Jurisdictional conflict in civil tort claims for state inaction in executing foreign release orders versus special penal procedure for judicial error

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 5 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, respectiv la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON, ca urmare a privării ilegale de libertate în perioada 24 septembrie 2021 - 13 octombrie 2021, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1582 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 10 din Legea nr. 302/2004.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 4445 din 30 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de C. proc. pen.

Acest act normativ reglementează, în capitolul VI, art. 538-542, procedura reparării materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate.

Instanţa a apreciat că acţiunea în răspundere civilă delictuală are caracter general faţă de dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, iar procedura prevăzută de această normă este generală faţă de cea instituită prin art. 538-542 C. proc. pen.. Pe cale de consecinţă, a aplicat această din urmă procedură, prin prisma principiului de drept specialia generalibus derogant.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (decizia nr. 133/2017), prin care s-a reţinut că procedura reglementată de art. 539 C. proc. pen. este specială şi vizează, exclusiv, cazurile de privare nelegală de libertate, iar nu alte drepturi fundamentale ale omului, pentru a căror lezare este necesară invocarea altor temeiuri de drept, precum dispoziţiile art. 252 şi art. 253 din C. civ. sau art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează consecinţele încălcării unor drepturi personale nepatrimoniale, precum dreptul la imagine, demnitate, inclusiv dreptul la viaţă privată.

Concluzionând, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că, potrivit prevederilor art. 541 alin. (3) C. proc. pen., pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, în speţă, Tribunalului Neamţ.

3. Hotărârea Tribunalului Neamţ

Prin sentinţa nr. 2137 din 23 august 2022, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate de reclamantul A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a constatat că, întreaga motivare în fapt a cererii evidenţiază încălcări în îndeplinirea unor obligaţii ale autorităţilor chemate în judecată (omisiuni/pasivitate în exercitarea atribuţiilor), fiind invocată, ca temei juridic, răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar nu procedura specială de reparare a prejudiciilor reglementată de C. proc. pen. în capitolul VI (art. 538-542).

A constatat că nici textele de lege indicate de reclamant nu au făcut trimitere la această procedură specială, iar cu ocazia concluziilor orale formulate cu prilejul discutării excepţiei necompetenţei (în faţa ambelor instanţe), apărătorul reclamantului a susţinut că temeiul acţiunii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar nu procedura specială mai sus arătată, care presupune şi îndeplinirea unor condiţii stricte, ce nu se regăsesc în împrejurările de fapt ale speţei (eroare judiciară, reţinere/arestare nelegală în sensul art. 539 C. proc. pen.).

Tribunalul Neamţ a reţinut, de asemenea, că pârâţii au formulat apărări sau au invocat excepţii raportându-se la condiţiile răspunderii civile delictuale de drept comun, iar nu la cele speciale reglementate în procedura penală.

Faţă de aceste aprecieri, a considerat că nu poate fi analizată competenţa de soluţionare a cauzei prin prisma dispoziţiilor speciale avute în vedere de prima instanţă învestită.

Reţinând prevederile art. 95 pct. 1 şi pe cele ale art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., a stabilit că revine judecătoriei competenţa materială de soluţionare a cauzei, iar, din punct de vedere teritorial, aplicând dispoziţiile art. 107 alin. (1) din acelaşi cod, a apreciat că este competentă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei circumscripţie îşi au sediul autorităţile pârâte.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor legale şi a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, respectiv la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON, ca urmare a privării ilegale de libertate în perioada 24 septembrie 2021 - 13 octombrie 2021.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1381 şi art. 1582 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 10 din Legea nr. 302/2004.

În expunerea motivelor de fapt ale cererii, reclamantul a susţinut că, la 20 noiembrie 2006, locuinţa sa din Italia a fost supusă unei percheziţii, în urma căreia au fost găsite anumite bunuri presupus furate, sens în care a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Odată cu revenirea în ţară, a luat la cunoştinţă de constituirea unui dosar penal în ceea ce îl priveşte, precum şi de pronunţarea unei hotărâri definitive, executorii, de condamnare. Prin sentinţa penală nr. 54 din 15 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău a admis cererea de recunoaştere a hotărârii de executare pe teritoriul României şi de punere în executare a pedepsei de 2 ani închisoare. Urmare respingerii recursului declarat împotriva acestei sentinţe de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost încarcerat în mai multe penitenciare din ţară, fiind pus în libertate la 13 octombrie 2021.

Reclamantul a susţinut că a formulat, în Italia, contestaţie cu privire la ordinul de executare a pedepsei, care a fost admisă de Tribunalul Civitavecchia, dispunându-se eliberarea sa imediată.

În considerarea urgenţei pe care o impunea dispoziţia instanţei italiene, a solicitat Ministerului Justiţiei efectuarea demersurilor de punere în executare, însă această instituţie s-a pronunţat în sensul că cererea excedează competenţelor sale, deşi Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a fost cea competentă când s-a realizat procedura de recunoaştere a condamnării.

Astfel, reclamantul a apreciat că există o dublă măsură din partea reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, întrucât nu se poate considera că sunt competenţi să faciliteze doar recunoaşterea hotărârilor de condamnare şi nu şi a celor prin care se anulează/schimbă o hotărâre de condamnare.

Înalta Curte, raportând aceste considerente la finalitatea urmărită de reclamant prin acţiunea formulată, respectiv valorificarea unui drept personal constând în repararea prejudiciului cauzat prin executarea unei pedepse privative de libertate, în lipsa unei reacţii adecvate din partea autorităţilor pârâte asupra hotărârii de punere imediată în libertate, dispuse de instanţa italiană, constată că obiectul cauzei deduse judecăţii se circumscrie răspunderii civile delictuale, care este reglementată în dispoziţiile art. 1349 C. civ.

Acest aspect se desprinde şi din susţinerile reprezentantului convenţional al reclamantului, prezent la termenul de judecată din 20 mai 2022, când, în concluziile sale asupra excepţiei necompetenţei materiale invocate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a arătat că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de faptul că solicită acordarea daunelor morale pentru privarea sa de libertate, care nu a fost generată de o eroare judiciară, ci de pasivitatea Statului Român de a pune în aplicare o decizie a instanţelor străine.

Afirmaţiile de mai sus au fost reiterate de reclamant cu ocazia dezbaterilor asupra excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ, invocate, deopotrivă, de reprezentantul său convenţional şi de instanţă, din oficiu, arătându-se că, prin cererea de chemare în judecată nu a făcut trimitere la dispoziţiile speciale ale C. proc. pen., în sensul că nu a susţinut eroarea judiciară sau altă instituţie prevăzută de acest cod, ci s-a raportat la normele civile de drept comun privind răspunderea civilă delictuală, izvorâtă din pasivitatea instituţiilor statului în îndeplinirea atribuţiilor ce le reveneau.

Astfel, în aplicarea principiului disponibilităţii procesului civil, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta se stabileşte potrivit dispoziţiilor de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ., în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului, iar, referitor la competenţa materială, aceasta se determină în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) din acelaşi cod, judecata cererilor evaluabile în bani, de până la 200.000 RON, inclusiv, revenind judecătoriei.

Cum pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Ministerul Justiţiei au sediul în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, atunci acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, conform dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2022.