Mayor's restitution challenge fails for lack of procedural interest; restitution order upheld as final.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să declare nulitatea absolută a Dispoziţiei primarului general nr. 4333/18.05.2005, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei A. a imobilului situat în Bucureşti, format din teren în suprafaţă de 112.339,19 mp, lotul 71.

Prin sentinţa civilă nr. 16351 din 24 octombrie 2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 2217 din 20 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti.

A admis excepţia lipsei de interes în promovarea cererii.

A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins cererea formulată de reclamantul Primarul Sectorului 3 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti şi A., pentru lipsă de interes.

3 . Decizia pronunţată de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 435 A din 30 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant Primarul Sectorului 3 Bucureşti.

4. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia civilă nr. 108 din 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 435 A din 30 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Al doilea ciclu procesual:

5. Decizia pronunţată în rejudecarea apelului:

Prin decizia nr. 1437A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Primarul Sectorului 3 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2217 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

A anulat parţial sentinţa, exclusiv în privinţa dispoziţiilor referitoare la lipsa de interes şi, în rejudecare, a respins excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

În evocarea fondului, a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat nulitatea absolută a Dispoziţiei administrative nr. 4333 din 18.05.2005 a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv cele referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti.

A obligat pe intimaţii-pârâţi, în solidar, să achite apelantului-reclamant cheltuieli de judecată în sumă de 1203,6 RON.

A respins cererea intimatei A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

6. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 2377 din 12 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Sectorului 3 Bucureşti, invocată de recurenta-pârâtă A..

A admis recursul declarat de pârâţii Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 1473A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A admis recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 octombrie 2019 şi împotriva aceleiaşi decizii.

A casat încheierea şi decizia recurate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Al treilea ciclu procesual:

7. Decizia pronunţată în rejudecarea apelului:

Prin decizia nr. 1334A din 13 octombrie 2021 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant Primarul Sectorului 3 al municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2217 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi A..

S-a luat act că intimata-pârâtă A. şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, iar intimatul-pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general nu a solicitat cheltuieli de judecată.

8. Recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Împotriva deciziei nr. 1334A din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiul Bucureşti a declarat recurs, indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în mod greşit instanţa de apel a înţeles natura şi obiectul pricinii, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică, neţinând cont de apărările efectuate la fondul cauzei, iar celor pe care le-a reţinut spre analizare şi dezlegare le-a dat o dezlegare eronată.

Instanţa de apel a motivat soluţia în mod contradictoriu, fără a avea în vedere probele administrate, susţinerile reclamantului, dar şi de cele stabilite de limitele rejudecării.

Motivele contradictorii sunt prezente în motivarea sentinţei atacate, iar greşelile au fost cauzate de faptul că instanţa de apel nu a luat în considerare apărările, precum şi probatoriul administrat de reclamant, probele pe care recurentul-reclamant le consideră utile, pertinente, concludente şi verosimile pentru o corectă şi justă soluţionare a cauzei.

În primul rând, se constată că, deşi a respins apelul, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile C. proc. civ., în sensul că a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât Curţii îi revenea obligaţia de proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, iar nerespectarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârii atacate.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală raportat la cererile formulate, dar şi la dispoziţiile de casare prevăzute în decizia nr. 108/22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în decizia nr. 2377/12.11.2020 a aceleiaşi instanţe. Curtea de apel era obligată să se rezume doar la motivele de casare, dispoziţii care sunt obligatorii pentru limitele rejudecării.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti a analizat apelul doar sub două aspecte - interesul promovării acţiunii şi admisibilitatea cererii aşa cum a fost formulată, fără a ţine însă cont de îndrumările date prin hotărârile de casare.

Hotărârea judecătorească recurată a fost dată cu încălcarea normelor de judecată şi de procedură, în sensul că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia pricinii, precum şi că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Instanţa de apel nu a respectat în totalitate îndrumările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie date prin deciziile de casare pronunţate, decizii ce erau obligatorii, rezolvând cauza prin prisma propriilor sale deduceri şi analize, cu omiterea în totalitate de ceea ce a dispus instanţa supremă.

Instanţa de apel a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea prezentată şi dovedită de reclamant şi reţinută prin cele două decizii de casare, coroborând doar o parte a apărărilor, fără a ţine cont însă de toate cererile şi întregul materialul probator, situaţie în care decizia atacată reflectă evaluarea incompletă şi parţială a materialului probator şi echivalează cu necercetarea judecătorească corespunzătoare a raportului juridic litigios.

În cauză, era esenţial a se stabili interesul justificat în promovarea unei astfel de cereri şi situaţia de fapt reală a imobilului. Instanţa avea obligaţia de a evalua întreg materialul probator administrat şi de a examina cererile prin prisma dispoziţiilor incidente legale în materie la momentul emiterii actului contestat.

În schimb, însă, curtea de apel nu a făcut altceva decât să preia concluziile tribunalului, raportat la soluţia pronunţată, fără să le coroboreze cu alte probe şi fără să indice propriile raţionamente pe care şi-a fundamentat convingerea şi în raport de dispoziţiile de trimitere.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere doar susţinerile intimatei-pârâte A., ignorând în totalitate apărările reclamantului, fără a motiva de ce nu le-a luat în considerare.

În aceste condiţii, recurentul-reclamant apreciază că i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea, eventual, a cauzei spre rejudecare, pentru a se asigura părţilor accesul la toate gradele de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză .

Având în vedere dispoziţiile de trimitere obligatorii pentru instanţa de rejudecare, aceasta trebuia să facă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea, instanţa nu a avut în vedere faptul că prin dispoziţiile deciziei nr. 108/22.01.2016 a Înaltei Curţi, trebuia ca la soluţionarea excepţiei lipsei interesului să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 81 lit. f), i), j) şi m) din Legea nr. 215/2001. Instanţa de apel nu a dat eficienţă acestor trasări date de către instanţa supremă, limitându-se la a cerceta cauza doar sub incidenţa normelor indicate în modul de soluţionare a acestei excepţii.

Tot în susţinerea interesului, menţionează dispoziţiile art. 81 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanţei de judecată de fond, dată de referinţă pentru stabilirea existenţei interesului concret al părţii promotoare a acţiunii judiciare. Atât timp cât terenul litigios este prevăzut în documentaţiile de urbanism legal aprobate, ca fiind destinat construirii unui nou obiectiv de utilitate publică, potrivit Hotărârii CGMB nr. 95/28.05.1998, este evident că reclamantului îi incumbă interesul în promovarea cererii de chemare în judecată.

În egală măsură, interesul este acordat şi prin prisma obligaţiei legale impuse de acelaşi text legal la lit. j).

Totodată, pentru verificarea în concret a interesului procesual al reclamantului, instanţa de apel, în rejudecare, trebuia să se raporteze şi la dispoziţiile art. 10.1 şi 10.3 etc. din H.G. nr. 498/2003 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, lucru de care nu a ţinut cont.

Instanţa de apel, în rejudecare a nesocotit aceste dispoziţii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, trecând la soluţionarea excepţiei doar din punct de vedere general, teoretic, fără a face o corelare cu normele de mai sus, întrucât hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În această situaţie, în mod vădit instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, neluând în seamă la cercetarea judecătorească aceste dispoziţii, ceea ce denotă o încălcare a normelor de drept.

Recurentul-reclamant a subliniat că interesul său reiese din dispoziţiile anterior menţionate, conferindu-i astfel posibilitatea contestării judiciare potrivit dreptului comun a unei dispoziţii administrative emise în temeiul Legii nr. 10/2001, ca act juridic civil intrat în circuitul juridic. O astfel de acţiune este perfect legală şi recunoscută unanim din punct de vedere jurisprudenţial de instanţele naţionale.

Posibilitatea contestării sale judiciare pe calea dreptului comun este recunoscută, indiferent de aspectul (re)confirmării dispoziţiei administrative de către chiar instituţia emitentă.

Dată fiind natura sa de act juridic civil, constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei administrative este asimilabilă din punct de vedere al efectelor juridice, unei acţiuni în revendicare a unui bun imobil prin comparare de titluri, atunci când admiterea acţiunii face ca una dintre persoanele ce exhibă un titlu să piardă totuşi proprietatea deţinută până atunci.

Interesul în promovarea acţiunii mai rezultă şi din dispoziţiile Hotărârii CGMB nr. 95/1998 prin care s-a dispus atribuirea "în folosinţă gratuită, pe termen de 49 ani. Consiliului local sector 3, terenul în suprafaţă de 12,1 ha, în scopul realizării obiectivului de utilitate publică "Centrul Administrativ Titan"", această împrejurare constituind una dintre cauzele juridice ale cererii de chemare în judecată, menţionată în mod expres în cadrul acţiunii introductive.

Instanţa nu a ţinut cont şi de interdicţia legală enunţată de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10. 1 din normele metodologice, încălcate la momentul emiterii dispoziţiei administrative de restituire contestate în cauză, interdicţie consacrată în mod imperativ, având un potenţat caracter public, fiind destinată protejării interesului public, general al comunităţii locale, astfel încât din această perspectivă, sancţiunea încălcării sale nu poate fi decât nulitatea absolută a actului juridic emis cu nerespectarea sa, prin ignorarea interesului public, general al colectivităţii locale cel puţin de sector dacă nu chiar municipale.

Aşadar, prin prisma acestor considerente, în cauză, recurentul-reclamant apreciază că îndeplineşte condiţia de exercitare a acţiunii şi dovedeşte interesul, protejând astfel drepturile şi interesele publice, în general cel al cetăţenilor sectorului 3 Bucureşti, beneficiare ale HCGMB nr. 95/1998 pentru a putea îndeplini obligaţiile ce ne-au fost atribuite prin această hotărâre CGMB, interes care potrivit argumentelor expuse îndeplinesc toate cerinţele legale - determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin Hotărârea nr. 147/1999 a CGMB, s-a aprobat "Planul urbanistic zonal - Centrul de Cartier Titan, în zona Bvd. Nicolae Grigorescu", fiind ataşate şi planul şi documentaţia care au stat la baza acestei hotărâri, de unde rezultă că imobilul teren este aflat în folosinţa gratuită a primăriei de sector, în vederea edificării unui ansamblu de construcţii cu funcţiuni multiple. Astfel cum s-a precizat în mod expres în cadrul HCGMB nr. 95/1998, acest obiectiv este unul de utilitate publică.

Acest atribut de interes public, general, rezultă inclusiv din cadrul avizului de urbanism nr. x din 23.02.1999 al documentaţiei PUZ.

Deşi instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra cauzei cu privire la situaţia în fapt a imobilului, aceasta nu îndeplineşte nici această condiţie întrucât face o analiză succintă şi detaliată a imobilului în ceea ce priveşte situaţia juridică, dar doar prin raportare la documentaţia de urbanism, nu şi prin raportare la situaţia existentă în fapt, cum că acest imobil "este conceptat" şi utilizat chiar şi în prezent de către cetăţeni "ca şi" spaţiu de recreere, "fiind utilizată de către aceştia noţiunea de parc".

Totodată, în considerente se aminteşte faptul că, alăturat acestui imobil, se află parcul cunoscut sub denumirea de Parcul Alexandru Iona Cuza/IOR/Titan/Balta Albă şi că imobilul ce face obiectul cauzei nu ar fi avut funcţiunea de parc. Însă, după cum se poate observa la faţa locului, reiese că în integralitate a avut utilizarea de parc şi nu doar anumite părţi din acesta. Mai mult decât atât, dacă spaţiul era unul construibil pe acesta existau construcţii anterior anului 1990. Or pe acesta nu se află construcţii, predominând vegetaţia, ceea ce denotă că reprezintă un spaţiu verde.

Din cuprinsul documentaţiei de urbanism avută în vedere de instanţă se reţine doar aspectul că această zonă se află într-una construibilă, punând accent doar pe această chestiune, fără a ţine cont de faptul că imobilul este utilizat în prezent "ca şi" spaţiu verde, agrement, recreere, fiind plantaţi pomi, aflându-se în diferite stadii de dezvoltare, "ceea ce pare greu de crezut cum că aceştia ar fi crescut în mod necontrolat fără a fi fost efectuate anterior anilor 1990, diferite amenajări in acest sens".

Zona este cunoscută şi totodată utilizată de diferite persoane "ca şi" zonă de recreere, lucru de care instanţa de apel nu a ţinut cont, deşi aceasta a fost principala cauză de rejudecare, în sensul stabilirii dacă spaţiul este în fapt o zonă verde ori asimilată acesteia şi dacă este folosită.

Recurentul-reclamant arată că pentru soluţionarea cauzei instanţa trebuia să administreze "ca şi" probe înscrisuri, "relaţii deţinute de terţe persoane", în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei juridice a imobilului aflat în litigiu.

9. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, este de subliniat că limitele cadrului procesual în care a trebuit să se pronunţe ultima instanţă de trimitere au fost stabilite prin decizia nr. 2377/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Astfel, valorificând cele ce fuseseră statuate deja prin decizia nr. 108/2016 a instanţei supreme - în sensul că interesul reclamantului Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti în exercitarea acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Dispoziţiei Primarului General nr. 4333/18.05.2005, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtei A. a terenului în suprafaţă de 112.339,19 mp, lot x, situat în Bucureşti, trebuie să fie determinat în raport cu situaţia de fapt a cauzei, respectiv dacă pe teren sunt sau nu amenajări destinate deservirii nevoilor publice ale comunităţii locale ori dacă acesta este sau nu parc public şi zonă de agrement -, precum şi criticile formulate de pârâta A. împotriva deciziei nr. 1473A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 2377/2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în esenţă, ca în fond după trimiterea spre rejudecare:

- să se lămurească situaţia de fapt şi să se stabilească, printr-o cercetare judecătorească efectivă, raportată la elementele de fapt ale speţei, prin administrarea nemijlocită a probelor, dacă terenul restituit prin dispoziţia atacată făcea parte, la data restituirii, din parcul Titan, dacă era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local (al subdiviziunii administrativ-teritoriale, respectiv sector 3) şi dacă cele constatate au legătură cu atribuţiile legale ale recurentului-reclamant prevăzute de Legea nr. 215/2001, ceea ce interesează din perspectiva legitimităţii interesului procesual;

- să ţină cont de faptul că restituirea în natură este regula în materie, acesta fiind motivul pentru care, prin decizia nr. 108/2016 s-a cerut verificarea stării de fapt şi nu ceea ce rezultă din scripte.

1. Invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a înţeles în mod greşit natura şi obiectul pricinii, aspect care rezultă din faptul că motivarea deciziei este în contradicţie cu probele administrate şi "susţinerile reclamantului", dar şi cu cele două decizii de casare anterioare prin care au fost stabilite limitele rejudecării.

Aceleaşi aspecte au fost apreciate drept o nesocotire a dreptului său la apărare.

Criticile nu sunt întemeiate, instanţa de retrimitere respectând întocmai cele impuse prin deciziile de casare 108/2016 şi 2377/2020 în soluţionarea apelului reclamantului şi arătând cu deplină claritate aspectele care i-au format convingerea în raport cu probele administrate.

Faţă de limitele reînvestirii, precum şi cu faptul că la termenul din 22 septembrie 2021, singurul la care s-a efectuat cercetarea procesului în apel după casare spre rejudecare, toate părţile au declarat că nu mai au alte probe de administrat în cauză, instanţa de trimitere s-a raportat la probele administrate în apel în cursul celui de-al doilea ciclu procesual, pentru a determina dacă, faţă de situaţia de fapt a terenului în litigiu, reclamantul justifică sau nu interesul procesual de a pune în mişcare procedura judiciară pentru valorificarea dreptului subiectiv civil ce se cere a fi protejat prin constatarea nulităţii Dispoziţiei Primarului General nr. 4333/18.05.2005.

Făcând o analiză amplă a raportului de expertiză efectuat în cauză şi a înscrisurilor administrate, instanţa de apel a reţinut că:

- teza apelantului-reclamant în sensul că terenul ar fi fost amenajat ca zonă de agrement, parte a parcului Titan, este înlăturată faţă de concluziile expertului judiciar, care a confirmat că, faptic, terenul nu avea aspectul unui parc sau al unei zone de agrement, şi că nici la data restituirii nu reprezenta o secţiune de parc, Parcul Titan (sau fostul Parc Balta Albă sau Parcul IOR, actual Parcul Alexandru Ioan Cuza) fiind alăturat terenului în cauză;

- imobilul restituit nu este parte a parcului, iar terenul în cauză era liber, neocupat, atât anterior restituirii, cât şi ulterior restituirii;

- terenul în cauză nu a fost amenajat ca zonă de agrement, la momentul de referinţă stabilit şi în deciziile de casare fiind liber şi neocupat de niciun fel de elemente ale vreunui obiectiv de interes public local;

- din Adresa nr. x/06.06.2018 a Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, rezultă că nu există informaţii cu privire la executarea unor lucrări de investiţii de interes public derulate în perioada 1998-2005 şi nu sunt înregistrate cereri pentru desemnarea şi deplasarea în teren în vederea participării la comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor;

- din Adresa nr. x/10.04.2017 emisă de PMB ca urmare a cererii formulate de expertul desemnat în cauză, rezultă că după anul 1990, Direcţia de Urbanism nu a emis autorizaţii de construire pentru imobilul în litigiu;

- din Adresa nr. x/27.11.2016 a PMB - Direcţia Generală Dezvoltare şi Investiţii, rezultă că aceste instituţii nu deţin informaţii referitoare la realizarea vreunor astfel de investiţii sau amenajări;

- din Adresa nr. x/28.06.2018 a PMB - Direcţia Generală Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, rezultă că în perioada 1990-2005 această direcţie nu a emis autorizaţii de construire pentru investiţii de interes public;

- sentinţa arbitrală nr. 70/22.03.2004 prin care Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti a constatat că obiectul contractului de concesiune autentificat sub nr. x/27.05.2002 nu a fost realizat, fiind dispusă rezilierea acestuia, şi documentele din care rezultă că licitaţia din 2004 în vederea concesiunii nu a mai fost finalizată - dovedesc, de asemenea, faptul că pe terenul în litigiu nu a fost demarată nicio lucrare de interes public;

- adresa nr. x/15.05.2019 emisă de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, în care se precizează că terenul în cauză nu s-a aflat în evidentele acestei instituţii, nu s-a aflat în administrarea acestei instituţii, iar instituţia nu deţine date şi înscrisuri referitoare la terenul ce face obiectul dosarului;

- aviz de principiu nr. 310.828.138/18.07.2016 emis de Distrigaz Sud Reţele cu planul aferent din care rezultă că pe terenul în discuţie nu au existat până la acel moment reţele de gaz;

- aviz de amplasament favorabil nr. x/26.08.2016 emis de B. cu planul aferent din care rezultă că pe terenul în discuţie nu au existat până la acel moment reţele de electricitate;

- adresa nr. x/26.07.2016 emisă de Apa Nova cu planul aferent, din care rezultă că pe teren nu au existat până la acel moment reţele de apă şi canalizare. După cum rezultă din marcările făcute de Apa Nova pe planul anexat, pe limita proprietăţii se află două branşamente de apă şi racordurile de canalizare ale Metrorex S.A. şi C. S.R.L..

Tot acest probatoriu a justificat concluzia instanţei de apel în sensul că, în condiţiile în care pe terenul ce face obiectul litigiului nu au existat şi nu există nici în prezent surse de gaz, curent electric, apă şi canalizare, este exclusă amenajarea unei zone de agrement în lipsa iluminatului public, a unor surse de apă potabilă sau a unor surse de apă menajeră pentru irigarea unor pretinse spaţii verzi şi a unor racorduri de canalizare destinate apelor pluviale şi unor eventuale toalete publice. ceea ce dovedeşte o dată în plus că terenul nu a făcut parte din Parcul Titan (sau fostul Parc Balta Albă sau Parcul IOR, actual Parcul Alexandru Ioan Cuza) şi nu a fost amenajat ca zonă de agrement la momentul emiterii dispoziţiei de restituire în natură.

Aceste aprecieri asupra situaţiei de fapt îndreptăţesc Înalta Curte să constate că instanţa de trimitere a respectat cele impuse prin decizia de casare nr. 2377/2020, nefiind nesocotite dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. Preocupându-se de prezentarea detaliată a probelor relevante administrate în cauză pentru determinarea situaţiei de fapt, şi concluzionând în concordanţă cu aceste probe pe care le-a analizat, instanţa de trimitere a pronunţat o soluţie legală.

În egală măsură, contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte apreciază că faţă de respectarea obligaţiilor impuse prin deciziile de casare anterioare, precum şi prin aprecierile făcute asupra probatoriului administrat, motivând pe larg concluzia că, faţă de faptul că reclamantul nu are un drept de proprietate asupra terenului şi niciun alt titlu determinat de starea de fapt a acestuia în baza căruia exercită folosinţa imobilului, precum şi că pe terenul ce face obiectul cauzei nu au existat şi nu există amenajări de utilitate publică, că nu face parte dintr-un parc public-zonă de agrement, fiind un teren construibil, înscris în PUG în categoria CB3 şi având categoria de folosinţă curţi-construcţii, reclamantul nu justifică un interes legitim pentru a solicita nulitatea dispoziţiei de restituire în natură, instanţa de apel nu i-a încălcat acestuia dreptul la apărare.

Pe cale de consecinţă, criticile formulate sub aspectele sus-menţionate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

După cum, cele mai sus prezentate relevă şi faptul că decizia recurată este motivată corespunzător, fiind analizate pe larg criticile din apelul reclamantului, prin raportare la fiecare probă administrată. De altfel, nici recurentul nu a arătat în ce constă contrarietatea din considerentele hotărârii atacate, susţinând doar că "motivele contradictorii sunt prezente în motivarea sentinţei atacate, şi aceste greşeli se datorează faptului ca instanţa de apel nu a luat în considerare apărările, precum şi probatoriul administrat de către noi, pe care le considerăm utile, pertinente, concludente şi verosimile pentru o corectă şi justă soluţionare a cauzei." În aceste condiţii, criticile nu întrunesc nici cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În fine, susţinerea recurentului în sensul că instanţa de apel a înţeles în mod greşit natura şi obiectul pricinii, aspect care ar rezulta din nerespectarea deciziei de casare şi din motivarea necorespunzătoare, nu poate fi primită.

Instanţa de apel a reţinut că pricina a fost trimisă spre rejudecare doar pentru dezlegarea celui de-al treilea motiv de nulitate, susţinut de către reclamant, respectiv dacă terenul restituit prin dispoziţia atacată făcea parte, la data restituirii, din parcul Titan, dacă era amenajat ca zonă de agrement ori dacă pe acesta se găseau alte amenajări de utilitate publică de interes local (al subdiviziunii administrativ-teritoriale, respectiv sector 3) şi dacă cele constatate au legătură cu atribuţiile legale ale reclamantului prevăzute de Legea nr. 215/2001.

S-a arătat, cu deplin temei, că atât apartenenţa la domeniul public a terenului restituit prin Dispoziţia nr. 4333/18.05.2005, cât şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 au fost soluţionate irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recurs în primul ciclu procesual anterior, instanţa de recurs reţinând prin acea decizie lipsa de temeinicie a acestor pretinse motive de nulitate a Dispoziţiei nr. 4333/18.05.2005. Astfel, s-a reţinut că, pe lângă împrejurarea că apartenenţa terenului la domeniul privat al municipiului Bucureşti reprezintă o chestiune dezlegată jurisdicţional între recurent şi intimata-pârâtă A., statuată cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 2375/10.03.2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1650A/22.09.2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 832/9.05.2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, astfel încât aceasta nu ar mai putea fi reevaluată în cauza de faţă (cu valenţa unui motiv de nulitate a dispoziţiei atacate), eventuala apartenenţă a terenului la domeniul public nu putea constitui prin ea însăşi un impediment la restituirea în natură, date fiind dispoziţiile art. 2 lit. h) şi g) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, simpla afirmaţie cu referire la incidenţa regimului juridic al Legii nr. 18/1991, nu este suficientă pentru a contura caracterul personal al interesului procesual al reclamantului în invocarea acestui motiv de nulitate, în absenţa unor susţineri concrete prin care ar fi afirmat că prin emiterea dispoziţiei de restituire în natură a acestui teren către intimata A., ar fi fost el însuşi împiedicat pentru îndeplinirea atribuţiilor sale legale privind aplicarea Legii nr. 18/1991 (eventuale cereri de constituirea sau reconstituire a dreptului de proprietate privată pe raza sectorului 3, care i-ar fi fost adresate în temeiul Legii nr. 18/1991 sau mai mult decât atât, un stadiu mai avansat în procedura legii fondului funciar etc.), concluzie care nu a fost înlăturată de apelantul-reclamant prin probele administrate în cel de-al doilea ciclu procesual.

În condiţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, modificarea unei hotărâri poate fi cerută când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Acest motiv de nelegalitate poate fi invocat atunci când se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.

Prin motivele de recurs s-ar putea invoca faptul că, deşi actul dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind "vădit neîndoielnic", instanţa îi schimbă "natura" ori "înţelesul", recurentul fiind obligat să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic.

Cum recurentul nu a arătat în ce ar consta aspectele menţionate, motivele de recurs constau într-o simplă afirmaţie care nu justifică posibilitatea încadrării acestor critici în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

2. Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că prin decizia nr. 108/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa de apel trebuia ca, la soluţionarea excepţiei lipsei interesului, să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 81 lit., f), i), j) şi m) din Legea nr. 215/2001.

Aşa cum s-a arătat în analiza motivului de recurs anterior, instanţa de trimitere a respectat întrutotul cerinţele impuse prin deciziile de casare anterioare.

Astfel, s-a arătat că, faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul deciziei nr. 108/2016, prin cea de-a doua decizie de casare s-a dispus ca, pentru determinarea interesului reclamantului în formularea cererii de anulare a Dispoziţiei Primarului General nr. 4333/2012, să se determine situaţia de fapt a terenului la data emiterii acestei dispoziţii şi, în funcţie de acest element, dacă cele constatate au legătură cu atribuţiile legale ale recurentului-reclamant prevăzute de Legea nr. 215/2001.

Răspunzând cerinţelor menţionate, instanţa de trimitere a concluzionat că, întrucât terenul nu a fost amenajat ca parc public sau zonă de agrement, la momentul restituirii, şi nici nu se găseau pe teren alte amenajări de utilitate publică de interes local, nu se mai justifică analiza atribuţiilor legale ale reclamantului prevăzute de Legea nr. 215/2001, cu următoarele argumente, prezentate în esenţă:

- este adevărat că prin Hotărârea CGMB nr. 95/1998 s-a dispus atribuirea în folosinţă gratuită, pe termen de 49 ani, Consiliului local sector 3, terenul în suprafaţă de 12,1 ha, în scopul realizării obiectivului de utilitate publică "Centrul Administrativ Titan".

Subsecvent acestei Hotărâri, prin Hotărârea nr. 147/1999 tot a CGMB, s-a aprobat "Planul Urbanistic Zonal - Centrul de Cartier Titan, în zona Bvd. Nicolae Grigorescu";

- în cadrul Certificatelor de urbanism nr. x/2002 şi nr. y/2004 emise de Municipiul Bucureşti - Primăria Sectorului 3, se specifică în mod expres faptul că potrivit celor două hotărâri CGMB, imobilul teren este aflat în folosinţa gratuită a primăriei de sector, în vederea edificării unui ansamblu de construcţii cu funcţiuni multiple: administraţie publică, servicii, birouri, culte şi cultură, alimentaţie publică, agrement, spaţii publice, plantaţii, spaţii garare, hotel, comerţ.

Prin urmare, în cauză s-a dovedit aspectul că la momentul soluţionării notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul litigios era prevăzut în documentaţiile de urbanism legal aprobate ca fiind destinat construirii unui obiectiv nou de utilitate publică, instanţa de apel, în ciclul procesual anterior, reţinând că soluţia restituirii sale în natură era exclusă din punct de vedere legal;

- faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 2377/12.11.2020, în raport de indicaţiile date prin prima decizie de casare, din probele administrare rezultă că pe terenul în litigiu nu au fost efectuate investiţii sau amenajări, nu au fost emise autorizaţii de construire sau procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor în vederea realizării vreunei investiţii şi că nu făcea parte, la data emiterii dispoziţiei de restituire, din Parcul Titan (sau fostul Parc Balta Albă sau Parcul IOR, actual Parcul Alexandru Ioan Cuza);

- în situaţia în care terenul restituit prin Dispoziţia nr. 4333/18.05.2005 ar fi făcut parte, la data restituirii, din parcul Titan, sau dacă era amenajat ca zonă de agrement, acesta s-ar fi situat în conformitate cu P.U.G. în vigoare, prin HCGMB nr. 269/2000, la categoria "V" în care este inclusă "ZONA SPAŢIILOR VERZI", zonă ce cuprinde spaţii verzi publice cu acces nelimitat sau specializate de interes supramunicipal şi municipal, spaţii pentru sport şi agrement cu acces limitat de apartenenţa la cluburi sau contra cost, spaţii plantate de protecţie şi păduri de diferite tipuri. Subzona V1 cuprinde spaţii verzi publice cu acces nelimitat, iar în cadrul acesteia, subzona V1a include - "parcuri, grădini, scuaruri şi fâşii plantate publice";

- în conformitate cu PUG valabil în anul 2005, aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, terenul este situat în zona CB3 - destinată construcţiilor, drept urmare, apelantul-reclamant, care a pretins afectarea terenului restituit prin dispoziţie, de un parc public şi de o zonă de agrement, la rândul lui, nu ar fi putut să concesioneze terenul în cauză, pentru a se construi sediul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti şi respectiv un centru comercial, astfel cum a procedat conform contractului de concesiune autentificat sub nr. x/27.05.2002, întrucât aceste construcţii s-ar fi edificat cu nesocotirea tocmai a amenajărilor de interes public invocate de apelantul-reclamant, respectiv zonă de agrement - spaţiu verde în cadrul Parcului Titan;

- în raport chiar de atribuirea terenului în folosinţă gratuită, pe termen de 49 ani, Consiliului local sector 3, prin Hotărârea CGMB nr. 95/1998, în scopul realizării obiectivului de utilitate publică "Centrul Administrativ Titan", rezultă că terenul nu a făcut parte din parc şi nu a fost amenajat ca zonă de agrement, la momentul emiterii Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 4333/18.05.2005;

- chiar şi invocarea HCGMB nr. 95/1998 de către apelantul-reclamant ca pretins titlu care să-i justifice interesul în promovarea acţiunii reprezintă o confirmare din partea acestuia a faptului că terenul nu era parc şi nu era amenajat ca parc sau zonă de agrement şi nu existau alte amenajări de interes public, prin adresa nr. x/09.03.1998 emisă de reclamant menţionându-se că terenul respectiv a fost rezervat pentru un nou centru administrativ încă din anii ’60, proiectul fiind reluat în anii ’70, dar nu s-au găsit fondurile necesare.

Cele prezentate fac dovada că instanţa de trimitere nu a nesocotit cele ce i-au fost impuse prin cele două decizii de casare ci, dimpotrivă, a determinat situaţia de fapt a terenului în baza unui amplu probatoriu, iar în raport cu aceasta, a concluzionat că reclamantul nu a avut interesul procesual de a acţiona, atribuţiile sale astfel cum sunt stabilite prin Legea nr. 215/2001 neputând justifica îndeplinirea acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, de vreme ce, în urma analizei probatoriului administrat, a rezultat că terenul în litigiu nu este afectat de niciun obiectiv de utilitate publică şi nu este amenajat ca zonă de agrement, interesul reclamantului nu mai trebuia raportat la atribuţiile prevăzute de art. 81 lit. f), î), j) şi m) din Legea nr. 215/2001, soluţia instanţei de apel fiind legală şi din această perspectivă;

3. O altă critică, neîntemeiată în drept, constă în faptul că pentru soluţionarea cauzei, instanţa trebuia să administreze "ca şi probe înscrisuri, relaţii deţinute de terţe persoane, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei juridice a imobilului aflat în litigiu."

Este locul a observa că, după ce, în alin. (1), art. 129 C. proc. civ. impune părţilor să-şi probeze pretenţiile şi apărările, iar în alin. (5) arată că dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc, în alin. (5)1 textul atrage atenţia părţilor că nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Or, la termenul din 22 septembrie 2021, în etapa judecării pentru a treia oară a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2217/2013, reprezentantul Primarului Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti a arătat că nu are nicio probă de administrat.

Reproşul adus instanţei de apel, în sensul că nu a administrat şi alte dovezi nu poate fi deci catalogat drept o critică de natură să justifice nelegalitatea deciziei, prevederile art. 129 C. proc. civ. nefiind încălcate.

Cum instanţa de apel nu a săvârşit un act de procedură cu neobservarea formelor legale, de natură să fi pricinuit apelantului o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea lui, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critica nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, precum şi faţă de faptul că instanţa de recurs are obligaţia de a examina motivele care pot să deschidă calea controlului judiciar, respectiv cazurile de nelegalitate prevăzute limitativ în art. 304 C. proc. civ., sistematizate şi structurate astfel cum pretinde legiuitorul, iar nu toate aspectele ce constau în expunerea unor succesiuni de fapte, afirmaţii şi înscrisuri nestructurate din punct de vedere juridic, ceea ce conduce la calificarea lor ca fiind supraabundente, în condiţiile în care nu se arată în concret în ce constă neregularitatea săvârşită de instanţă, Înalta Curte observă că motivele de recurs nu sunt fondate, astfel încât va respinge recursul, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Sectorului 3 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 1334A din 13 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.