Competent court for forced execution of administrative litigation judgments: special rule of Law no. 554/2004 over general civil procedure

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 11 mai 2022, sub nr. x/2022, petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", a solicitat încuviinţarea executării silite a debitorului Guvernul României, la solicitarea creditorului C..

În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin cererea înregistrată la organul de executare la 6 mai 2022, creditorul a cerut punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care debitorul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei, până la executarea obligaţiei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 995 din 18 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc."

Interpretând aceste norme legale, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa care a soluţionat fondul litigiului, de contencios administrativ, nu este instanţă de executare, în mod necondiţionat, ci doar atunci când obiectul cererii introductive constă în aplicarea, respectiv acordarea sancţiunii şi a penalităţilor prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, a reţinut că cererea dedusă judecăţii nu are ca obiect aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci încuviinţarea executării silite. Astfel, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, care conferă prerogativa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite judecătoriei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Faţă de aceste considerente, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului Guvernul României.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 6464 din 29 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata pricinii şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în raport de obiectul cererii de încuviinţare a executării silite, că, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, "(1) Dacă, în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

De asemenea, a constatat că art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţa de executare în materia contenciosului administrativ este cea care a soluţionat fondul litigiului, astfel încât a apreciat caracterul derogatoriu de la dreptul comun al acestor dispoziţii legale, în sensul că instanţa de executare nu este, în speţă, judecătoria, conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ci cea care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că cererea formulată de petent a fost întemeiată, în mod expres, pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 544/2004, adică pe procedura specială reglementată de acest act normativ în materie de executare silită, astfel încât, o soluţie pe fondul cererii poate fi pronunţată doar de instanţa de executare competentă să intervină într-o asemenea procedură, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) coroborat cu art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, este instanţa de contencios administrativ.

Aspectul conform căruia cererea petentului de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, prin urmărire directă - îndeplinirea obligaţiei de a face - poate face sau nu obiectul procedurii speciale prevăzute de textele speciale reţinute, a fost apreciat ca reprezentând o chestiune ce poate fi tranşată numai după stabilirea instanţei competente să se pronunţe în procedura aleasă pentru formularea cererii.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Prin cererea adresată Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B." la 6 mai 2022, creditorul C. a solicitat executarea silită a debitorului Guvernul României în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.

În drept, cererea de executare silită a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 904 şi următ. C. proc. civ. şi pe cele ale art. 24 şi următ. din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată pe rolul organului de executare sub nr. x/2022.

În baza acestei cereri şi a prevederilor art. 666 alin. (1) şi ale art. 903 şi următ. C. proc. civ., organul de executare a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal încuviinţarea executării silite a titlului executoriu menţionat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 995 din 18 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, apreciind că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa care a soluţionat fondul litigiului, de contencios administrativ, nu este instanţă de executare, în mod necondiţionat, ci doar atunci când obiectul cererii introductive constă în aplicarea, respectiv acordarea sancţiunii şi a penalităţilor prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că, dimpotrivă, cererea formulată de petent a fost întemeiată, în mod expres, pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 544/2004, respectiv pe procedura specială reglementată de acest act normativ în materie de executare silită, astfel încât, o soluţie pe fondul cererii de încuviinţare a executării silite poate fi pronunţată doar de instanţa de executare competentă să intervină într-o asemenea procedură, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) coroborat cu art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, este cea de contencios administrativ.

Înalta Curte reţine că titlul executoriu în baza căruia urmează a se efectua executarea silită este reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care debitorul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării acţiunilor OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei, până la executarea obligaţiei.

Reiese astfel că ceea ce creditorul a solicitat a se pune în executare silită este un titlu executoriu emis în procedura specială a Legii nr. 554/2004, ale cărei dispoziţii au stat şi la baza formulării cererii adresate organului de executare.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit acestei legi sunt titluri executorii.

Prevederile art. 24 alin. (1) din actul normativ menţionat, care reglementează "Obligaţia executării" stipulează în sensul că, "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii; (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc."

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa care a soluţionat fondul litigiului este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 1901 din 26 iunie 2015 a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanţii D., C. ş.a. şi cererile de intervenţie ale intervenienţilor E., F., G. ş.a. prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, pentru vânzarea acţiunilor OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei, până la executarea obligaţiei.

Recursul declarat de părţile menţionate a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În raport de aspectele expuse, Înalta Curte va avea în vedere, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în cazul neexecutării de bunăvoie de către creditor a obligaţiei sale, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de acest act normativ, temei de drept pe care petentul şi-a întemeiat în mod expres cererea de executare silită, instanţa de executare, în materia contenciosului administrativ, fiind, potrivit art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.

Aceste norme derogă de la dispoziţiile legale de drept comun ale C. proc. civ., care reglementează instanţa de executare în procedura executării silite (art. 651 C. proc. civ.) şi se aplică prioritar, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.

Cum instanţa care a soluţionat fondul litigiului este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că aceasta este instanţa de executare în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulate de petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "B.", în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2022.