Contractual liability for unpaid invoices cured by post-deadline documentation production

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă la data de 10.10.2018, reclamantul Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la acoperirea integrală a prejudiciului, constând în suma totală de 506.815,09 RON, compusă din: 386.086 debit plăţi nelegale constatate de Curtea de Conturi conform deciziei nr. 100/16.11.2016, respectiv plăţi nejustificate, aferente unor servicii neprestate de A.; 38.261,12 RON dobânzi şi penalităţi calculate de Curtea de Conturi de la data de 14.12.2015 până la 28.10.2016 şi 82.467,97 RON dobânzi şi penalităţi calculate de reclamant de la data de 29.10.2016 până la 10.10.2018.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la 05.12.2018, pârâta A. a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 136.128,64 RON şi la plata dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii reconvenţionale şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 812/24.07.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 63.385 RON, cheltuieli ce au fost plătite în mod nejustificat în cadrul Proiectului "La pedale 2015" de către reclamant, precum şi la plata dobânzii legale fiscale de 0,2% şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% aferente acestei sume, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.12.2015 şi până la data de 10.10.2018; a respins, în rest, cererea; a obligat reclamantul la plata, către pârâtă, a sumei de 2.000 RON, cheltuieli de judecată efectuate în cauză, reprezentând parte din onorariul achitat pentru efectuarea expertizei; a respins cererea reconvenţională, ca inadmisibilă.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1039/A/29.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 1 a Municipiului Bucureşti, prin primar.

Recurenta a solicitat, prin prisma pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., casarea, în parte, a deciziei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului propriu şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

A susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată fără a analiza motivele de apel cu privire la faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1350 şi art. 1547 C. civ., în sensul că o neexecutare corespunzătoare a obligaţiei contractuale determină răspunderea pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi, iar partea aflată în culpă este obligată să repare acest prejudiciu în condiţiile legii. A arătat că în urma constatărilor Curţii de Conturi s-a statuat că s-au încălcat prevederile Legii nr. 276/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul nelegalităţii plăţii sumei de 386.086 RON, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 38.261 RON către A., organul de control stabilind, totodată, şi obligaţia ca recurenta să recupereze, în tot, aceste sume de la debitor. Recurenta a precizat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ. referitoare la răspunderea contractuală, iar atunci când, fără justificare, una dintre părţile contractante nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să-l repare.

În continuare, recurenta s-a referit la faptul că prin decizia nr. 100/2016 emisă de Curtea de Conturi s-a constatat, la pct. 4, lipsa documentelor justificative pentru plăţile efectuate. Totodată, a menţionat condiţiile care trebuie îndeplinite în materia răspunderii contractuale, în opinia recurentei, prima condiţie desprinsă din art. 1530 C. civ. referindu-se atât la neexecutarea unei obligaţii cât şi la executarea necorespunzătoare a acesteia. Or, atâta timp cât în Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015 este prevăzută în mod expres obligaţia în sarcina unei părţi, iar această obligaţie nu a fost executată sau a fost executată necorespunzător, potrivit recurentei, este întrunită prima condiţie a angajării răspunderii civile contractuale.

A doua condiţie care se referă la existenţa culpei debitorului este prezumată prin simplul fapt al neexecutării sau a executării necorespunzătoare a obligaţiei asumate prin contractul încheiat între părţi, debitorul urmând a fi exonerat numai dacă se va dovedi că neexecutarea se datorează cazului fortuit, forţei majore sau vinovăţiei creditorului.

Recurenta a mai precizat că sunt întrunite şi celelalte condiţii, respectiv prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate, bugetul local al Sectorului 1 Bucureşti fiind prejudiciat cu suma constată de Curtea de Conturi.

5. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 27.01.2022, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din 13.04.2022 recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru soluţionare în şedinţă publică, cu citare părţi, la data de 19.10.2022.

6. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă A. a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Intimata a invocat, ca o chestiune preliminară, nulitatea recursului pentru nemotivare, susţinând că recurenta nu a indicat vreun motiv de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., simplele susţineri de fapt vizând aprecieri asupra aspectelor de fond ale cauzei reluate din apel.

O altă chestiune prealabilă invocată de intimată se referă la excepţia prematurităţii şi lipsei de interes în formularea acţiunii.

A arătat astfel că, aşa cum s-a afirmat repetat în cuprinsul cererii introductive, reclamanta a promovat prezenta acţiune deşi nu a plătit niciun leu înapoi bugetului de stat şi şi-a însuşit, în totalitate, fără obiecţiuni serviciile.

Or, pentru promovarea oricărui demers juridic, subiectul activ trebuie să dovedească existenţa unui interes născut, actual şi personal la data introducerii acţiunii.

Pe fondul recursului, intimata a susţinut că temeiul de drept invocat, respectiv răspunderea civilă contractuală, este inaplicabil şi inadmisibil, în condiţiile în care recurenta a recunoscut că şi-a însuşit în totalitate, pe faze de execuţie, serviciile prestate, a plătit fără obiecţiuni facturile, singura justificare la solicitarea de restituire a respectivelor sume fiind aceea că prin decizia nr. 100/2016 a Curţii de Conturi s-a constatat că Sectorul 1 a efectuat plăţi fără documente justificative.

Potrivit intimatei, acţiunea introductivă de instanţă este o ilustrare a invocării propriei culpe în apărare, faţă de împrejurarea că supusă controlului din 2016, recurenta a stat în pasivitate şi nu i-a solicitat acte contabile suplimentare, nu a atacat decizia Curţii de Conturi.

Faţă de toate cele învederate, intimata a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca prematur formulată, lipsită de interes şi nefondată, cu aplicarea art. 453 C. proc. civ.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 1350 C. civ. invocat ca temei juridic al acţiunii (referitor la care recurenta pretinde că nu i-au fost analizate motivele de apel în sensul că aceste norme nu au fost respectate):

"(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci, când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. (3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că, în contradicţie cu susţinerile recurentei, analizând apărările părţilor, deduse judecăţii prin motivele de apel, cu privire la îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale din perspectiva dispoziţiilor art. 1350 C. civ., instanţa de apel a concluzionat că "...prima instanţă a analizat înscrisurile depuse şi raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, reţinând în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale decât pentru suma de 63.385 RON, pentru care nu s-a făcut dovada existenţei unor documente justificative de către pârâtă...".

A mai reţinut instanţa de apel, după ce a cercetat situaţia fiecărei sume indicate de către reclamantă ca neavând documente justificative de plată, că "...toate aspectele invocate de apelanta-reclamantă cu privire la sumele datorate de pârâtă au fost corect analizate de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză, suma de 63.385 RON fiind singura pentru care nu au fost prezentate documente justificative de către pârâtă, şi prin urmare singura sumă datorată de aceasta".

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că "...sunt neîntemeiate argumentele apelantei-pârâte referitoare la exonerarea sa de la plata sumei de 63.385 RON, având în vedere că prima instanţă a reţinut ca temei al obligării pârâtei la plata acestei sume răspunderea contractuală, respectiv dispoziţiile art. 3.2.7. din Protocolul încheiat de părţi, respectiv lipsa unor acte care să justifice includerea la decontare a acestei sume sau a dovezii de plată" şi a concluzionat, într-un paragraf ulterior, că "Fiind vorba de nerespectarea unei obligaţii contractuale asumate prin Protocolul încheiat de părţi, pârâta datorează reclamantei suma de 63.385 RON, cheltuieli ce au fost plătite în mod nejustificat...".

Prin urmare, afirmaţia conţinută în memoriul de recurs potrivit căreia "Instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 1072/24.02.2021, fără să analizeze motivele de apel, cu privire la faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1350 şi art. 1547 C. civ. . . . . . . . . . . ." nu are suport real şi nu poate fi primită, fiind contrazisă de considerentele hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1547 C. civ., potrivit cărora "Debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă", Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat textul legal, iar această soluţie a fost menţinută de către instanţa de apel, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la plata, către reclamant, a sumei de 63.385 RON, a dobânzii legale fiscale de 0,2 % şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% aferente acestei sume, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.12.2015 şi până la data de 10.10.2018, astfel încât nici cu referire la acest text legal nu se poate reţine că nu ar fi fost analizat.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte reţine că recurenta apreciază că răspunderea contractuală a pârâtei în prezenta cauză rezidă în aceea că prin neprezentarea documentelor justificative la momentul întocmirii controalelor Curţii de Conturi a fost încălcată clauza contractuală 3.1.3 din Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015, precum şi art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (conform căruia efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative), situaţie faţă de care pârâta răspunde civil în temeiul art. 1350 C. civ., fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 1530-1531 C. civ. privind dreptul la daune-interese şi repararea integrală a prejudiciului.

Instanţa de apel a reţinut însă că documentele justificative care nu au fost analizate cu prilejul controlului financiar au fost depuse cu ocazia judecăţii, iar înscrisurile doveditoare se regăsesc în dosar, astfel: pentru suma de 105.899 RON, s-a depus factura fiscală nr. x/15.12.2015 emisă de către S.C. B., achitată conform ordinelor de plată şi extraselor de cont depuse cu prilejul judecăţii în fond; pentru suma de 90.673 RON, s-a depus contractul nr. x/19.03.2015 încheiat între S.C. B. şi A., în baza căruia s-au emis 9 facturi fiscale, achitate conform ordinelor de plată şi extraselor de cont aflate în dosarul de fond; pentru suma de 101.353 RON, au fost depuse rapoarte lunare în cuprinsul cărora au fost detaliate activităţile lunare derulate în executarea contractului nr. x/15.03.2015, încheiat între pârâta A. şi S.C. C. S.R.L. şi devize pentru serviciile efectuate, tarifele aplicabile şi modalitatea de plată fiind determinabile prin raportare la contractul anterior menţionat, precum şi cele 9 facturi fiscale emise de către S.C. C. S.R.L. şi dovada plăţii acestora (ordinele de plată care atestă stingerea datoriilor contractate); suma de 24.776 RON, reprezentând cheltuieli salariale din perioada 15.11-30.11.2015, a fost evidenţiată în ştatele de plată înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind astfel justificată din punct de vedere financiar contabil, potrivit celor reţinute prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Prin urmare, în aplicarea şi respectarea principiului nemijlocirii probelor, existenţa actelor justificative, a căror nedepunere este apreciată de către recurentă ca reprezentând fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, a fost dovedită în cadrul probatoriului administrat cu prilejul cercetării judecătoreşti, astfel încât o asemenea împrejurare nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere civilă a pârâtei.

Totodată, se mai reţine că, prin art. 3.1.3 din Protocolul de colaborare nr. 353/12.03.2015 (a cărui nerespectare se invocă de către recurentă), se prevede, în cadrul secţiunii Obligaţiile Sectorului 1, că "Plata se va face prin transfer bancar, în RON, în contul Asociaţiei, cu un avans de 30%, respectiv, o primă tranşă în valoarea de 328.044,60 RON şi a doua tranşă în valoare de 765.437,40 RON, plătibilă în cursul derulării Protocolului, pe baza documentelor justificative emise de Asociaţie şi în funcţie de recepţia parţială/totală a activităţilor specifice Proiectului cultural-sportiv şi educaţional La Pedale-Ediţia 2015, în conformitate cu prevederile legale în vigoare".

Această clauză nu poate constitui temei pentru răspunderea contractuală a pârâtei întrucât vizează aspecte legate de modalitatea efectuării şi dovedirii plăţii demonstrate în cauză, iar nu de executarea sau neexecutarea unei sarcini/obligaţii contractuale care să incumbe acesteia.

La capitolul 3.2 din protocolul de colaborare menţionat sunt prevăzute obligaţiile Asociaţiei care constau, în totalitate, în prestarea unor servicii specifice, despre care recurenta nu a pretins că nu ar fi fost realizate, ci doar a arătat că pentru o parte din ele nu s-au prezentat acte justificative de plată.

Împrejurarea că prin decizia nr. 100/16.11.2016 a Curţii de Conturi (de care se prevalează recurenta) s-a reţinut "efectuarea unor plăţi nejustificate în sumă de 386.086 RON, aferent unor servicii neprestate de A. în cadrul Proiectului La pedale..." nu demonstrează că pârâta nu ar fi executat acele servicii, câtă vreme prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în cadrul căruia au fost analizate atât înscrisurile prezentate la control dar şi înscrisuri obţinute ulterior, s-a reţinut că "...plăţile la care se referă Dispoziţia nr. 100/16.11.2016 emisă de Curtea de Conturi a Municipiului Bucureşti sunt valabile din punct de vedere financiar contabil, respectiv expertiza cofirmă caracterul justificat al plăţilor în raport cu înscrisurile care au fost analizate de către Curtea de Conturi a României şi de înscrisurile suplimentare care au fost depuse de către pârâtă în prezenta cauză".

La raportul de expertiză astfel întocmit, părţile au arătat că nu înţeleg să formuleze obiecţiuni.

Nu în ultimul rând, se constată, cum s-a arătat anterior, că în legătură cu majoritatea sumelor pe care recurenta-reclamantă le solicită spre a fi restituite ca nefiind dovedite, s-au produs dovezi în cadrul cercetării judecătoreşti din etapele procesuale anterioare, dovezi care nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă, iar singura sumă care nu a putut fi justificată a fost aceea de 63.385 RON şi a fost deja acordată recurentei.

În ce priveşte invocarea art. 1530, 1531 C. civ., textele sunt nerelevante în speţă şi nu se circumscriu unor critici de nelegalitate, câtă vreme ele privesc repararea integrală a prejudiciului, a cărui existenţă trebuie mai întâi demonstrată (ceea ce în cauză nu s-a realizat) pentru ca ulterior să se poată pune problema întinderii şi cuantificării sumelor datorate.

Este de observat şi faptul că, prin apărările formulate, recurenta învederează aspecte anterioare cercetării judecătoreşti în cadrul căreia înscrisurile nedepuse cu prilejul controlului financiar au fost suplimentate, fără a se raporta astfel la considerentele deciziei atacate, prin care s-a constatat că înscrisurile care au lipsit cu prilejul acelui control au fost complinite în procedura judiciară iniţiată chiar de către aceasta.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Subdiviziunea Administrativă Teritorială Sector 1 al Municipiului Bucureşti, prin primar, împotriva deciziei nr. 1039/A din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Subdiviziunea Administrativă Teritorială Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primar împotriva deciziei nr. 1039/A din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2022.