Exclusivity of consumer domicile jurisdiction in service contracts; nullity of pre-dispute forum selection clauses

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la 30 august 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate că a intervenit rezilierea contractului de intermediere încheiat între părţi la 15 mai 2020 şi obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Judecătoriei Sibiu

Prin sentinţa civilă nr. 259 din 27 ianuarie 2022, Judecătoria Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sibiu a reţinut că, între reclamanta A., în calitate de contractor, şi pârâta B., în calitate de client, a intervenit contractul de consultanţă şi calificare din data de 15 mai 2020, având ca obiect organizarea, calificarea şi consilierea clientului în vederea prestării unei activităţi de asistent medical generalist în Germania.

Instanţa a constatat că, raportat la art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Legea nr. 193/2000, contractul a fost încheiat între un profesionist şi un consumator, având ca obiect prestarea serviciilor de către reclamant, în calitate de contractor.

A arătat că, potrivit art. 121 C. proc. civ., "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Faţă de dispoziţiile art. 121 teza a II-a C. proc. civ., a reţinut că acordul părţilor, sub aspectul alegerii competenţă, art. 9 alin. (2) din contractul de consultanţă şi calificare din 15 mai 2020, nu poate fi considerat valabil, fiind considerat nescrisă.

3. Hotărârea Judecătoriei Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 4664 din 3 iunie 2022, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Braşov a reţinut că Judecătoria Sibiu este competentă să judece cauza, apreciind că obiectul litigiului este o acţiune în pretenţii, iar nu una legată de protecţia consumatorului, competenţa nefiind de ordine publică, ci privată, putând fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Braşov îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin care a solicitat să se constate că a intervenit rezilierea contractului de intermediere încheiat cu pârâta B. la 15 mai 2020 şi obligarea acesteia la plata sumei de 1.000 euro, echivalentă în RON, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cu titlu de despăgubiri, pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin încheierea contractului din 15 mai 2020.

Prin încheierea contractului menţionat, reclamanta s-a obligat să asigure pregătirea, calificarea şi consilierea pârâtei, în calitate de client, pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist în cadrul unei reşedinţe de seniori sau a unui spital din Germania, pârâta având obligaţia să participe la cursurile de limbă germană şi să le promoveze, precum şi să colaboreze pentru ca scopul contractului să fie atins.

Potrivit art. 3 alin. (2) C. civ., "Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere; (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ."

Astfel, în raport de activitatea prestată, reclamanta este profesionist, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 şi al art. 3 C. civ., întrucât aceasta exploatează o întreprindere, exercitând sistematic o activitate organizată, ce constă în furnizarea de servicii, cererea sa fiind îndreptată împotriva persoanei fizice ce are calitatea de consumator, care acţionează în scopuri din afara ariei sale comerciale. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 7 din Ordonanţa nr. 2/1992 privind protecţia consumatorilor, se înţelege prin prestator - operatorul economic care furnizează servicii.

Faţă de obiectul contractului încheiat între părţi şi de calitatea reclamantei A., de prestatoare de servicii în domeniul recrutării, consultanţei şi calificării personalului din domeniul asistenţei medicale pentru activităţi de specialitate în Germania, precum şi de intermediere în vederea obţinerii unei oferte de contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru client - beneficiar al contractului de furnizare a serviciilor specializate - Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii se subsumează litigiilor cu profesionişti.

Raporturile juridice izvorâte din aceste categorii de litigii sunt guvernate de Ordonanţa nr. 2/1992 şi Legea nr. 193/2000, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze litigiul prezentând relevanţă dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora aceste cereri se introduc numai la instanţa de la domiciliul consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile.

Prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol prevăd că, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.

Înalta Curte reţine că, prin art. 9 al contractului încheiat la 15 mai 2020, părţile au stabilit că litigiile legate de interpretarea, semnarea, executarea sau încetarea acestuia sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor din municipiul Sibiu.

Această clauză contractuală nu are eficienţă juridică în cauză, în raport de caracterul normei de competenţă prevăzute de art. 121 C. proc. civ. - de ordine publică - precum şi de faptul că alegerea de competenţă prevăzută de art. 126 alin. (2) din acelaşi act normativ poate fi făcută numai după naşterea dreptului la despăgubire.

Astfel, faţă de dispoziţiile art. 121 teza a II-a C. proc. civ., convenţia părţilor, sub aspectul alegerii de competenţă, nu poate fi apreciată ca fiind valabilă, fiind considerată, nescrisă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că domiciliul pârâtei este în municipiul Braşov, jud. Braşov, în aplicarea dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2022.