Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1992/2022 AI generated

Forestry service fees; annulment of cassation appeal for lack of statutory illegality grounds

Case Number Decizia nr. 1992/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed and annulled the extraordinary appeal (recurs) filed by the respondent municipality, leaving the lower court’s final judgment in force against the respondent. The dispute concerned a civil claim for payment of forestry management services under an association contract with a forestry economic entity, where the respondent challenged the lower courts’ finding that it was obligated to pay disputed invoices. The High Court ruled that the appeal was null because the appellant failed to provide a legal motivation framing its arguments within the specific grounds for illegality defined by law, instead relying solely on factual grievances and objections to the interpretation of evidence. Decisive legal bases included Articles 486, 487, 488, 489, and 496 of the Code of Civil Procedure, which mandate that an appeal must contain specific legal arguments alleging violations of substantive law or procedural errors, rather than re-litigating facts or challenging the lower courts’ assessment of proof.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Forestry service fees; annulment of cassation appeal for lack of statutory illegality grounds: Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 20 octombrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

Keywords

AI generated
grounds for cassation annulment of contract legal fees civil judgment legal entity procedural violations
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

Prin decizia nr. 217 din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Comuna Lăpuşnicu Mare împotriva sentinţei civile nr. 564 din 6 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.

Împotriva acestei decizii, pârâta Comuna Lăpuşnicu Mare a declarat recurs, cale de atac înregistrată la 5 ianuarie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a reţinut că a semnat contractul de asociere nr. x/11.06.2018 de constituire a Regiei Autonome Ocolul Silvic Banatul Montan şi că, în temeiul art. 6 pct. 40 din Regulamentul Regiei, acesta are atribuţii de a stabili tarife pentru lucrări, produse şi servicii în domeniul său de activitate. A reţinut, de asemenea, că obligaţia de plată a cheltuielilor legate de desfăşurarea activităţii reclamantului pentru gospodărirea fondului forestier avut în administrare a fost stabilită de părţi în cuprinsul contractului de asociere.

A arătat, în continuare, recurenta-pârâtă că prin cererea de apel a menţionat că în facturile emise de reclamantă nu au fost specificate serviciile efectuate de aceasta şi astfel sumele nu au fost acceptate de pârâtă tocmai pentru faptul că nu cunoştea ce servicii au efectuat pentru acele sume.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 486 şi următoarele C. proc. civ.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (23 septembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 20 octombrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs se constată că aspectele evidenţiate, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a prezentat elemente ce ţin de situaţia de fapt, susţinând că "în facturile emise de reclamantă nu au fost specificate serviciile efectuate de aceasta şi astfel sumele nu au fost acceptate (de pârâtă) tocmai pentru faptul că nu cunoştea ce servicii au efectuat pentru acele sume".

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., ce trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Nemulţumirile părţii vizând stabilirea situaţiei de fapt şi modalitatea în care instanţele de fond au interpretat probatoriul administrat în cauză, nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, reprezentând chestiuni ce se analizează în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

În aceste condiţii, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Comuna Lăpuşnicu Mare prin primar împotriva deciziei nr. 217 din 27 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.