Territorial jurisdiction in divorce proceedings: applying last known domicile rule when spouse resides abroad

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 23.06.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 12.09.2014 din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către tată cu privire la minorii C. şi D., stabilirea locuinţei minorilor la reşedinţa tatălui din Spania, stabilirea unui program de vizitare a minorilor de către mamă, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor, suplinirea consimţământului pârâtei cu privire la eliberarea paşapoartelor minorilor şi la călătoria acestora, în scop turistic/educaţional, însoţiţi de tată sau de un cadru didactic, în măsura în care se va stabili exercitarea autorităţii părinteşti în comun.

Pe cale reconvenţională, pârâta reclamantă a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soţului, exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi cu privire la minorii rezultaţi din relaţia părţilor, încuviinţarea unui program precizat de legături personale cu minorii. A arătat pârâta reclamantă că este de acord ca locuinţa minorilor să fie stabilită la tată, în Spania, întrucât minorii s-au născut în Spania, au trăit în această ţară şi sunt ataşaţi de aceste locuri şi de tatăl lor, având o locuinţă stabilă.

Totodată, pârâta reclamantă a solicitat revenirea la numele avut anterior încheierii căsătoriei, solicitând să fie obligată la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor, cu luarea în considerare a faptului că mai are în întreţinere un copil minor.

Prin sentinţa civilă nr. 1080 din 10 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.

În motivare, a reţinut că la data sesizării instanţei, 23 iunie 2021, reclamantul pârât locuia în Spania, iar pârâta reclamantă locuia în com. Tigveni, sat Bârşeştii de Jos, jud. Argeş, potrivit susţinerilor părţilor, confirmate de menţiunile din referatul de anchetă socială întocmit.

Prin urmare, instanţa a constatat că la data introducerii acţiunii doar reclamantul pârât avea locuinţa în străinătate, în timp ce pârâta reclamantă locuia în România, sens în care a reţinut incidenţa art. 915 alin. (1) C. proc. civ., competenţa revenind instanţei de la domiciliul reclamantei.

Învestită prin declinare, Judecătoria Curtea de Argeş a pronunţat sentinţa civilă nr. 844 din 07 iulie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivare, a arătat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Spania, Cebolla Toldeo; la data sesizării instanţei, 23 iunie 2021, reclamantul pârât locuia în Spania, iar pârâta reclamantă se afla, se pare, în Germania.

Totodată, a reţinut că referatul de anchetă socială întocmit la solicitarea Judecătoriei Sector 5 confirmă susţinerile pârâtei reclamante conform cărora aceasta locuieşte în com. Tigveni, sat Bârşeştii de Jos, jud. Argeş din data de 13.09.2020, dar din conversaţiile de pe Facebook rezultă că aceasta nu a stat din data de 13.09.2020 în România, întrucât la 27.05.2021, într-o discuţie cu o prietenă preciza că nu merge în ţară (România), ci plecă în Valencia.

Din probatoriul astfel administrat, instanţa a reţinut incidenţa art. alin. (2) al art. 915 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 din C. proc. civ., prin circumstanţiere la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a articolului menţionat anterior, se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

Competenţa prevăzută de art. 915 din C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată prin care reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei, precum şi exercitarea autorităţii părinteşti în ceea ce priveşte copiii minori, s-a arătat că ambele părţi au domiciliul în România, dar din 2014 locuiesc în Spania.

La rândul său, prin cererea reconvenţională, pârâta şi-a indicat domiciliul în România Argeş.

În dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 14 decembrie 2021 a fost întocmit referat de ancheta socială la domiciliul pârâtei din Argeş; cu această ocazie, pârâta a fost prezentă şi a declarat că ar fi angajată în România la Gaeşti, fără a depune probe în acest sens.

La termenul din 3 februarie 2022, apărătorul reclamantului a susţinut că la data introducerii acţiunii, pârâta ar fi domiciliat în fapt în Spania, cum ar rezulta din conversaţiile purtate prin intermediul aplicaţie de socializare Whatsapp, depuse la dosar.

La acelaşi termen, avocatul pârâtei a susţinut că pârâta ar locui în România încă din luna septembrie 2020.

Din probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine fără dubiu că reclamantul domiciliază în fapt în Spania.

Cu privire la pârâtă, Înalta Curte constată că la dosar nu au fost depuse dovezi în sensul celor susţinute de pârâtă, că ar domicilia în Argeş, chiar dacă pârâta a fost prezentă la domiciliul său din Argeş la data întocmirii referatului de anchetă socială.

Ca urmare, chiar dacă acest referat a fost întocmit la 6 luni de la data sesizării instanţei, se va aprecia că domiciliul de fapt al pârâtei este în Argeş, ceea ce atrage incidenţa art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi competenţa de soluţionare a Judecătoriei Curtea de Argeş.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte."

Totodată, Înalta Curte reţine că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenţei teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut. Potrivit acestor dispoziţii, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz."

Având în vedere că nu există suficiente probe pentru a stabili care este locuinţa pârâtei la momentul sesizării judecătoriei, instanţa competentă să judece cererea de divorţ este judecătoria în circumscripţia căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine Judecătoriei Curtea de Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.