Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2002/2022 AI generated

Law firm’s appeal annulled as defective, unpaid fee claim fails before High Court

Case Number Decizia nr. 2002/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice annulled the law firm claimant's appeal (recurs) as procedurally defective, thereby leaving the Court of Appeal's decision and the first-instance judgment—both of which had rejected the claim for unpaid attorney fees—in force; the respondent company prevailed. The underlying dispute was a civil contract claim for 301,000 RON in alleged unpaid legal fees under a 2017 assistance contract, where the courts below had interpreted unclear contractual clauses against the creditor under the principle favoring the debtor, finding the new fee schedule applied only to files assigned after the contract's date. The High Court held the appeal null under Articles 486(1)(d), 487, 489(1)–(2), and 496(1) of the Civil Procedure Code because the claimant's arguments challenged the factual interpretation of contract clauses and evidentiary rulings, not any specific ground of illegality enumerated in Article 488(1) of the Code, and no grounds of public order were identified; contract interpretation and evidentiary issues are matters of factual merit not reviewable in this extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1268 C. civ, art. 1270 alin. (1) C. civ, art. 1269 alin. (1) C. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Law firm’s appeal annulled as defective, unpaid fee claim fails before High Court: The underlying dispute was a civil contract claim for 301,000 RON in alleged unpaid legal fees under a 2017 assistance contract, where the courts below had interpreted unclear contractual clauses against the creditor under the principle favoring the debtor, finding the new fee schedule applied only to files assigned after the contract's date. The High Court held the appeal null under Articles 486(1)(d), 487, 489(1)–(2), and 496(1) of the Civil Procedure Code because the claimant's arguments challenged the factual interpretation of contract clauses and evidentiary rulings, not any specific ground of illegality enumerated in Article 488(1) of the Code, and no grounds of public order were identified; contract interpretation and evidentiary issues are matters of factual merit not reviewable in this extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
legal fees contract interpretation matter in dispute Civil Procedure Code new legal argument review on the merits
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 C. proc. civ.

Main ground: the court annulled the appeal because the grounds invoked did not fall within the cassation grounds under Art. 488 C. proc. civ.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to annul the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind declinată ulterior competenţa funcţională în favoarea secţiei a IV-a civilă a aceleiaşi instanţe, reclamantul Cabinet de Avocat A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. la plata sumei de 301.000 RON, reprezentând onorarii avocaţiale neachitate şi la plata dobânzii legale începând cu data de 02.06.2018 şi până la data plăţii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 2427 din 6 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Cabinet de Avocat A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1873A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Cabinet de Avocat A. împotriva sentinţei civile nr. 2427 din 6 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B..

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1873A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Cabinet de Avocat A. a declarat recurs.

5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 martie 2022.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material întrucât instanţa de apel nu a ţinut cont de voinţa părţilor şi de interpretarea clauzelor prevăzute prin dispoziţiile art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 C. civ., statuând că se aplică principiul potrivit căruia clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului.

În aprecierea recurentului-reclamant, verificarea respectării normelor legale de interpretare a contractelor poate face obiectul unei critici de nelegalitate din moment ce potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Curtea a reţinut că, în lipsa unor prevederi exprese în contract care să dispună plata unor noi onorarii pentru dosarele aflate deja în lucru, rezultă că intenţia părţilor a fost aceea de a aplica contractul de asistenţă nr. x/2017 şi Anexa 2 la acest contract numai pentru dosarele repartizate ulterior datei încheierii acestui nou contract.

Contractul nr. x/2017 a fost încheiat după voinţa concordanţa a părţilor, stabilind clar că, odată cu semnarea noului contract, a intervenit o nouă înţelegere între părţi, printre care şi cea prevăzută în de art. 5.7 din contract - în situaţia în care avocatului i se solicita reprezentarea clientului în afara razei teritoriale a Curţii de Apel menţionate în obiectul contractului, onorările sunt cele prevăzute la Anexa 2.

Odată cu intrarea în vigoare a noului contract, ce înlocuieşte orice înţelegere anterioară, părţile au înţeles să negocieze un onorar fix pentru dosarele aflate în competenţa Curţii de Apel Alba şi onorarii pe dosar, pentru dosare arondate altor curţi de apel.

În speţă, nu se poate aplica o dublă interpretare a clauzelor contractuale, respectiv nu se acordă plata onorariilor pe dosare întrucât s-ar aplica vechile dispoziţii contractuale, iar în ceea ce priveşte bonusarea se aplică noile dispoziţii contractuale. Practic bonusarea ar fi trebuit acordată tot în baza vechiul contract, însă aceasta a fost acordată conform dispoziţiilor contractuale nr. x/2017.

Tocmai prin plata bonusului conform Anexei 2 în temeiul noului contract, pentru dosare arondate altor curţi de apel, se poate vedea intenţia clară a pârâtei de a aplica dispoziţiile contractului nr. x/2017 pentru toate dosarele.

În atare situaţie nu se poate susţine că intenţia părţilor a fost aceea de a aplica contractul nr. x/207 şi Anexa 2 doar pentru dosarele repartizate ulterior datei încheierii noului contract.

Dacă după aplicarea regulilor de interpretare contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă, astfel cum prevede art. 1269 alin. (1) C. civ.

Instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, nu a înţeles să aplice regulile de interpretare a contractelor prevăzute de dispoziţiile art. 1266-1268 C. civ.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au respins proba cu interogatoriul, probă ce ar fi putut să desluşească încă o dată care a fost voinţa părţilor, apreciind doar că în speţă clauzele sunt neclare, aplicând dispoziţiile art. 1268 C. civ.

6. Apărările părţilor:

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea cererii de recurs. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

7. Procedura în faţa instanţei de recurs:

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, analizat în complet de filtru la 21 iulie 2022.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că se pune problema nulităţii recursului, completul urmând a aprecia cu privire la posibilitatea încadrării criticilor formulate de recurentul-reclamant Cabinet de Avocat A. în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor, care nu au formulat puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă B., a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar ţinut cont de voinţa părţilor, statuând că se aplică principiul potrivit căruia clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului, nu pot fi convertite într-un veritabil motiv de recurs întrucât nu prezintă aspecte de nelegalitate, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, reprezentând chestiuni de fapt, ce sunt analizate în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

În motivarea soluţiei pronunţate, curtea de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, iar ceea ce rămâne în dispută este interpretarea clauzelor contractului nr. x/2017. În lipsa unor indicaţii exprese cu privire la regimul ce se aplică în privinţa plăţii dosarelor aflate deja pe rolul instanţelor şi având în vedere principiul potrivit căruia clauzele neclare se interpretează în favoarea debitorului, instanţa de apel a stabilit că intenţia părţilor a fost aceea de a aplica, numai pentru dosarele repartizate ulterior, contractul de asistenţă juridică nr. x/2017 şi Anexa nr. 2 la contract.

Într-adevăr, astfel cum susţine recurentul-reclamant, verificarea respectării şi aplicării normelor legale de interpretare a contractelor poate face obiect al unei critici de nelegalitate, însă susţinerile sale din cuprinsul cererii de recurs, ce fac referire la interpretarea contractului nr. x/2017, iar nu a unor norme de drept material, nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea şi analizarea în concret a dispoziţiilor legale de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Aspectele legate de interpretarea prevederilor contractuale şi susţinerile ce vizează modalitatea de administrare a probatoriului (faptul că a fost respinsă proba cu interogatoriul ce ar fi putut desluşi voinţa părţilor) nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţilor, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei civile nr. 1873A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă încadrarea criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Cabinet de Avocat A. împotriva deciziei nr. 1873A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.