Exclusion of child maintenance disputes from extraordinary appeal in annulment absent material error or procedural defect in final decision dismissal

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare deduse judecăţii, reţine următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 617A din 11 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3586 din 26 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul B..

Prin decizia civilă nr. 1137 din 24 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 765 din 1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a pentru cauze cu minori şi de familie.

2. Contestaţia în anulare

2.1. Motivele cererii

Împotriva deciziei civile nr. 617A din 11 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul nr. x/2020 şi a deciziei civile nr. 1137 din 24 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare.

În cuprinsul cererii, contestatoarea a solicitat anularea hotărârilor menţionate, invocând aspecte ce vizează pensia de întreţinere stabilită în favoarea minorului C., precum şi sustragerea de la plata acesteia de către tatăl minorului.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 şi art. 509 C. proc. civ.

2.2. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 617A din 11 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul nr. x/2020, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 505 alin. (1) C. proc. civ., "Contestaţia în anulare se îndreaptă la instanţa a cărei hotărâre se atacă".

Aşadar, competenţa soluţionării contestaţiei în anulare aparţine instanţei care a pronunţat decizia atacată.

În aplicarea dispoziţiilor legale precitate, rezultă că instanţa competentă în soluţionarea contestaţiei în anulare a deciziei civile nr. 617A din 11 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, este Tribunalul Bucureşti, în favoarea căreia Înalta Curte îşi va declina competenţa.

Referitor la admisibilitatea căii de atac formulate împotriva deciziei civile nr. 1137 din 24 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, instanţa reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că cererea formulată de contestatoarea A. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 7 iunie 2022, sub nr. x/2022, şi, desi a fost încadrată în drept atât pe dispoziţiile art. 503, cât şi pe cele ale art. 509 C. proc. civ., a fost calificată de petentă în petitul cererii depuse la dosar ca fiind "contestaţie în anulare", sens în care va fi analizată ca atare.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare.

Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Analizând cererea dedusă judecăţii din perspectiva art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare obişnuită, şi care dispune în sensul că:"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata", Înalta Curte reţine că această normă legală sancţionează judecarea unei cauze cu încălcarea obligaţiei imperative vizând citarea părţilor, instituită prin art. 153 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel."

Or, în speţă, se constată că, pentru termenul din 24 mai 2022 la care a avut loc judecata recursului şi când instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac, constestatoarea a fost legal citată, dovada în acest sens fiind procesul-verbal de înmânare de la dosarul nr. x/303/2019 al Înaltei Curţi.

Analizând prezenta cale de atac din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 1-4 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, se reţine că nici aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză.

Astfel, motivul privitor la necompetenţă, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă, textul precizând expres ca necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea contestată să fi fost absolută şi excepţia de necompetenţă să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, iar instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.

Or, în cauză, se reţine că, în faţa instanţei de recurs, nu a fost invocată excepţia necompetenţei absolute a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului împotriva deciziei civile nr. 765 din1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a pentru cauze cu minori şi de familie, astfel cum impun dispoziţiile legale anterior redate.

Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului a fost invocată doar excepţia inadmisibilităţii recursului, de către instanţă, excepţie care a fost admisă, iar recursul a fost respins în consecinţă.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., dispoziţiile legale prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă norma procedurală anterior menţionată vizează aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, iar pentru verificarea acestor situaţii nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, şi nu de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu poate fi formulată pentru a provoca rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuţie nelegalitatea hotărârii, ca urmare a invocării unor greşeli materiale care, în fapt, vizează pretinse greşeli de judecată relative la dezlegarea dată de instanţă cererii de recurs.

În cadrul contestaţiei în anulare, contestatoarea nu a indicat care sunt greşelile materiale, în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a referit doar la aspecte ce vizează pensia de întreţinere stabilită în favoarea minorului C., precum şi sustragerea de la plata acesteia de către tatăl minorului.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., în raport de formularea clară a acestui text, rezultă că această cale extraordinară de atac nu este admisibilă decât în cazul în care instanţa de recurs, respingând în totalitate sau admiţând în parte recursul, a omis analizarea unui motiv de recurs ce ar fi putut conduce la admiterea în tot a acestuia, iar nu şi atunci când instanţa a respins recursul în temeiul unei excepţii procesuale, cum este în cauza dedusă judecăţii, deoarece numai în cazul analizei pe fond a recursului este posibil să se omită analizarea unui motiv de recurs.

Or, având în vedere că, în cauză, recursul a fost respins, ca inadmisibil, urmare a admiterii excepţiei inadmisibilităţii, invocată din oficiu, se constată că nici motivul de contestatie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Înalta Curte reţine că nici motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nu este incident în cauză, deoarece acest text de lege are în vedere situaţia în care instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, or, în speţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui singur recurs, şi anume cel formulat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 765 din1 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a pentru cauze cu minori şi de familie.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1137din 24 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 1137din 24 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Declină, în favoarea Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 617 din 11 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.