State compensation for judicial error inapplicable to annulment of criminal conviction

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 25 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 euro, echivalent în RON, la data plăţii efective, reprezentând prejudiciu moral, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Constanţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a fost respins capătul de cerere constând în daune morale pentru executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, în rest, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Decizia Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 137 din 23 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.

4. Hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 1092 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 137 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă; a fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia nr. 2243 din 27 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1092 din 19 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

5. Decizia Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 23/C din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondat.

6. Calea de atac formulată în cauză

La 6 aprilie 2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrat recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 23/C din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul învederează că decizia atacată este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că prin decizia nr. 746 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia în anulare, formulată de recurentul din prezenta cauză, a desfiinţat decizia penală nr. 376/P din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2015 şi a acordat termen pentru rejudecarea apelurilor, constatând că au fost încălcate dispoziţiile art. 364 alin. (1) C. proc. pen. câtă vreme inculpatul a fost împiedicat de a exercita dreptul său de a fi prezent la şedinţa de judecată la care au avut loc dezbaterile.

Învederează că, prin decizia penală nr. 800 din 26 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în urma rejudecării apelurilor, a intervenit o hotărâre definitivă de achitare prin respingerea căilor de atac formulate.

Arată că, după decizia de condamnare iniţială, din 29 martie 2018, până la 14 iunie 2018, când a fost anulat mandatul de executare, urmare a admiterii, în principiu, a contestaţiei în anulare, a executat efectiv pedeapsa, iar acestei perioade ar trebui să i se adauge ca parte componentă a duratei executării pedepsei şi perioada reţinerii de 24 de ore, a arestului preventiv în perioada 10 decembrie 2015-17 februarie 2016 inclusiv şi arestului la domiciliu de la 17 februarie 2016 la 23 decembrie 2016 inclusiv.

Susţine că admiterea contestaţiei în anulare în cauza penală a avut drept consecinţă anularea deciziei de condamnare, ceea ce a generat o nouă judecată a apelului întrucât cauza a fost soluţionată în lipsa inculpatului şi apreciază că dispoziţiile care reglementează contestaţia în anulare sunt asemănătoare cu cele vizând redeschiderea procesului penal.

Mai susţine că legiuitorul nu face distincţie între cazurile de redeschidere a procesului penal, context în care nici intanţele de fond nu ar fi trebuit să facă o asemenea distincţie.

7 . Apărările formulate în cauză

La 12 mai 2022, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi.

Prin rezoluţia din 6 iunie 2022, a fost fixat termen de judecată la 13 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel, validând raţionamentul primei instanţe, a reţinut că în prezenta pricină nu sunt incidente dispoziţiile art. 538 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care, prin decizia nr. 746 din 20 iulie 2018, Curtea de Apel Constanţa a admis contestaţia în anulare, a desfiinţat decizia penală nr. 376/P din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. x/2015, ceea ce a generat o nouă judecată a apelurilor întrucât cauza a fost soluţionată în lipsa inculpatului.

A apreciat recurentul că nu există diferenţă foarte mare între instituţia contestaţiei în anulare, în ipoteza prevăzută de art. 426 lit. a) C. proc. pen. şi cea a redeschiderii procesului penal, situaţia prevăzută de art. 466 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ, iar dacă legiuitorul nu face distincţie între cazurile de redeschidere a procesului penal, nici instanţele de fond nu ar fi trebuit să facă o asemenea distincţie.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate întrucât, pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de casare, este necesar ca hotărârea să nu fie deloc motivată sau să cuprindă motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Or, argumentele invocate vizează aplicarea greşită, din punctul de vedere al recurentului, a dispoziţiilor de drept material, astfel încât critica formulată urmează a fi cercetată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, prin apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 221 din 5 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, reclamantul a solicitat rejudecarea fondului pretenţiei de despăgubire, în limitele dispoziţiilor art. 538 alin. (2) C. proc. civ., aspect reţinut şi prin decizia de casare nr. 1092 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în primul ciclu procesual.

Din această perspectivă şi în limitele criticii formulate, Înalta Curte constată că instanţa care a pronunţat decizia recurată a realizat o justă interpretare şi aplicare a prevederilor incidente, vizând îndeplinirea condiţiilor legale privind dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară, în limitele stabilite prin cererea de apel.

Se reţine că instanţa de apel, respingând apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a constatat că nu este aplicabil art. 538 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că, în speţă, rejudecarea cauzei a avut loc în urma admiterii contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac distinctă de redeschiderea procesului penal.

Potrivit art. 538 alin. (2) C. proc. pen., "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare."

Contrar susţinerilor recurentului, aceste dispoziţii legale se referă exclusiv la ipoteza reparării de către stat a pagubei suferite în cazul rejudecării cauzei după redeschiderea procesului penal, în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, cale de atac reglementată de art. 466 C. proc. pen.

Noţiunea de redeschidere a procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă este cea dată de dispoziţiile art. 466 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştiinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă perosana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicare, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.

Or, această noţiune nu este compatibilă cu cea a cazului de contestaţie în anulare în cadrul căreia se invocă, precum în speţa de faţă, faptul că inculpatul a fost împiedicat de a fi prezent la şedinţa de judecată la care au avut loc dezbaterile, câtă vreme acesta fusese citat anterior şi avea cunoştinţă de existenţa litigiului, în fazele premergătoare celei în cadrul căreia s-a constatat viciul procedural ce a condus la admiterea contestaţiei.

Faţă de cele anterior reţinute cu privire la caracterul nefondat al criticii formulate de către recurentul reclamant din perspectiva validării de către curtea de apel a constatării primei instanţe referitoare la lipsa incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 538 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 23/C din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.