Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning exclusive competence to administrative litigation court based on plaintiff's domicile

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 19.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Apel Bucureşti, B., C., obligarea acestora la plata de daune si despăgubiri în cuantum de 5.000.000 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pârâta Curtea de Apel Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 200/30.06.2021, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită acoperirea prejudiciului pe care susţine că l-ar fi încercat în urma refuzului pârâtei Curtea de Apel Bucureşti de a-i înainta la instanţa competentă un dosar, respectiv pentru neredactarea în termen a unei hotărâri judecătoreşti, astfel că, în raport de rangul acestei instituţii care, deşi are o rază de competenţă regională, nu poate fi calificată ca fiind instituţie publică centrală, competenţa revine secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, iar nu curţilor de apel.

În raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei de la domiciliul reclamantului, domiciliu situat în judeţul Vâlcea, comuna Guşoeni, în raza de competenţă a Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa nr. 1529/05.11.2021, Tribunalul Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.

A reţinut instanţa că simplul fapt că într-o cauză dedusă judecăţii, pârâtul (sau unul din pârâţi) este o autoritate publică, nu este de natură să atragă, prin el însuşi, competenţa instanţei de contencios administrativ, o autoritate publică nefiind angrenată doar în raporturi de drept administrativ, ci şi de drept civil ori de dreptul muncii.

În speţă, reclamantul solicită obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, invocând răspunderea civilă delictuală a acestora pentru anumite acţiuni sau inacţiuni contrare obligaţiilor lor legale (nemotivarea în termen a unor hotărâri judecătoreşti, netrimiterea dosarului la instanţa competentă într-un termen adecvat), fără însă a solicita anularea vreunui act administrativ tipic sau cenzurarea vreunui act administrativ asimilat. Aşa fiind, cererea reclamantului nu se circumscrie contenciosului administrativ, definit la art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În consecinţă, cererea este de competenţa instanţei de drept comun, respectiv a tribunalului ca instanţă civilă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. (coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., interpretat per a contrario).

În ce priveşte competenţa teritorială, ţinând cont de dispoziţiile art. 127 alin. (2), (2)1 şi 3 C. proc. civ. (faţă de calitatea de pârâţi a Curţii de Apel Bucureşti şi a unor judecători sau grefieri din cadrul acestei instanţe), reclamantul are alegerea de a sesiza o instanţă competentă material din circumscripţia uneia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti. Or, reclamantul şi-a exercitat deja această prerogativă, adresând cererea sa unei instanţe din judeţul Dolj şi, chiar dacă a sesizat o instanţă necompetentă material, alegerii acestuia trebuie să-i fie recunoscută eficienţa prin stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.

Prin sentinţa nr. 338/17.06.2022, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că acţiunea este una în contencios administrativ, reclamantul întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, aspect menţionat expres atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în notele de şedinţă depuse la dosarul Curţii de Apel Craiova, dar şi în cuprinsul notelor de şedinţă depuse, la dosar, de către reclamant, în prezenta cauză, note de şedinţă în care aceasta a precizat, în mod expres, că nu a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile C. civ.

Atât timp cât reclamantul a formulat o acţiune în contencios administrativ potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, instanţa nu putea să dispună recalificarea acţiunii acestuia într-o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile C. civ., fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, respectiv fără a cita reclamantul în vederea lămuririi obiectului acţinii, conform dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Or, în mod expres, după solicitarea instanţei de a lămuri obiectul acţiunii, reclamantul a învederat, în cuprinsul notelor de şedinţă depuse la dosar în prezenta cauză, că nu a formulat o acţiune întemeiată pe dispoziţiile C. civ., ci acţiunea de faţă este una în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, nefiind învestit cu o acţiune în răspundere civilă delictuală, în raport de dispoziţiile C. civ., Tribunalul Vâlcea nu putea face aprecieri nici cu privire la competenţa de drept comun, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. şi nici cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2), (2)1 şi 3 din acelaşi cod.

Prin urmare, în mod corect, a reţinut Curtea de Apel Craiova, în sentinţa nr. 200/30.06.2021, că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata daunelor în cuantum 5.000.000 RON, invocând vătămarea sa prin neredactarea în termen a unei hotărâri judecătoreşti, respectiv netrimiterea unui dosar declinat către Curtea de Apel Piteşti.

Întrucât cererea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, în raport de motivele invocate şi temeiul juridic indicat, în baza principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 din C. proc. civ., acţiunea reclamantului urmează să fie analizată, potrivit obiectului şi limitelor stabilite de acesta, din perspectiva Legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, nefiind în prezenţa unei cereri formulată pe dreptul comun.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de temeiul de drept invocat în susţinerea sa, în cauză este incidentă o competenţă teritorială exclusivă, astfel cum rezultă din alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei de la domiciliul reclamantului, domiciliu situat în judeţul Vâlcea, comuna Guşoeni, în raza de competenţă a Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele argumente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtelor Curtea de Apel Bucureşti, B. şi C. la plata despăgubirilor în cuantum de 5.000.000 RON, pentru prejudiciul creat prin refuzului pârâtei Curtea de Apel Bucureşti de a înainta la instanţa competentă un dosar, respectiv pentru neredactarea în termen a unei hotărâri judecătoreşti.

Declinarea de competenţă dispusă de către Curtea de Apel Craiova a vizat competenţa teritorială a acţiunii în contencios administrativ, care a fost stabilită în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la competenţa materială, Tribunalul Vâlcea a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii este una în răspundere civilă delictuală şi aparţine instanţei de drept comun, în speţă, secţiei civile a tribunalului, iar în ce priveşte competenţa teritorială, a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (2), (2)1 şi 3 C. proc. civ., reclamantul şi-a exprimat opţiunea de soluţionare a cauzei de către una din curţile de apel învecinate (raportat la faptul că pârâţii sunt o instanţă judecătorească, un judecător şi un grefier) şi, chiar dacă a sesizat o instanţă necompetentă material, alegerii acestuia trebuie să-i fie recunoscută eficienţa prin stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.

Apreciind că acţiunea este una în contencios administrativ şi stabilind competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj, secţia civilă a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ. "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor". Textul legal consacră principiul disponibilităţii, specific dreptului civil, care, pe de o parte, presupune că părţile au posibilitatea de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul procesului şi de mijloacele de apărare, iar pe de altă parte, presupune faptul că judecătorul nu poate soluţiona un litigiu decât în baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării.

În acest context, se reţine că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi motivată corespunzător temeiului juridic invocat, potrivit manifestării de voinţă a reclamantului . Prin înscrisul de la dosarul aceleiaşi instanţe, urmare a întâmpinării formulate de către pârâta Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, reclamantul a arătat că acţiunea promovată este una în contencios administrativ şi este determinată de refuzul nejustificat al autorităţii publice (în speţă Curtea de Apel Craiova) de redactare a unei hotărâri judecătoreşti şi de netrimitere a unui dosar la Curtea de Apel Piteşti.

Cu prilejul înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul a depus la dosar un înscris prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Vâlcea, precizând însă, încă o dată, că acţiunea este una în contencios administrativ şi competenţa aparţine curţii de apel dat fiind faptul că una dintre pârâte este o autoritate publică centrală.

De asemenea, cu prilejul înregistrării dosarului la Tribunalul Dolj, la dosar, reclamantul depune un nou înscris, prin care arată că acţiunea introductivă de instanţă nu este una de drept civil, ci una în contencios administrativ şi " . . . . . . . . . .competenţa în cel mai rău caz ar aparţine secţiei contencios administrativ a Tribunalului Dolj."

Faţă de cele arătate, rezultă că în mod constant reclamantul a susţinut caracterul de contencios administrativ al demersului judiciar promovat, a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a motivat pretenţiile deduse judecăţii ca fiind "un refuz nejustificat al autorităţii publice în sensul actului normativ menţionat".

Prin urmare, în respectarea principiului disponibilităţii astfel cum este reglementat de art. 9 C. proc. civ., având în vedere pretenţiile cu care reclamantul a înţeles să învestească instanţa, temeiul juridic invocat, precum şi faptul că, în calificarea juridică a pretenţiilor părţii, judecătorul nu poate schimba temeiul juridic de care se prevalează aceasta (conform art. 22 alin. (5) C. proc. civ.), Înalta Curte constată că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, văzând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său" şi cum domiciliul reclamantului se află în comuna Guşoeni, sat Burdăleşti, judeţul Vâlcea, localitate aflată în raza teritorială a Tribunalului Vâlcea, competenţa de soluţionare aparţine acestei instanţe, cu precizarea care rezultă din considerentele anterior expuse, că este vorba de secţia de contencios administrativ a respectivei instanţe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.