Compensatory rights for children born during parental ethnic persecution under Government Ordinance No. 105/1999
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the pension house, upholding the appellate court's decision that ordered the administrative body to recognize the claimant's status as a refugee for the period of 27 July 1944 to 6 March 1945 and to grant him the compensatory rights provided by Law No. 189/2000, effective from 1 October 2003. The dispute centered on whether the claimant, who was born in Bucharest on 26 July 1944 to parents who had fled their domicile due to ethnic persecution, qualified for benefits under Government Ordinance No. 105/1999 despite not having personally suffered the persecution. Relying on Article 1 of the Ordinance, the court determined that "persecuted persons" includes those who suffered indirect consequences of ethnic persecution, such as children born into refugee families, and applied an a fortiori argument noting that even surviving spouses who did not suffer persecution were entitled to compensation, thereby confirming the claimant's eligibility.
Legislator headnote
AI generatedCompensatory rights for children born during parental ethnic persecution under Government Ordinance No. 105/1999: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul M.N. a solicitat anularea hotărârii nr. 11976 din data de 29 octombrie 2003, emisă de pârâtă, motivând că beneficiază de acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Prin sentința nr. 1553 din 16 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 11976 din 29 octombrie 2003 și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantului, statutul de refugiat pe perioada 27 iulie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu 1 octombrie 2003, reținând în esență că reclamantul a fost născut în refugiu, acest statut asimilându-se celui de refugiat, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o în raport cu dispozițiile art. 299 și 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că reclamantul s-a născut la data de 26 iulie 1944, în București, raionul Grivița Roșie, acolo unde părinții acestuia se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul este nefondat și conform dispozițiilor art. 312 teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1553 din 16 decembrie 2003, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.