Civil delictual liability for delayed land retrocession; nullity of cassation appeal for lack of specific legal critique

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 ianuarie 2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar au solicitat obligarea pârâtelor Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj la plata sumei de 696.335 RON, ca urmare a penalităţilor stabilite în sarcina comisiei prin sentinţa civilă nr. 163 din data de 12 ianuarie 2017 şi încheierea civilă nr. 10543/2016 ale Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţate în dosarul nr. x/2016, respectiv dobânda de referinţă a B.N.R., aferente sumei de 696.335 RON potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 şi art. 1535 C. civ. şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 16 iunie 2020, pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj a depus cerere reconvenţională, solicitând admiterea acesteia şi obligarea pârâţilor reconvenţionali la repararea prejudiciului în cuantum de 798.704,50 RON, sumă compusă din 672.200 RON penalităţi pe zi de întârziere şi 126.504,5 RON cheltuieli de executare silită, plus dobânda de referinţă a B.N.R. aferentă sumei de 798.704,50 RON potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, în temeiul art. 1535 C. civ., conform hotărârilor judecătoreşti pronunţare în dosare având ca obiect contestaţii la executare împotriva sumelor dispuse cu titlu de penalităţi: nr. x. De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 522 din data de 29 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă: a respins excepţia inadmisibilităţii; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Municipiul Cluj-Napoca şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de reclamanta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Cluj-Napoca şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Agenţia Domeniilor Statului.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 222/A din data de 9 septembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj, Municipiul Cluj prin primar şi Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 522/F din data de 29 octombrie 2020, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, pe care a păstrat-o.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 222/A din data de 9 septembrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au formulat recurs reclamanţii Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar.

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susţinut că instanţa de apel nu a procedat la o amplă examinare a cauzei din perspectiva condiţiilor ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, în speţă, fiind dovedite fapta ilicită şi culpa intimatelor-pârâte la prejudicierea patrimoniului propriu al Municipiului Cluj-Napoca.

Enunţând dispoziţiile art. 6 lit. c) şi e) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr. 890/2005, precum şi pe cele ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, în esenţă, au arătat că instanţa nu a reţinut fapta ilicită a intimatelor-pârâte, care rezidă din îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor ce le revin potrivit legislaţiei din materia fondului funciar, respectiv împrejurarea că toate autorităţile/instituţiile implicate în reconstituirea dreptului de proprietate cărora legiuitorul le-a stabilit atribuţii concrete în materia fondului funciar trebuie să conlucreze şi să colaboreze pentru a se asigura finalitatea urmărită de către legiuitor.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1357 C. civ., fiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de acestea.

Astfel, au arătat că fapta ilicită imputată constă în nerespectarea de către intimatele-pârâte a obligaţiilor ce le reveneau în materia fondului funciar, iar existenta prejudiciului este de necontestat în condiţiile în care cuantumul acestuia a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti ca fiind de 696.335 RON, plus cheltuielile de judecată şi de executare.

Totodată, au considerat că este evident raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, întrucât, datorita emiterii titlurilor de proprietate cu întârziere, instanţa a stabilit cuantumul penalităţilor datorate pentru fiecare zi de întârziere, acestea fiind rezultatul direct al conduitei culpabile a intimatelor-pârâte.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, vinovăţia intimatelor-pârâte se concretizează prin neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează procedura de retrocedare a terenurilor.

I.5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în termen legal, intimatele-pârâte au combătut cele susţinute de către recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, prin notele scrise depuse la data de 14 octombrie 2022, a solicitat respingerea recursului, susţinând şi că recurenţii-reclamanţi au invocat aceleaşi aspecte care au fost deja analizate, ignorând motivarea pentru care cererea de apel a fost respinsă.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

I.6. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2020, la data de 25 februarie 2022.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 aprilie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, când Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare prin prisma acestei excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, aceştia nu au adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, prin raportare la raţionamentul instanţei care a determinat adoptarea soluţiei de respingere a apelurilor declarate în cauză.

Respingând apelurile, curtea de apel a validat cele constatate de prima instanţă în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana fie a uneia, fie a celeilalte dintre comisii, reţinând că împotriva argumentelor instanţei de fond apelantele nu au formulat nicio critică veritabilă, limitându-se la a relua argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată, aceleaşi argumente la care părţile au apelat şi în trecut şi care au fost înlăturate de către instanţe ca netemeinice.

A mai arătat şi că tribunalul a reţinuţ în mod corect că aplicarea penalităţilor pe zi de întârziere, potrivit art. 906 C. proc. civ., reprezintă un mijloc de constrângere al debitorilor identificaţi de către instanţa de executare ca fiind în culpă pentru neexecutarea sau întârzierea în executare, pentru a-i determina să-şi îndeplinească întocmai obligaţia cu caracter personal stabilită prin titlu executoriu; hotărârea judecătorească definitivă prin care se stabileşte obligaţia la plată a penalităţilor de întârziere se bucură de autoritate de lucru judecat, inclusiv în ceea ce priveşte culpa persoanei/instituţiei în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a respectivelor penalităţi de întârziere.

În plus, a reţinut că, în litigiul de faţă, părţile au invocat exact aceleaşi apărări ca şi cele invocate în litigiul soldat cu obligarea lor la plata penalităţilor de întârziere şi că nu s-a produs nicio dovadă suplimentară de natură a răsturna cele reţinute cu autoritate de către instanţele anterioare.

Or, recurenţii-reclamanţi, în motivarea recursului nu s-au raportat la cele reţinute de către instanţa de apel în cuprinsul deciziei atacate, neaducând critici care să se grefeze pe considerentele acesteia, ci au reluat cele arătate anterior în cauză, prin care au susţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, aspecte asupra cărora instanţele de fond s-au pronunţat şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în această etapă procesuală.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi circumscrise motivului de casare reglementat de pct. 8 al acestui text, după cum nu pot fi convertite nici în vreun alt motiv de casare prevăzut de lege, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reţine că pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, cum recurenţii-reclamanţi nu au adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanţii Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca prin primar împotriva deciziei nr. 222/A din data de 9 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.