Nullity of appeal for failure to develop specific grounds of illegality in a civil liability claim for moral damages

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Tribunalul Vâlcea, B. şi C., judecători la Judecătoria Dragăşani, secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova, Poliţia TF Vâlcea şi o persoană al cărei nume nu-1 cunoaşte, pârâtă în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Drăgăşani, pentru a fi obligaţi să-i plătească despăgubirile din acest dosar, respectiv suma de 100.000 RON daune morale, solicitate iniţial pârâtului, şi suma de 500.000 RON daune morale pârâţilor Poliţia TF, Tribunalul Vâlcea, B. şi C..

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 69 din data de 5 februarie 2021, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea, B. şi C. - ambii judecători la Judecătoria Drăgăşani -, secţia Regională de Poliţie Transporturi Craiova şi Poliţia T.F. Vâlcea - ambele prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Suma de 8.705 RON de care a beneficiat reclamantul cu titlul de ajutor public judiciar, reprezentând taxa judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 72 din data de 20 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 69 din data de 5 februarie 2021, pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă.

Suma de 50 RON de care a beneficiat reclamantul cu titlu de ajutor public judiciar, reprezentând taxă judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 72 din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru introducerea în cauză a autorului faptelor şi solicitarea datelor postului de Poliţie TF Drăgăşani; totodată, a apreciat că se impune trimiterea spre rejudecare instanţei de apel pentru obligarea pârâţilor la plata daunelor ce i-au fost cauzate.

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută.

Astfel a apreciat că decizia recurată este nemotivată, nefiind menţionate motivele pe care se sprijină soluţia instanţei de apel şi nici cele pentru care au fost înlăturate cererile sale.

În opinia recurentului-reclamant hotărârea este vădit nelegală, nefiind soluţionat niciun motiv de apel, şi totodată este lovită de nulitate şi pentru că, în cuprinsul acesteia, se menţionează ilegal şi fraudulos că este definitivă, deşi este supusă recursului.

A menţionat că, din actele dosarului, rezultă că pârâţii se fac vinovaţi de refuzul de a comunica autorul faptei, respectiv de nerespectarea dispoziţiilor art. 200 alin. (41) C. proc. civ., potrivit cărora reclamantului nu i se poate solicita să completeze cererea cu date de care nu dispune şi pentru care e necesară intervenţia instanţei.

Recurentul-reclamant a subliniat că, astfel cum a arătat, Poliţia TF şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au refuzat să comunice numele autorului faptei, astfel că Judecătoria Drăgăşani avea obligaţia să solicite, în procedura prealabilă prevăzută de art. 200 C. proc. civ., Poliţiei TF Drăgăşani să comunice numele autorului faptei, precum şi dosarul aflat pe rolul acesteia sau o copie a dosarului.

A susţinut că, având în vedere refuzul pârâţilor privind comunicarea datelor solicitate, aceştia se fac vinovaţi de prejudiciul ce i-a fost cauzat.

Totodată, a precizat că, prin motivele de apel, a arătat că instanţa de fond avea obligaţia solicitării datelor şi dosarului aflat la Poliţia TF Drăgăşani, însă acest motiv de apel nu a fost soluţionat.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, a arătat că decizia pronunţată în cauză de către curtea de apel este definitivă, iar, faţă de cele statuate prin dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., recursul este inadmisibil.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Recurentul-reclamant A. nu a formulat răspuns la întâmpinarea formulată în cauză.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2020 şi a fost repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 2.

Prin rezoluţia din data de 7 iunie 2022, după efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, în raport de prevederile art. 490 coroborate cu cele ale art. 4711 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare prin prisma excepţiei nulităţii recursului, invocate din oficiu, şi a excepţie inadmisibilităţii căii de atac, ridicate, prin întâmpinare, de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată este definitivă şi, prin urmare, nu este supusă recursului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Cum prin prezentul demers judiciar, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata de daune morale, în temeiul răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu nu se circumscrie vreuneia dintre situaţiile de excepţie prevăzute de textul de lege anterior enunţat, hotărârea atacată fiind supusă recursului.

Totodată, art. 457 alin. (2) C. proc. civ. prevede că:

"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Ca atare, împrejurarea că în dispozitivul hotărârii recurate se menţionează că aceasta este definitivă nu este de natură a determina concluzia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, obiectul litigiului pendinte nu determină încadrarea acestuia în vreuna dintre ipotezele pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului.

Prin urmare, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate hotărârii recurate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, pentru a dispune respingerea căii de atac declarate de reclamantul A., curtea de apel, în temeiul art. 479 alin. (1) C. proc. civ., a verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Prin raportare la prevederile art. 1381 şi 1357 C. civ., în esenţă, a reţinut că recurentul-reclamant nu a motivat în vreun fel în cea a constat suferinţa sa psihică, nu a indicat vreo dovadă în acest sens, simplul refuz al unei autorităţi de a-i comunica o informaţie neputând duce la acordarea daunelor morale.

Totodată, a arătat că actual C. proc. civ. are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor, reclamantul având obligaţia să indice măcar numele şi prenumele persoanei cu care înţelege să se judece, pentru a nu tergiversa cauza cu proceduri administrative care puteau fi parcurse anterior formulării acţiunii; dacă reclamantul nu deţine informaţia privind numele şi prenumele persoanei care l-a prejudiciat, prealabil formulării acţiunii, are la dispoziţie o procedură administrativă şi ulterior judiciară, în care poate solicita concursul autorităţilor ce deţin informaţiile respective.

Or, prin motivele de recurs, recurentul-reclamant nu face altceva decât să reia aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei şi, deşi susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la motivul de apel prin care a invocat că exista obligaţia solicitării datelor şi a dosarului aflat la Poliţia TF Drăgăşani, în realitate îşi exprimă nemulţumirea faţă de cele constate de către curtea de apel sub acest aspect, în sensul că, prealabil formulării acţiunii, avea la dispoziţie o procedură administrativă şi ulterior judiciară, în care putea solicita concursul autorităţilor pentru a obţine informaţiile privind numele şi prenumele persoanei cu care dorea să se judece.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi convertite în vreun motiv de casare prevăzut de lege, întrucât privesc temeinicia şi nu legalitatea hotărârii recurate.

Instanţa de recurs nu are competenţa de a proceda la verificarea situaţiei de fapt stabilite prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta a constat-o.

Recurentul-reclamant a mai susţinut şi că nelegalitatea hotărârii recurate este atrasă şi de împrejurarea că în dispozitivul acesteia se menţionează că este definitivă, însă nici această critică nu poate fi circumscrisă vreuneia dintre ipotezele strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât menţionarea greşită a căii de atac căreia îi este supusă hotărârea nu are vreun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel cum s-a arătat anterior, în analiza excepţiei inadmisibilităţii recursului.

Pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., grefate pe cele reţinute de hotărârea recurată, obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Aşa fiind, criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la situaţia de fapt sau la temeinicia soluţiei date asupra unei critici formulate prin cererea de apel nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 72 din data de 20 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.