Conflict of jurisdiction over enforcement appeal: supremacy of "uniqueness of enforcement court" principle over special territorial rules for suits against appellate courts
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the Oradea County Court (Judecătoria Oradea) to exercise exclusive competence over the case, effectively ruling that the Oradea court prevailed in the jurisdictional dispute and that its initial refusal based on the presence of a superior court as a party was erroneous. The dispute arose from two appeals against compulsory enforcement ("contestaţie la executare") filed by the Oradea Court of Appeal and the Ministry of Justice against the same enforcement file, which had been authorized by the Oradea County Court; the Oradea County Court and the Arad County Court reciprocally declined jurisdiction, with Oradea arguing that under Articles 127(1) and (21) of the Civil Procedure Code (CPC), cases where a court of appeal is a plaintiff must be heard by a court of the same degree in a neighboring district, while Arad applied the principle of the uniqueness of the enforcement court. The ICCJ decided that Article 651(3) and Article 714(1) CPC, interpreted in light of the binding legal interest decision No. 20/2021, establish the "uniqueness of the enforcement court" principle, making the court that authorized the enforcement (Oradea) the sole competent instance to resolve execution appeals, regardless of the status of the parties, unless the law expressly provides otherwise.
Legislator headnote
AI generatedart. 732 C. proc. civ, art. 651 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over enforcement appeal: supremacy of "uniqueness of enforcement court" principle over special territorial rules for suits against appellate courts: The dispute arose from two appeals against compulsory enforcement ("contestaţie la executare") filed by the Oradea Court of Appeal and the Ministry of Justice against the same enforcement file, which had been authorized by the Oradea County Court; the Oradea County Court and the Arad County Court reciprocally declined jurisdiction, with Oradea arguing that under Articles 127(1) and (21) of the Civil Procedure Code (CPC), cases where a court of appeal is a plaintiff must be heard by a court of the same degree in a neighboring district, while Arad applied the principle of the uniqueness of the enforcement court. The ICCJ decided that Article 651(3) and Article 714(1) CPC, interpreted in light of the binding legal interest decision No. 20/2021, establish the "uniqueness of the enforcement court" principle, making the court that authorized the enforcement (Oradea) the sole competent instance to resolve execution appeals, regardless of the status of the parties, unless the law expressly provides otherwise.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to authorize the Supreme Court to establish the competent jurisdiction in favor of the Oradea County Court to resolve the negative conflict.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secţia civilă, la data de 21 decembrie 2021, sub nr. x/2021, contestatoarea Curtea de Apel Oradea a chemat în judecată pe intimaţii A., B., C. şi D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună admiterea contestaţiei, anularea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc E. în dosarul execuţional nr. x/2021 la cererea creditorilor, cu consecinţa anulării următoarelor acte: somaţia emisă în dosarul execuţional nr. x/2021, transmisă Curţii de Apel Oradea la data de 7 decembrie 2021, încheierea nr. 5813/2021, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021, precum şi a tuturor actelor de executare pe care executorul judecătoresc le va emite în dosarul execuţional nr. x/2021 la solicitarea creditorilor, până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Timişoara, la data de 30 decembrie 2021, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, A., B., C. şi D., contestaţie împotriva: executării silite înseşi, a somaţiei emise la data de 3 decembrie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 667, art. 668 şi art. 732 C. proc. civ., coroborat cu O.G. nr. 22/2002 (şi înregistrate la Ministerul Justiţiei la data de 8 decembrie 2021) şi a încheierii nr. 5813/2021 privind încuviinţarea executării silite, pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2021.
Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin încheierea civilă nr. 4849 din data de 15 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Dosarul nr. x/2021 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă la data de 23 martie 2022.
Prin încheierea de şedinţă nr. 4541 din data de 23 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia conexităţii, invocată din oficiu, şi a dispus conexarea cererii ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 la dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă (după declinarea competenţei de judecare a cauzei de către Judecătoria Arad, secţia civilă).
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1215 din data de 23 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Arad, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei judecătorii, excepţie invocată de instanţa, din oficiu.
A declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de contestatoarea Curtea de Apel Oradea împotriva executării silite din dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc E..
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arad, secţia civilă, în esenţă, a făcut aplicarea celor statuate prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, reţinând că, în speţă, Judecătoria Oradea a încuviinţat executarea silită.
Ca atare, având în vedere că executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc E. a fost încuviinţată prin încheierea nr. 5813 emisă la data de 25 noiembrie 2021 în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Oradea, a apreciat că, încă de la această dată, a fost determinată instanţa de executare, respectiv Judecătoria Oradea, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a statuat şi prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 20 din data 27 septembrie 2021.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 5612 din data 15 septembrie 2022, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declină competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea Curtea de Apel Oradea, în contradictoriu cu intimaţii A., B., C. şi D., în favoarea Judecătoriei Arad.
A constată ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Astfel, a reţinut că decizia nr. 20/2021, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu vizează situaţia din prezenta speţă, întrucât, în cauză, reclamant este Curtea de Apel Oradea, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ., iar aceste dispoziţii nu au făcut obiectul interpretării instanţei supreme în decizia amintită.
A arătat că art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ. reprezintă o excepţie de la regula generală care prevede că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu, situaţie avută în vedere şi de decizia pronunţată în interesul legii mai sus citată, care nu instituie o regulă absolută, fiind supusă excepţiilor exprese prevăzute de lege.
Totodată, a reţinut că aceste dispoziţii sunt de ordine publică, iar Judecătoria Oradea nu este competentă să judece o cerere precum cea dedusă judecăţii, în care reclamant este instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Oradea.
Prin urmare, a apreciat că Judecătoria Arad este competentă să soluţioneze prezenta cauză, în temeiul art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ., fiind o instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că Judecătoria Arad, secţia civilă şi Judecătoria Oradea, secţia civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.
Prima instanţă învestită a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, astfel cum a fost statuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021, în timp ce Judecătoria Oradea, secţia civilă a făcut aplicarea art. 127 alin. (1) şi (21) C. proc. civ.
În speţă, prin încheierea nr. 5813 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Oradea, secţia civilă a admis cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc E. şi, în consecinţă, a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de creditorii urmăritorii A., B., C. şi D., împotriva debitorilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
Obiectul litigiului asupra căruia poartă prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată cu privire la executarea silită încuviinţată prin încheierea nr. 5813 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Oradea, secţia civilă.
Având în vedere circumstanţele cauzei şi obiectul prezentului litigiu, astfel cum au fost anterior arătate, instanţa competentă a soluţiona pricina se stabileşte în raport de prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 şi care prevede că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
În cauză, astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţă nr. 5813 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Oradea, secţia civilă a încuviinţat executarea silită vizată de prezenta contestaţie la executare.
Prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Astfel, în motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că "una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare".
Faţă de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Oradea, secţia civilă, care a încuviinţat executarea silită.
Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.