterului nescuzabil, şi anume, calitatea de reprezentant a A. S.R.L. care acoperă doar cesionarea drepturilor conexe şi folosirea sintagmei "drept de autor" în mod frecvent în practică într-un sens generic, pentru a desemna atât dreptul de autor, cât şi drepturile conexe dreptului de autor, nu subzistă.

Se constată că instanţa de apel a reţinut calitatea reclamantei de profesionist în domeniul cesiunii de drepturi conexe, constatând că aceasta este un profesionist în sensul art. 3 C. civ., dar, mai ales că este şi un profesionist în domeniul activităţilor artistice, având cunoştinţe de specialitate cu privire la dreptul de autor şi la drepturile conexe, astfel încât s-a apreciat că este în măsură să deceleze şi să recunoască diferenţa dintre cele două noţiuni utilizate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Curtea a mai considerat că nu statuează în sensul că un profesionist nu ar putea fi într-o eroare scuzabilă, admiţând că o asemenea eroare este posibilă chiar şi în cazul unui profesionist în domeniul artistic, dar eroarea, pentru a fi scuzabilă, ar trebui să izvorască din circumstanţe de fapt mai complexe ori să se întemeieze pe deţinerea, de către partea contractantă care o invocă, a unor date incomplete, lacunare ori insuficiente.

Susţinerea recurentei reclamante prin care arată că, la o analiză mai amplă a contextului factual, precum şi a uzanţelor, instanţa de apel ar fi putut să constate că, şi în situaţia în care calitatea părţilor contractante este de profesionişti, aceştia pot fi într-o eroare scuzabilă cu privire la obiectul contractului, întăreşte concluzia că, în fapt, se tinde la o reapreciere a întregului probatoriu cu privire la calitatea de profesionist a recurentei, ce nu pot fi realizat în recurs de către instanţa de control judiciar.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1315 A din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1315 A din 15 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 februarie 2022.