Mandatory collective management of live musical performances: irrelevance of CJEU interpretation of Directive 2001/29/CE and presumption of mandate for rights administration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Municipality of Târgu Mureș, upholding the lower courts' decision that ordered the municipality to pay outstanding remuneration, late payment penalties, and judicial costs to the collective rights management organization for the public performance of musical works. The dispute concerned contractual liability arising from non-exclusive licenses issued under Law No. 8/1996 on Copyright, where the municipality challenged the plaintiff’s procedural standing, interest, and admissibility, arguing that the absence of individual author mandates and the European Court of Justice's ruling in Case C-283/10 (Circul Globus) negated the obligation. The court ruled that the public performance of musical works constitutes mandatory collective management under Article 1231(1)(e) of Law No. 8/1996, which presumes a mandate for the designated collective body even without individual author consent, and clarified that the CJEU interpretation of Directive 2001/29/CE applies only to communications to audiences not physically present, leaving the regulation of live public performances to domestic law. Consequently, the application of the relevant methodology for remuneration and penalties was upheld as legally binding on the user under Article 1312(2) of the same law, rejecting the appellant's arguments regarding procedural defects and inapplicable norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 255 din C. civ, art. 144 din Legea nr. 8/1996, art. 129 din Legea nr. 8/1996, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996; Mandatory collective management of live musical performances: irrelevance of CJEU interpretation of Directive 2001/29/CE and presumption of mandate for rights administration: The dispute concerned contractual liability arising from non-exclusive licenses issued under Law No. 8/1996 on Copyright, where the municipality challenged the plaintiff’s procedural standing, interest, and admissibility, arguing that the absence of individual author mandates and the European Court of Justice's ruling in Case C-283/10 (Circul Globus) negated the obligation. The court ruled that the public performance of musical works constitutes mandatory collective management under Article 1231(1)(e) of Law No. 8/1996, which presumes a mandate for the designated collective body even without individual author consent, and clarified that the CJEU interpretation of Directive 2001/29/CE applies only to communications to audiences not physically present, leaving the regulation of live public performances to domestic law. Consequently, the application of the relevant methodology for remuneration and penalties was upheld as legally binding on the user under Article 1312(2) of the same law, rejecting the appellant's arguments regarding procedural defects and inapplicable norms.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the respondent.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 30 august 2018, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A., Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- obligarea pârâtului la plata: sumei de 32.154,59 RON (inclusiv T.V.A. aferent), sumă reprezentând remuneraţie restantă datorată de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolelor A. şi B. desfăşurat data de 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgu- Mureş, 8 martie desfăşurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureş, Violete pentru Fete desfăşurat în data de 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, Concert Extraordinar C. desfăşurat în data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu Mureş, Festivalul D. desfăşurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Corneşti din Târgu-Mureş, Sărbătoare de Mai desfăşurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement şi Sport Mureşul din Târgu-Mureş şi manifestări Artistice desfăşurat perioada 23-27 mai 2018 în Parcul Municipal şi Cetatea din Târgu-Mureş; sumei de 2.395,92 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate de pârâtă până la data de 23 martie 2018, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul 1.1. al prezentei cereri de chemare în judecată; în continuare, a penalităţilor de 0,1%/zi de întârziere datorate de către pârâtă până la data plăţii remuneraţiilor, începând cu data 24 august 2018 şi până la data plăţii efective a acestor remuneraţii; să fie obligat pârâtul să comunice U.C.M.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul tuturor spectacolelor mai sus menţionate, raport care să cuprindă: denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, onorariu avocat, onorariu expert etc.).
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 2782 din data de 11 decembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş; a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumelor de 53.043,32 RON reprezentând remuneraţie restantă legal datorată, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de pârât:
A. şi B., desfăşurat la 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgul-Mureş, 8 martie desfăşurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureş, Violete pentru Fete desfăşurat la 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, Concert Extraordinar C., desfăşurat la data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, Festivalul D. desfăşurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Corneşti din Târgu-Mureş, Sărbătoare de mai desfăşurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement şi Sport Mureşul din Târgu-Mureş, Concertul Won Kim desfăşurat în data de 29 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureş şi Manifestări Artistice desfăşurat în perioada 23 -27 mai 2018 în Parcul Municipal şi Cetatea din Târgu-Mureş, 24.080,38 RON penalităţi de întârziere calculate până la data de 19 septembrie 2019, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului; a obligat pe pârât sa comunice U.C.M.R.-A.D.A. un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate în cadrul spectacolelor organizate de parat:
A. şi B., desfăşurat la 2 martie 2018 la Palatul Culturii din Târgul-Mureş, 8 martie desfăşurat în data de 8 martie 2018 la Sala Polivalentă din Târgu-Mureş, Violete pentru Fete desfăşurat la 23 martie 2018 la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, Concert Extraordinar C., desfăşurat la data de 11 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, Festivalul D. desfăşurat în data de 28 aprilie 2018 pe Platoul Corneşti din Târgu-Mureş, Sărbătoare de mai desfăşurat în data de 1 mai 2018 la Complexul de Agrement şi Sport Mureşul din Târgu-Mureş, Concertul Won Kim desfăşurat în data de 29 aprilie 2018 la Palatul Culturii din Târgu-Mureş şi Manifestări Artistice desfăşurat în perioada 23-27 mai 2018 în Parcul Municipal şi Cetatea din Târgu-Mureş, raport care să cuprindă denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/artiştilor, soliştilor, data şi locaţia desfăşurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale; a respins cererea reclamantei de acordare a TVA; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.575 RON, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert şi taxă judiciară de timbru.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 1294A din data de 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 2782 din data de 11 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A., Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu-Mureş.
II.1. Motivele de recurs
Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât:
Pe cale de excepţie, reiterează excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru drepturi de Autor:
- în motivarea deciziei atacate, instanţa de apel a apreciat în mod greşit că este neîntemeiată critica privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe care a invocat-o;
- noul C. proc. civ. reglementează o procedură unică pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea apărării dreptului de proprietate intelectuală indiferent de izvorul acestora - art. 978 şi 979 C. proc. civ. coroborat cu prevederile art. 255 din C. civ. care reglementează măsurile necesare pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală, indiferent de conţinutul lor, patrimonial sau nepatrimonial, şi indiferent de izvorul acestora are obligaţia să prezinte consimţământul titularului unui astfel de drept;
- în cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanţa judecătorească nu poate să dispună încetarea cu titlu provizoriu a acţiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, ori în cauza de faţă nu au fost dovedite;
- nu au fost indicate operele muzicale utilizate - nu este posibilă determinarea prejudiciului efectiv suferit de fiecare dintre autori, cum ar fi prejudiciul moral sau beneficiile nerealizate;
- în literatura de specialitate (noul C. proc. civ., Comentarii articole, vol. II pag. 533) s-a subliniat faptul, că dacă aceste verificări nu pot determina existenţa dreptului în patrimoniul reclamantului ori al persoanei cu consimţământul căreia reclamantul exercită dreptul de proprietate intelectuală, cererea va fi inadmisibilă;
- calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce formează conţinutul material al raportului de drept material dedus judecăţii;
- încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condiţiile respectării dispoziţiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun;
- se impune a se avea în vedere prevederile art. 144 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora:
"Autorul sau titularul dreptului de autor sau drepturilor conexe îşi exercită drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau colectiv";
- în conformitate cu prevederile Legii nr. 74/2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorii sau titularii de drepturi pot încredinţa gestiunea drepturilor unor entităţi de gestiune independente;
- în condiţiile prevederilor art. 158 mandatul de gestiune este acordat direct, prin contract scris, de către autor sau titularul de drepturi de autor sau drepturi conexe, ori acest mandat scris nu a fost prezentat;
- nu se poate reţine o lezare gravă (nu a fost dovedită) a drepturilor patrimoniale sau morale ale reclamantei; consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia invocată.
Raportat la excepţia lipsei de interes:
- dacă se face dovada interesului legitim şi personal, trebuie să se facă şi dovada că reclamantul s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge la acţiune, iar, în prezenta cauză, acest fapt nu a fost dovedit;
- instanţa de apel în mod greşit a apreciat că reclamanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, aşa cum rezultă din Decizia O.R.D.A. 3/1997;
- Decizia O.R.D.A. nr. 3/1997 avizează funcţionarea ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor în domeniul muzical a Asociaţiei Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Drepturi de Autor, U.C.M.R.-A.D.A., începând cu data de 1 ianuarie 1997;
- Decizia O.R.D.A. nr. 189/2010 a fost pronunţată în contradictoriu cu Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti-ARCUB, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Dreptul de Autor şi Primăria Municipiului Bucureşti; prin urmare, nu îi este opozabilă şi, cu atât mai mult, nu poate constitui un temei de drept pentru calculul unei remuneraţii aplicabile recurentului; de asemenea, această metodologie are o forţă juridică inferioară dispoziţiilor legale instituite prin Legea nr. 8/1996 şi directivelor europene pronunţate în domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe;
- încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe atrage răspunderea civilă, în condiţiile respectării dispoziţiilor procedurale prevăzute de acest act normativ, care se completează cu cele ale dreptului comun;
- organismele de gestiune colectivă trebuie să facă dovada repertoriului pe care îl gestionează, astfel încât fiecare utilizator să aibă posibilitatea să verifice dacă foloseşte în comunicarea publică repertoriul respectiv sau nu; un organism de gestiune colectivă nu poate pretinde plata remuneraţiei dacă repertoriul său nu este utilizat;
- obligaţia organismelor de gestiune colectivă priveşte numai activitatea de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe şi nu reprezentarea sau subrogarea în drepturi în faţa instanţei, obligaţia de gestiune existând potrivit unui mandat scris acordat în condiţiile art. 129 din Legea nr. 8/1996, de către titularii dreptului organismului de gestiune colectivă;
- în exercitarea drepturilor sale recunoscute de către lege, autorul unei opere şi alţi titulari de drepturi protejate în cadrul legii dreptului de autor pot să aleagă între a-şi proteja cu eforturi personale drepturile ori a apela la organismele de gestiune colectivă;
- în procesul civil, pentru formularea şi susţinerea acţiunii este necesar mandat expres formulat de titularul dreptului de autor în condiţiile art. 123 din acelaşi act normativ, în conformitate cu care:
"Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau pe bază de mandat prin organele de gestiune colectivă, în condiţiile legii..." - U.C.M.R. -A.D.A. nu a dovedit existenţa unui mandat pentru exercitarea acestor drepturi.
A apreciat că instanţele de fond şi de apel au respins în mod greşit excepţiile invocate şi, în consecinţă, solicită admiterea acestora, astfel cum au fost formulate.
Pe fondul cauzei:
- ca urmare a unei întrebări preliminare adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de provenienţă a comunicării este contrară dreptului Uniunii;
- Curtea a răspuns că Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent fizic în locul de provenienţă a comunicării; în această situaţie, pentru interpretarea acestei noţiuni de drept al Uniunii, este necesar să se ţină seama nu numai de modul de redactare a dispoziţiei în care apare această noţiune, ci şi de contextul în care se înscrie şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte;
- în ceea ce priveşte contextul, unul din considerentele Directivei în cauză prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înţeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării"; de altfel, Curtea aminteşte că, în jurisprudenţa sa recentă, a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit şi nu cum argumentează instanţa de apel că "rămâne la latitudinea statelor membre să reglementeze dreptul de autor";
- este greşită aprecierea Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte dreptul de comunicare directă către public - "rămâne la latitudinea statelor membre să reglementeze dreptul de autor cum crede de cuviinţă";
- Directiva 2001/29/CE, la care face trimitere instanţa de apel, are ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărârii supra noţiunii "comunicarea a unei opere către un public";
- instanţa de fond şi instanţa de apel în mod greşit au obligat instituţia la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere de la data scadenţei pentru fiecare spectacol în parte (a 46-a zi după desfăşurarea spectacolului) şi până la plata efectivă a remuneraţiilor;
- stabilirea penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere depăşeşte cadrul legal reprezentat de penalităţile la nivel bugetar care sunt de 0,06%), precum şi de uzanţa comercială civilă care stabileşte penalităţi de 0,05% mai mare până la 0,1 % pe zi de întârziere;
- debitul solicitat care formează obiectul cererii principale nu este cert, motiv pentru care nici majorările de întârziere nu sunt certe (facturi emise cu minus la care s-au calculat penalităţi de întârziere, precum şi facturi emise cu TVA);
- nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu s-au pronunţat asupra faptului că formularul tipizat utilizat de reclamantă, în vederea acordării licenţei neexclusive nu întruneşte condiţiile legale:
- baza legală în temeiul căreia reclamanta emite factura în vederea încasării remuneraţiilor - în condiţiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - este abrogată din anul 2015, fiind obligat la achitarea acestora fără existenţa unui temei legal;
- instanţele de fond şi de apel în mod greşit au obligat instituţia să comunice informaţii complete reclamantei, potrivit art. 13.02 din autorizaţiile licenţe neexclusive emise cu TVA (tipizate fără existenţa unui temei legal) şi potrivit art. 2 şi art. 7 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A., precum potrivit şi art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996, articole neaplicabile nici în momentul introducerii acţiunii şi nici în prezent; este evidenţă greşita interpretare pe care instanţa de fond a dat-o textului;
- Decizia O.R.D.A. nr. 203/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I - decizia civilă nr. 139/A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală nu îi este aplicabilă, fiind pronunţată cu privire la alte părţi; decizia menţionată nu face referire la persoanele juridice de drept public, prin urmare, nu poate fi invocată ca temei legal pentru obligarea autorităţii publice locale la obţinerea unei licenţe neexclusive;
- consideră că, dacă nu au fost încă indicaţi autorii operelor muzicale şi nu au fost indicate operele muzicale utilizate, nu este posibilă determinarea prejudiciului efectiv suferit de fiecare dintre autori, cum ar fi prejudiciul moral sau beneficiile nerealizate şi, drept urmare, nu este posibilă nici determinarea în speţă a beneficiului realizat;
- instanţele de fond şi de apel nu au luat în considerare prevederile contractuale stipulate cu prestatorul serviciilor artistice;
- în conformitate cu prevederile contractuale încheiate între Municipiul Târgu Mureş şi prestatorul serviciilor artistice, sunt situaţii în care acesta din urmă avea obligaţia să asigure transportul, cazarea şi masa artiştilor pe durata şederii în Târgu Mureş, precum şi de a coopera în realizarea tuturor acţiunilor promoţionale legate de eveniment; totodată, conform prevederilor contractuale, prestatorul răspunde pentru deţinerea şi utilizarea drepturilor de autor asupra materialelor interpretate în cadrul evenimentului;
- în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi conexe, mai mulţi beneficiari au cesionat drepturile de autor instituţiei asupra materialelor interpretate, în perioada susţinerii prestaţiei artistice, astfel că acestea nu mai pot fi solicitate de la alte organisme;
- dispoziţiile art. 1281 C. civ. stabilesc următoarele:
"Contractul este opozabil terţilor, care nu pot aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor născute din contract. Terţii se pot prevala de efectele contractului însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.";
- sunt artişti care pe playlist au specificat faptul, că "toate piesele sunt creaţii folclorice prin definiţie, creaţii anonime, colective şi orale" - rezultă faptul că, independent de voinţa instituţiei, se află în imposibilitate de a transmite toate actele solicitate;
- instanţa de fond nu a luat în considerare prevederile art. 4 alin. (2) din lege - când opera muzicală a fost adusă la cunoştinţă publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim, care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică cât timp aceasta nu-şi dezvăluie identitatea;
- în virtutea rolului activ, instanţa trebuia să facă investigaţii suplimentare privind stabilirea autorilor, luând în considerare faptul că mai mulţi beneficiari au cesionat drepturile de autor.
Raportat la cheltuieli de judecată aplicate în prezenta speţă:
- instanţa de apel a apreciat greşit în sensul menţinerii cheltuielilor de judecată pe considerentul că neacordarea sumei reprezentând TVA nu echivalează cu respingerea unui capăt de cerere;
- neacordarea TVA în favoarea reclamantei de către instanţa diminuează considerabil pretenţiile formulate în acest sens;
- având în vedere faptul că cererea reclamantei a fost admisă în parte, trebuie făcută aplicarea prevederilor art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză
În cauză, nu a fost depusă întâmpinare.
II.3. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 mai 2022, completul de filtru a admise în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş împotriva deciziei civile nr. 1294 A din 14 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea de recurs recurentul-pârât a indicat doar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă, Înalta Curte constată recurentul dezvoltă şi critici susceptibile de evaluare pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, anume cele referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiilor procesuale - inadmisibilitatea cererii, lipsa de interes şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei în promovarea acţiunii.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UCMR Asociaţia pentru Drepturi de Autor, a privit obligarea pârâtului Municipiul Târgu-Mureş la achitarea remuneraţiilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul unor spectacolelor al căror organizator a fost, spectacole derulate în perioada martie-mai 2018; aceste remuneraţii restante pretinse de la pârât reprezintă modalitatea de angajare a răspunderii contractuale a acestuia, având în vedere că pentru organizarea acelor spectacole reclamanta a emis în favoarea pârâtului autorizaţii licenţă neexclusivă, în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996.
Întrucât autorizaţiile licenţă neexclusivă au fost emise în temeiul Legii nr. 8/1996, în forma dinaintea republicării legii în Monitorul Oficial nr. 489 din 14 iunie 2018, prin prezentele considerente se va avea în vedere numerotarea şi forma actului normativ de referinţăm anterioare acestei republicări dispuse urmare a modificării aduse prin Legea nr. 74/2018.
Cu referire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, se constată că recurentul-pârât invocă dispoziţii legale ce nu au legătură cu pricina de faţă - art. 978 şi 979 din C. proc. civ. ce reglementează - din perspectiva dreptului procesual civil - unele măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală; de asemenea, recurentul, în acelaşi cadru, se raportează şi la dispoziţiile art. 255 din C. civ. având denumirea marginală de "măsuri provizorii", normă care vizează însă un mijloc legal pentru apărarea drepturilor nepatrimoniale, în contextul ocrotirii personalităţii umane.
Acestei critici i-a răspuns şi instanţa de apel învestită cu un motiv de apel identic, însă recurentul nu se raportează la cele arătate de curtea de apel, ignorând judecata efectuată de instanţa de control judiciar.
În aceste condiţii, este suficient a se arăta că pricina de faţă este supusă regulilor de drept din legea specială în materie - Legea nr. 8/1996 - şi numai pentru cazurile în care aceasta nu are norme proprii, este aplicabil, în completare, dreptul comun în materie, reprezentata de dispoziţiile C. civ., conform art. 2 alin. (2) din cod.
Drept urmare, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a indicat temeiul de la art. 1270 din C. civ. (forţa obligatorie a contractului) ca fiind cauza raportului juridic obligaţional, ce permite antrenarea răspunderii civile contractuale în sarcina recurentului-pârât, debitor în raporturile contractuale, generate prin obţinerea autorizaţiei licenţă neexclusivă de către recurent, în temeiul prevederilor Legii nr. 8/1996.
Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că invocarea unei excepţii procesuale de procedură de natura celei susţinute de recurent nu poate avea în vedere o argumentaţie în drept - din perspectiva cauzei juridice a cererii de chemare în judecată - un alt temei de drept decât cel indicat de reclamant (care fixează cadrul procesual inclusiv sub acest aspect) sau cel calificat ori recalificat de instanţa de judecată într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., în limitele intrinseci ale acestei norme.
Or, recurgerea la invocarea unei excepţii de inadmisibilitate prin raportare la norme neincidente în cauză - pentru că nu le-a indicat nici reclamantul şi nu le-a identificat ca aplicabile în speţă nici instanţa de judecată - este lipsită de orice finalitate în cauză.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, recurentul-pârât a invocat absenţa mandatelor acordate reclamantei de titularii drepturilor de autor (autorii operelor muzicale comunicate public în spectacolele, festivalurile şi concertele organizate de către recurent).
Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a confirmat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi dispoziţiile legale referitoare la gestionarea colectivă obligatorie a acestora.
Constatându-se că în cadrul evenimentelor organizate de pârât a avut loc o comunicare publică de opere muzicale, în sensul prevederilor art. 15 din Legea nr. 8/1996, instanţa de apel a constatat că aceste drepturi patrimoniale de autor sunt supuse gestiunii colective obligatorii, în termenii normei de la art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996:
"(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepţia proiecţiei publice a operelor cinematografice".
În ceea ce priveşte argumentul referitor la absenţa unor mandate acordate reclamantei de autorii operelor muzicale comunicate public în cadrul acestor evenimente, Înalta Curte constată că într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, curtea de apel l-a înlăturat ca nefondat.
Astfel, art. 1231 alin. (2) din acelaşi act normativ stabileşte că: "(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".
Prin urmare, norma legală citată stabileşte fără echivoc că organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi de autor sau conexe care nu le-au acordat mandat, aceasta stabilind o prezumţie legală de mandat, prezumţie relativă, care ar putea fi răsturnată de cel care susţine contrariul, fiind necesar ca acesta să dovedească faptul că autorii înşişi şi-au exercitat individual dreptul patrimonial pentru care legea stabileşte regula gestiunii colective, exercitarea individuală a drepturilor patrimoniale de la art. 1231 din lege fiind excepţia supusă probării.
Cum recurentul-pârât nu a susţinut excepţia lipsei calităţii procesuale active pe baza unei astfel de construcţii juridice, rezultă că aceasta a fost respinsă mod legal, pe baza constatării împrejurării că intimata-reclamantă este organismul de gestiune colectivă desemnat drept colector unic al remuneraţiilor datorate titularilor de opere muzicale prin Decizia ORDA nr. 3/1997.
Referitor la excepţia lipsei de interes, Înalta Curte constată că acesta nu are un suport de argumentare de natură a se circumscrie în mod veritabil acestei condiţii de exercitare a acţiunii civile, interesul procesual fiind definit de prevederile art. 33 din C. proc. civ.
Norma procesuală menţionată stabileşte însuşirile legale ale interesului în formularea unei acţiuni (valabil pentru orice formă de manifestare a acţiunii civile), anume de a fi determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Or, între părţi există raporturi contractuale (chiar dacă stabilite în baza unui contract-cadru cum este autorizaţia licenţă neexclusivă), iar recurentul-este debitor al obligaţiei de plată a remuneraţiilor datorate (stabilite de Metodologiile aplicabile, opozabile şi recurentului utilizator, chiar dacă nu a participat la negocierea lor, astfel cum prevede art. 1312 alin. (2) din lege).
În aceste condiţii, solicitarea reclamantei de antrenare a răspunderii civile contractuale a pârâtului este de natură a procura acesteia - care acţionează în numele şi pe seama autorilor de opere muzicale, potrivit art. 130 alin. (1) lit. a) din lege - un beneficiu patrimonial determinat şi legitim, născut şi actual; în acest sens, sunt dispoziţiile art. 1350 (răspunderea contractuală) şi art. 1516 alin. (1) din C. civ. (drepturile creditorului).
Prin urmare, în mod legal a fost confirmată soluţia dată de prima instanţă excepţiei lipsei de interes.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că în mod nelegal instanţa de apel nu s-a raportat la Hotărârea pronunţată de CJUE în cauza Circul Globus.
Înalta Curte constată, astfel cum corect susţine şi intimata, că dezlegarea dată de instanţa Uniunii priveşte interpretarea art. 3 alin. (1) din Directiva 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională.
Or, Directiva menţionată urmăreşte să asigure armonizarea legislaţiei pe teritoriul statelor membre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând în această cauză că Directiva 29 priveşte dreptul de comunicare publică atunci când publicul nu este prezent la locul comunicării.
Drept urmare, comunicarea publică atunci când publicul este prezent la locul comunicării (precum în cazul spectacolelor, festivalurilor şi concertelor organizate de recurent) nu intră în domeniul de aplicare a acesteia, prin urmare, nici Hotărârea pronunţată în cauza Circul Globus C-283/10 (care interpretează o dispoziţie din conţinutul acestei Directive) nu este relevantă pentru cauza de faţă.
Din perspectiva instrumentelor de drept internaţional, Convenţia de la Berna (art. 11 şi art. 11 bis) lasă la alegerea statelor membre dreptul de a reglementa modalitatea de gestionare a acestui drept, iar opţiunea legiuitorului român, în forma legii incidentă în speţă, a fost cea prevăzută de art. 1231 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 - gestiune colectivă obligatorie.
Cu privire la critica referitoare la menţionarea dispoziţiilor din Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003) în cuprinsul tipizatelor utilizate de către intimată pentru facturarea TVA, Înalta Curte constată că aceasta este lipsită de obiect, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, prin reluarea acestei susţineri prin motivele de recurs ignorându-se din nou, dezlegarea dată de instanţa de apel acestei chestiuni.
Referitor la critica privind penalităţile acordate prin hotărârea primei instanţe, confirmate prin decizia recurată, Înalta Curte constată că acestea nu au fost acordate pe baza aprecierii instanţei de fond sau a aplicării unui temei de drept neincident, ci s-a făcut aplicarea dispoziţiilor corespunzătoare din cuprinsul metodologiilor aplicabile, opozabile în egală măsură şi recurentului, în temeiul prevederilor art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.
Drept urmare, compararea penalităţilor acordate cu cele practicate în alte categorii de relaţii juridice, astfel cum recurentul arată în cererea de recurs, este fără niciun efect în cauza de faţă.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că este nefondat şi motivul susţinut de recurent referitor la inopozabilitatea Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 203/2011 pentru considerentul că decizia civilă nr. 139A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală este pronunţată între alte părţi.
Argumentul invocat de recurent este lipsit de relevanţă, întrucât decizia instanţei anterior menţionate a soluţionat apelul promovat împotriva Hotărârii arbitrale din 12 octombrie 2010 având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 mai 2010, în baza Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 189/2010.
Prin urmare, aceasta nu este o hotărâre judecătorească în legătură cu care sunt aplicabile efectele de obligativitate şi opozabilitate, astfel cum sunt reglementate în C. proc. civ. (art. 435), întrucât prevederile legii speciale în materie stabilesc un mecanism complex privind adoptarea Metodologiilor, iar forma finală a acestora beneficiază de obligatvitate erga omnes, în virtutea unei dispoziţii legale exprese - art. 1312 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, normă derogatorie de la regimul juridic de drept comun pentru efectele hotărârilor judecătoreşti.
Astfel cum deja s-a arătat, instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada cesionării în favoarea sa a dreptului de utilizare a unora dintre operele muzicale comunicate public în cadrul evenimentelor pe care le-a organizat în perioada de referinţă pentru speţă, astfel că, în mod corect s-a reţinut că acestea au intrat în domeniul de aplicare a gestiunii colective.
Nici criticile referitoare la cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă la prima instanţă şi la plata cărora a fost obligat nu pot fi evaluate de această instanţă de recurs, având în vedere că aceasta nu reprezintă o critică de nelegalitate susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum, de altfel, s-a statuat şi prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recusrului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât, iar în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, potrivit dovezilor depuse la dosar (factura nr. x din data de 14 octombrie 2022 şi ordinul de plată nr. x din data de 17 octombrie 2022, dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu-Mureş împotriva deciziei civile nr. 1294 A din data de 14 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Târgu-Mureş la plata către intimata-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A., Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.