Nullity of land restitution decisions: Inadmissibility of cassation appeal under special procedural regime

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2016 la data de 05.12.2016, reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană de Fond Funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Murfatlar şi Comisia Locală de Fond Funciar Valul lui Traian, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 262/02.06.2006 şi nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafaţa totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian şi nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 şi nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafaţa totală de 464,55 ha, aflate pe raza oraşului Murfatlar.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 213/1998, art. III alin. (1) lit. b) din Legea nr. 169/1997, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 18/1991, modificate prin Legea nr. 247/2005, Legii nr. 290/2002, H.G. nr. 890/2005, H.G. nr. 18881/2005, Legii nr. 45/2009, Decizia RIL nr. 23/2011.

Pârâtele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valul lui Traian şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar au formulat întîmpinări prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

La data de 21.04.2017 Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat în baza mandatului special de către DGRFP Galaţi,prin AJFP Constanţa, în temeiul art. 62 alin. (1) din C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie principală.

Pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie principală ca inadmisibilă, iar in subsidiar ca nefondată, cu obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, excepţie admisă prin sentinţa civilă nr 7868/30.06.2017. Prin încheierea nr. 2056/4.10.2017,tribunalul a declinat competenţa de soluţionare către Judecătoria Constanţa şi a constatat conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa nr. 32/23.11.2017, Curtea de Apel Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, cererea fiind înregistrată sub nr x/2016*. Prin încheierea din 17.01.2018, s-au respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu a Statului Român şi în interes alăturat a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa

Prin sentinţa nr. 1338/31.03.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis acţiunea; a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, prin DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa; a admis cererea de intervenţie în interes alăturat reclamantei formulată de intervenienta Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti; a constatat nulitatea absolută a Hotărârilor nr. 262/2.06.2006 şi nr. 447/1.09.2006 emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului cu privire la suprafaţa totală de 25,83 ha de pe raza Comunei Valu lui Traian; a constatat nulitatea absolută a Hotărârilor nr. 463/8.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin Hotărârea nr. 359/6.07.2007, Hotărârea nr. 348/26.06.2007 şi nr. 61/7.03.2008 emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pământului cu privire la suprafaţa totală de 464,55 ha de pe raza Oraşului Murfatlar.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 124/C/21.09.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelurile pârâtelor Comisia Locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia Locală pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian şi Comisia Judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa împotriva sentinţei, ca nefondate.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa.

Recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au învederat următoarele aspecte:

I. În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultura şi Vinificaţie Murfatlar în promovarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care aceasta nu a deţinut calitatea de proprietar, ci doar de administrator asupra acestor suprafeţe de teren. Întrucât reclamanta-intimata SCDVV Murfatlar nu a invocat decât un drept de administrare asupra acestei suprafate de 464,55 ha ce este situată pe raza teritorială a UAT Oraşul Murfatlar, rezultă că nu are interes şi nici calitate procesuală activă în solicitarea de constatare a nulităţii absolute a unei hotărâri emisă de comisia judeţeană prin care această suprafaţă a fost pusă la dispoziţia comisiei în vederea reconstituirii în procedura Legii nr. 18/1991.

II. În mod greşit a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii. Hotărârile comisiei judetente de fond funciar reprezintă acte administrative jurisdictionale şi nu pot fi atacate decât în procedura specială a plângerii consacrată de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Nu se poate pretinde constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri emisă de către comisia judeţeană de fond funciar, la cererea unui terţ, dacă această hotărâre nu constituie un act juridic civil în sine şi nu produce efecte de constituire a unui drept de proprietate în favoarea unei persoane. O asemenea hotărâre nu poate decât să declanşeze o procedură de reconstituire a unui drept de proprietate care se finalizează cu emiterea unui titlul de proprietate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991, fiind practic un act juridic administrativ jurisdictional, premergător emiterii titlurilor de proprietate în procedura legilor fondului funciar.

III. În mod greşit a fost reţinută admisibilitatea cererii de intervenţie principală formulată de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cât şi a cererii de intervenţie în interes alăturat formulată de către ASAS, câtă vreme nu era îndeplinită condiţia interesului în formularea unor asemenea cereri de intervenţie. În cauză, finalitatea admiterii cererii de intervenţie principală ar trebui să fie dobândirea în deplină proprietate şi posesie a terenului de 551,91 ha ce face obiectul actelor administrative contestate. În prezent, întreaga suprafaţă ce a făcut obiectul hotărârilor a căror nulitate a fost invocată, a fost reconstituită în procedura prevăzută de legile fondului funciar şi nu se mai află în posesia autorităţii locale şi la dispoziţia comisiei de fond funciar.

IV. În mod greşit s-a reţinut că era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeţei de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT Murfatlar şi UAT Valu lui Traian, în condiţiile în care a operat o suspendare de drept a tuturor actelor de constituire a unui drept de proprietate publică până la finalizarea procedurii de reconstituire prevăzută de Legea nr. 18/1991, art. III alin. (1)/1 Legea nr. 169/1997. În atare situaţie, rezultă că nu sunt opozabile recurentelor niciun fel de acte de trecere în proprietatea publică a unor terenuri care au aparţinut foştilor proprietari deposedaţi în perioada comunistă şi pentru care au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a intrării în vigoare a legilor fondului funciar, cum ar fi cazul hotărârilor de guvern invocate în prezenta cauză.

V. Instanţa de apel a dat eficienţă motivării ICCJ din Decizia nr. 23/2011 fără a decela, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii şi de probele ce ar fi trebuit administrate în cauză, considerentele deciziei instanţei de apel fiind străine de soluţionarea prezentei cauze. Sub cest aspect, aprecierile instanţei de apel au fost lapidare şi superficiale, conducând la încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului la apărare şi atrăgând incidenţa dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din cod.

VI. În mod greşit s-a apreciat că era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeţei de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT Murfatlar şi UAT Valu lui Traian în condiţiile în care exista o procedură specială prevăzută de H.G. nr. 890/2005 în vederea punerii la dispozitia comisiilor locale de fond funciar a terenurilor din domeniul public al statului, pentru reconstituirea dreptului de proprietate către foştii proprietari ai acestora.

VII. Instanţa de apel a interpretat în mod greşit disp. art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, reţinând fără temei că ele conferă Statului Român un drept de proprietate imuabil şi absolut asupra terenurilor aflate în perimetrul staţiunilor şi institutelor de cercetare agricolă. Simpla indicare a unor texte de lege nu conferă apartenenţa la domeniul public al Statului Român şi nici caracter de indispensabilitate al acestora terenuri, astfel cum în mod greşit a fost reţinut de către instanţele de fond în soluţionarea prezentei cauze, ci numai reclamanta avea obligaţia procedurală, în raport de disp. art. 249 C. proc. civ.., să dovedească o asemenea apartenenţă a terenului în cauză la domeniul său public, printr-un act juridic şi prin destinaţia terenului, în sensul necesităţii lui pentru desfăşurarea activităţii de cercetare a acesteia. În cererea de chemare în judecată nu s-a arătat care este destinaţia ce conferă acestor terenuri caracterul de indispensabilitate pentru continuarea activităţii de cercetare a reclamantei-intimate SCDVV Murfatlar şi care ar determina excluderea acestor terenuri de la procedura de reconstituire reglementată de legile fondului funciar şi apartenenţa acestor suprafeţe de teren la domeniul public al Statului Român, apartenenţă reţinută fără niciun fel de temei de către instanţele de fond în soluţionarea prezentei cauze.

VIII. Instanţele de fond au înlăturat fără temei faptul că terenurile ce au făcut obiectul hotărârilor comisiei judeţene contestate în cauză, în suprafaţă totală de 490.38 ha, nu erau indispensabile activităţii reclamantei, astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi art. 10 din Legea nr. 1/2000. In cauză sunt incidente disp. art. 10 alin. (8) din H.G. nr. 890/2003 modificată prin H.G. nr. 1832/2005 potrivit cu care "reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente se face în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare pe terenuri agricole care nu sunt indispensabile cercetării". În materia legilor fondului funciar singura autoritate îndrituită să aprecieze şi să dispună restituirea unui teren agricol extravilan este comisia judeţeană de fond funciar. Simpla emitere a unor acte normative care au inclus anumite terenuri în sfera activităţii de cercetare, cum este cazul H.G. nr. 517/1999 nu conferă, de principiu, acestor terenuri caracterul de indinspensabilitate reţinut în mod greşit de către prima instanţă, ci acesta trebuie să se reflecte în mod concret în folosinţa suprafeţelor de teren în cauză, ceea ce nu este cazul pentru terenurile ce fac obiectul celor patru hotărâri contestate. Faptul că ASAS are abilitarea legală de a stabili terenuri care sunt destinate cercetări agricole în România nu înseamnă că această instituţie poate exclude orice teren de la procedura de restituire prevăzută de lege, ci aceasta doar coordonează politicile agricole pentru terenurile aflate la dispoziţia sa.

IX. Instanţele de fond au înlăturat fără temei dispoziţiile Legii nr. 165/2013 ce au întărit legalitatea hotărârilor de comisie judeţeană prin care a fost pusă la dispoziţia comisiilor locale suprafaţa de 490,38 ha teren neagricol în vederea retrocedării în temeiul Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000. Recurentele nu au pretins că ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, ci în mod constant au arătat doar că aceste dispoziţii legale (chiar dacă ulterioare emiterii hotărârilor comisiei judeţene constestate în prezenta cauză) nu au făcut decât să confirme legalitatea acestor hotărâri în ceea ce priveşte trecerea terenurilor care nu mai erau necesare activităţii de cercetare desfăşurată de staţiunile şi institutele de cercetare din domeniul public al statului în domeniul său privat, în condiţiile în care însuşi legiuitorul stipulase că aceste terenuri fac obiectul restituirii către foştii lor proprietari, conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, forma modificată prin Legea nr. 247/2005.

X. Instanţele de fond nu au ţinut seama de faptul că hotărârile comisiei judeţene contestate au răspuns imperativului retrocedării în natură a terenurilor către foştii lor proprietari, în conformitate cu legile fondului funciar, niciunul dintre aceste terenuri nemaiaflându-se, la acest moment, la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar sau în patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale. Instanţa de apel şi-a încălcat obligaţiile instituite în mod expres prin disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi a evitat să analizeze toate apărările recurentelor, considerând fără temei că nu are obligaţia să se raporteze la situaţia juridică actuală a terenurilor ce au fost puse la dispoziţia comisiilor de fond funciar prin cele patru hotărâri contestate în prezenta cauză, fiind incidente disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ.

XI. Instanţa de apel a încălcat puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4183/16.02.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosar nr. x/2009, procedând la o greşită aplicare a disp. art. 430 C. proc. civ., ceea ce determină incidenţa motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin sentinţa menţionată s-a constatat legalitatea HCJ nr. 574/27.09.2006, iar în prezenta cauză se dezbat aspecte legate de terenuri ce fac obiectul aceluiaşi act, astfel încât instanţa de apel trebuia să ţină cont de cele statuate în considerentele sentinţei civile nr. 12302/19.10.2007.

Recurentele au declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 14.09.2021, prin care instanţa de apel a respins, ca neutile în soluţionarea prezentei cauze, probele cu expertiză topografică şi expertiză agricolă, solicitând casarea acestei încheieri şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru administrarea celor două expertize. Au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Constanţa a arătat că terenul în cauză nu face parte din domeniul public al Statului Român, astfel încât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi nici dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 1/2000. În cauză, nu este îndeplinită condiţia de la art. 6 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, întrucât în cererea de chemare în judecată nu se arată în mod concret care este destinaţia care conferă acestui teren caracterul de indispensabilitate pentru continuarea activităţii de cercetare a reclamantei şi care ar determina apartenenţa acestei suprafeţe de teren la domeniul public al Statului Român. Recurenta a făcut dovada că acest teren a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate către foştii proprietari deposedaţi cărora le-au aparţinut anterior colectivizării. Nu era necesară emiterea unei hotărâri de guvern în vederea trecerii suprafeţei de teren din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al UAT în condiţiile în care opera o suspendare de drept a tuturor actelor de constituire a unui drept de proprietate publică până la finalizarea procedurii de reconstituire prevăzută de Legea nr. 18/1991, republicată. Terenul, în condiţiile în care statul îl preluase în mod abuziv, face obiectul reparaţiei în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, în favoarea foştilor proprietari al acestuia. În atare situaţie, rezultă că nu sunt opozabile recurentei niciun fel de acte de trecere în proprietatea publică a unor terenuri care au aparţinut foştilor proprietari deposedaţi în perioada comunistă şi pentru care au fost formulate cereri de reconstituire a dreptului de proprietate ca urmare a intrării în vigoare a legilor fondului funciar.

Textele din Legea nr. 213/1998 invocate de către intimata reclamanta SCDVV Murfatlar, cât şi deciziile ÎCCJ inserate de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au relevanţă juridică în prezenta cauză deoarece nu a avut loc o simplă trecere a unui bun din domeniul public al Statului Român în domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale prin manifestarea exclusivă de voinţă a acesteia din urmă.

Hotărârea Comisiei judeţene ce face obiectul contestării în prezenta cauză a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 introdus în mod expres, în vederea adoptării unor asemenea măsuri, prin Legea nr. 247/2005. Totodată art. 2 din Hotărârile Comisiei judeţene sunt întocmite conform prevederilor art. 27 alin. (7)1 din Hotărârea nr. 890/2005. A invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 19.10.2022.

Recurentele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au formulat punct de vedere la raport, prin care au arătat că recursurile sunt admisibile raportat la valoarea obiectului pricinii, la faptul că decizia atacată a fost pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa în faza procesuală a apelului, fiind astfel susceptibilă de recurs, şi la faptul că litigiul este unul de drept comun. Chiar dacă hotărârile comisiei judeţene de fond funciar sunt emise în procedura prevăzută de legea fondului funciar, această împrejurare nu schimbă natura juridică a cauzei, respectiv aceea de litigiu având ca obiect constatarea nulităţii unui act juridic civil, fiind incidente dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, conform cărora soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.

Mai arată recurentele că nu au fost de acord cu cele statuate prin hotărârea pronunţată în regulatorul de competenţă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este ţinută de considerentele acestei sentinţe.

Posibilitatea exercitării căilor de atac în prezenta cauză nu se analizează în raport de prevederile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 la care fac trimitere dispoziţiile art. III din Legea nr. 169/1997, ci se aplică în mod exclusiv dispoziţiile de drept comun ale art. 483 alin. (1) teza I C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 18.04.2022 (data poştei), în termen legal, recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au formulat întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu recursul promovat de pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa şi au solicitat admiterea acestuia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel. Recurentele-pârâte au reiterat situaţia de fapt a cauzei precum şi apărări conţinute în recursurile declarate, care nu se mai impun a fi reluate.

La data de 20.04.2022 (data poştei), în termen legal, intimata Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti a formulat întâmpinare prin care a învederat următoarele:

- Referitor la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie în interesul reclamantei, arată că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 290/2002 şi ale Legii nr. 45/2009 astfel cum a fost completată prin Legea nr. 72/2011, intimata fundamentează ştiinţific şi corelează politicile din domeniul agriculturii, organizează, îndrumă, coordonează şi controlează activitatea de cercetare-dezvoltare în unităţile din subordinea/coordonarea sa şi adoptă măsurile necesare pentru crearea celor mai bune rezultate în domeniu. Pe cale de consecinţă, interesul în promovarea cererii de intervenţie în favoarea SCDV Murfatlar este pe deplin dovedit, iar cererea de intervenţie este admisibilă;

- Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi la excepţia lipsei de interes ale SCDV Murfatlar, arată că, în calitate de administrator, aceasta justifică interesul în sensul apărării terenului domeniu public al statului, precum şi calitatea procesuală activă. Dacă SCDV justifică un interes legitim având ca temei dreptul de administrare, în condiţiile în care terenul a fost predat şi a intrat în proprietatea privată a persoanelor beneficiare, cu atât mai mult Statul Român, în calitate de proprietar al terenului justifică un interes patrimonial;

- Referitor la fondul cauzei, arată că întrucât terenurile în litigiu se află în proprietatea publică a statului, nu pot fi trecute în proprietatea privată decât prin hotărâre a guvernului, orice excepţie de la competenţa acestuia de a decide cu privire la regimul juridic al bunurilor proprietate publică trebuind să respecte principiul ierarhiei actelor normative, dezafectarea urmând a se face printr-un act normativ cu aceeaşi forţa juridică. Hotărârile comisiei judeţene de fond funciar reprezintă acte administrative, iar această comisie nu se poate substitui puterii executive, neavând dreptul de a exercita atribuţiile prevăzute prin Legea nr. 213/1998 şi date în competenţa exclusivă a guvernului. Singura instituţie abilitată să stabilească dacă aceste suprafeţe sunt sau nu indispensabile cercetării, conform art. 11 din Legea nr. 290/2002 modificată, coroborate cu dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 1180/2002, este Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Siseşti, iar în cauză nu există nici un act care să emane de la intimată, prin care să fie stabilite aceste suprafeţe ca fiind dispensabile. Mai mult, nu există nici un act care să emane de la vreo entitate cu profil agricol care să stabilească că terenul solicitat de reclamantă ar fi sau nu indispensabil activităţii de cercetare.

La data de 10.05.2022, intimatul-intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti, prin care a arătat că susţine în totalitate apărările formulate de către aceasta.

La data de 09.05.2022 (data poştei), recurentele-pârâte Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian au depus răspuns la întâmpinarea intimatei-interveniente Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gh. Ionescu Siseşti, solicitând înlăturarea apărărilor formulate prin actul procedural şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin acţiune, reclamanta Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar (în calitate de terţ neimplicat în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană de Fond Funciar, Comisia Locală de Fond Funciar Murfatlar şi Comisia Locală de Fond Funciar Valul lui Traian, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 262/02.06.2006 şi nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafaţa totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian şi nulitatea absolută a hotărârilor Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 şi nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit din domeniul public al statului suprafaţa totală de 464,55 ha, aflate pe raza oraşului Murfatlar.

Urmare a regulatorului de competenţă, soluţionat prin sentinţa nr. 32/23.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa, pricina a fost judecată în fond de Tribunalul Constanţa, iar în apel, de către Curtea de Apel Constanţa.

Prin decizia dată în regulator s-au reţinut, potrivit considerentelor justificative ale soluţiei, următoarele aspecte:

"În raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi de calitatea titularului acesteia, care este un terţ ce nu a fost implicat în procedura de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra terenului agricol în litigiu, care a făcut obiectul hotărârilor nr. 262/02.06.2006, nr. 447/01.09.2006, nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 şi nr. 61/07.03.2008 emise de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Constanţa, Curtea constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 61 şi art. 62, coroborate cu art. 63 din Legea nr. 18/1991, iar nu cele ale art. 53-56 din acelaşi act normativ.

Din interpretarea ultimelor texte de lege menţionate rezultă că doar persoanele care au solicitat reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului pot să formuleze plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene care a soluţionat contestaţia împotriva măsurii dispuse de comisia locală de fond funciar, pentru a se verifica legalitatea actelor administrative, inclusiv a titlurilor de proprietate emise de comisiile judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, termenul de contestare, de 30 zile, curgând de la data comunicării către solicitanţi a hotărârii comisiei judeţene.

Prin urmare, persoanele care nu au formulat cereri de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate nu pot formula plângere, iar art. 53 nu se poate aplica, prin analogie, în cadrul unei acţiuni în anularea ori în constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate, astfel de acţiuni plasându-se în afara sferei de reglementare a textului de lege. Concluzia este susţinută şi de reglementarea expresă a competenţei de soluţionare a acestor cereri prin art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, astfel că admiterea soluţiei contrare ar însemna lipsirea de eficienţă juridică a acestui text de lege.

Nefiind circumscrisă niciunuia dintre cazurile în care este aplicabilă procedura de contestare a hotărârilor comisiei judeţene, prin plângere adresată judecătoriei, conform art. 53 din Legea nr. 18/1991, acţiunea reclamantei intră sub incidenţa art. 63 coroborat cu art. 61 şi art. 62 din actul normativ menţionat.

Potrivit dispoziţiilor art. 63, "În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operaţiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun şi nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol".

Rezultă că potrivit regulatorului de competenţă, determinându-se competenţa de primă instanţă a tribunalului, conform normelor dreptului comun, s-a avut în vedere, în calificarea pretenţiilor deduse judecăţii, faptul că sunt incidente dispoziţii speciale din legea fondului funciar (art. 61-63) care exclud procedura plângerii reglementată de art. 53 alin. (2) din aceeaşi lege, dată fiind calitatea persoanei (terţ faţă de această procedură) care atacă hotărâri ale unor comisii locale/judeţene de aplicare a normelor de fond funciar.

Aşadar, sediul materiei, astfel cum a fost el identificat prin regulatorul de competenţă, se regăseşte în materia fondului funciar, activarea normelor dreptului comun în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 18/1991 având semnificaţia că nu se urmează procedura plângerii prealabile deschisă doar persoanelor care au solicitat constituirea/reconstituirea dreptului, iar nu şi celor care sunt terţi faţă de această procedură.

Având în vedere calificarea litigiului, ca fiind unul în materia fondului funciar, în ce priveşte regimul căilor de atac, devin incidente dispoziţiile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 referitor la accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare.

Potrivit textului menţionat, "Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului".

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Rezultă, din coroborarea textelor menţionate, că litigiul fiind unul în materia fondului funciar, judecata acestuia se definitivează prin exercitarea unei singure căi de atac, cea a apelului, aceasta fiind raţiunea reglementării adoptate în 2005, de a asigura celeritatea judecăţilor, în materia proprietăţilor funciare, în contextul în care aplicarea dispoziţiilor referitoare la constituirea/reconstituirea drepturilor în acest domeniu începuse încă din anul 1991.

Împrejurarea că în dispozitivul deciziei din apel este menţionată calea de atac a recursului nu poate fi decât rezultatul unei erori materiale şi, oricum, menţiunea este lipsită de consecinţa juridică a deschiderii căii de atac într-o materie în care legea nu o prevede, faţă de principiul legalităţii căilor de atac înscris în dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte apărările din cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate formulate de către recurentele Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar şi Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian (cu referire la natura juridică de drept comun a litigiului, valoarea obiectului pricinii, împrejurarea că hotărârea atacată a fost pronunţată în apel, faptul că prezenta instanţă nu este ţinută de considerentele hotărârii dată în regulatorul de competenţă, precum şi textele de lege pretins incidente menţionate de către recurente), Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite.

Astfel, contrar susţinerilor recurentelor, la baza emiterii actelor a căror anulare se cere în prezenta cauză (hotărârile Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 262/02.06.2006 şi nr. 447/01.09.2006, prin care s-a restituit, din domeniul public al statului, suprafaţa totală de 25,83 ha aflate pe raza comunei Valul lui Traian şi hotărârile Comisiei Judeţene pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Constanţa nr. 463/08.12.2006, nr. 321/18.06.2007 modificată prin HCJ nr. 359/06.07.2007, nr. 348/26.06.2007 şi nr. 61/07.03.2008, prin care s-a restituit, din domeniul public al statului, suprafaţa totală de 464,55 ha, aflate pe raza oraşului Murfatlar), au stat normele speciale conţinute în Legea nr. 18/1991, iar regimul juridic al terenurilor în discuţie a fost stabilit prin art. 35 alin. (1) din acest act normativ.

Totodată, faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată în calea de atac a apelului, de către o curte de apel, nu are relevanţă, întrucât printr-o normă specială a fost stabilită fără echivoc calea de atac ca fiind, exclusiv, aceea a recursului (art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005). În atare situaţie, norma generală a cărei incidenţă este invocată de către recurente (art. 483 alin. (1) C. proc. civ.), este înlăturată de norma specială anterior menţionată, a cărei aplicare este prioritară, în lumina principiilor de drept care guvernează concursul dintre legea specială şi cea generală.

Contrar susţinerilor recurentelor, împrejurarea că în C. proc. civ. nu există o normă care să reglementeze situaţia acţiunilor promovate de terţi în nulitatea unei hotărâri emisă în procedura Legii nr. 18/1991, nu deschide calea unei acţiuni de drept comun, câtă vreme, cum s-a arătat anterior, litigiul este unul în materia fondului funciar, cu o reglementare specifică a regimului căilor de atac.

Faptul că se solicită anularea unor acte emise în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate, ulterior desfăşurării acesteia, nu schimbă natura juridică a litigiului, care a fost stabilită inclusiv prin hotărâre dată în regulator de competenţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâtele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Murfatlar, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Valu lui Traian, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenurilor Constanţa împotriva deciziei nr. 124/C din 21 septembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Murfatlar, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Valu lui Traian, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Constanţa împotriva deciziei nr. 124/C din 21 septembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.