Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 993/2005 AI generated

Eligibility for Law No. 309/2002 benefits: Distinction between military units and labor detachments under the General Directorate of Labor

Case Number Decizia nr. 993/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the pension fund's appeal, quashed the first-instance decision, and dismissed the plaintiff's claim as unfounded, thereby upholding the administrative decision that denied benefits. The dispute concerned whether a plaintiff who served in a military unit as a private and later performed temporary duty as a timekeeper (*normator*) was entitled to survivor benefits under Law No. 309/2002. The court held that the statute strictly limits benefits to citizens who performed military service specifically within labor detachments under the General Directorate of Labor, whereas the plaintiff served in a standard military unit under the Ministry of the Armed Forces; thus, the plaintiff failed to meet the mandatory condition of belonging to a labor detachment, rendering the initial administrative denial legal and well-founded.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Eligibility for Law No. 309/2002 benefits: Distinction between military units and labor detachments under the General Directorate of Labor: Or în cauză intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar la U.M. 0168, în funcția de pușcaș, prestând activitate de normator, deci la o unitate militară din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit că reclamantul ar fi îndeplinit condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Keywords

AI generated
survivor benefits military service mandatory benefit temporary pension pension fund administrative units

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
6290 din 1 martie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 aprilie 2004, sub nr. 985, la Curtea de Apel București, reclamantul D.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 6290 din 1 martie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1399 din 2 iunie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A anulat hotărârea nr. 6220/6350 din 1 martie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, încadrarea în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 28 mai 1954 - 28 mai 1956.

În motivarea soluției s-a reținut că, deși reclamantul a efectuat stagiul militar la U.M. 0168, fiind pușcaș, a absolvit în cadrul unității militare un curs de normator și a prestat muncă de normator în perioada 1 aprilie 1955 - 1 iunie 1956.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, neregăsindu-se în nomenclatorul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este fondat.

Este necontestat că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 28 mai 1954 - 28 mai 1956, la U.M. 0168, în calitate de pușcaș, potrivit livretului militar seria Hf nr. 011790. De asemenea, că a absolvit în cadrul aceleiași unități militare, cursul de normator, prestând funcția de normator, în perioada 1 iunie 1955 - 1 iunie 1956.

Potrivit prevederilor Legii nr. 309/2002 beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite de către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, iar nu în cadrul unor unități militare, iar a II-a condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or în cauză intimatul-reclamant a efectuat stagiul militar la U.M. 0168, în funcția de pușcaș, prestând activitate de normator, deci la o unitate militară din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, instanța de fond reținând în mod greșit că reclamantul ar fi îndeplinit condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

În concluzie, recursul este fondat și va fi admis, sentința atacată va fi casată și rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă, actul administrativ emis de pârâtă - Hotărârea nr. 6229/6350 din 1 martie 2004, fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1399 din 2 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.