Competence for forced execution approval against guarantor-debtors: jurisdiction determined by guarantor domicile rather than principal debtor seat.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Obiectul cererii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 14 iulie 2022 Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite, urmare a cererii formulate de creditoarea B. S.A. împotriva debitorilor C. şi D., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x/26.02.2019, cu modificările şi completările făcute prin actul adiţional nr. x/20.02.2020 şi actul adiţional nr. x/15.02.2021, contract de fidejusiune nr. x/20.02.2020 şi contract de fidejusiune nr. y/20.02.2020, pentru realizarea obligaţiei de plată a sumei de 195.994,55 RON, la care se vor adăuga dobânzi şi costuri conform titlurilor de creanţă şi cheltuielile de executare silită.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 651 alin. (3) şi art. 666 C. proc. civ.

II. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Arad:

Prin încheierea nr. 6162 din 21 iulie 2022, Judecătoria Arad, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., pentru creditoarea B. S.A., împotriva debitorilor C. şi D. în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Prima instanţă învestită a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) raportat la art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum şi considerentele deciziei nr. 20/2021 pronunţată în recurs în interesul legii, din cuprinsul acesteia se poate extrage concluzia, aplicabilă în cauza de faţă, potrivit căreia în procedura executării silite există o singură instanţă de executare stabilită odată cu încuviinţarea executării silite.

A constatat că titlurile executorii cuprind mai mulţi debitori, dintre care unul este debitor principal - E. S.R.L., cu sediul în Bucureşti - şi patru sunt fideiusori. Dintre aceştia, doi au domiciliul în Arad, figurând ca debitori în prezenta cauă - C. şi D., ceilalţi doi având domiciliul în Bucureşti. Creditoarea a depus cerere de executare silită la BEJ A. pentru executarea celor doi debitori din Arad, însă la solicitarea instanţei a arătat că a depus cerere de executare silită şi împotriva debitorului principal E. S.R.L., la un executor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti.

În această situaţie, văzând orientarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la unicitatea instanţei de executare, dar şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza a II-a potrivit căreia în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali, instanţa a considerat că în cauză, având în vedere că debitorii sunt obligaţi accesoriu - având calitatea de fideiusori - competenţa aparţine instanţei de la sediul debitorului principal, respectiv Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

III. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 5577 din 4 august 2022, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Instanţa învestită prin declinare a reţinut că, potrivit art. 666 raportat la art. 651 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine instanţei de executare, care este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În aplicarea criteriului legal anterior expus, pentru stabilirea competenţei, a menţionat că raportarea trebuie făcută la debitorii vizaţi de cererea de executare silită formulată în concret de către creditor, cerere care a stat la baza deschiderii dosarului de executare silită în cadrul căruia s-a solicitat încuviinţarea silită. Sub acest aspect, instanţa a apreciat că unicitatea instanţei de executare poate fi reţinută doar cu privire la executarea silită a cărei declanşare a fost solicitată efectiv prin cererea de executare silită supusă analizei, iar nu executarea silită care ar putea fi declanşată raportat la titlul executoriu.

De asemenea, instanţa a notat că stabilirea instanţei de executare presupune realizarea unei analize în concret a raportului execuţional născut ca urmare a sesizării executorului judecătoresc de către creditor prin cererea de executare silită, iar nu în abstract, prin raportare la debitorii vizaţi de titlul executoriu.

Astfel, instanţa a reţinut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii şi în etapa executării silite, creditorul putând opta pentru a formula cerere de executare silită împotriva tuturor debitorilor vizaţi de titlul executoriu sau doar împotriva unora dintre aceştia, atât executorul judecătoresc, cât şi instanţa, fiind ţinuţi de limitele trasate de creditor.

În ipoteza în care creditorul a solicitat declanşarea executării silite doar împotriva unora dintre debitorii vizaţi de titlul executoriu, doar aceştia dobândesc calitatea de părţi în executare, ca debitori, actele de executare silită putând fi efectuate în cadrul dosarului de executare respectiv doar asupra patrimoniilor acestora.

Totodată, instanţa a constatat că art. 112 alin. (1) teza II-a C. proc. civ. vizează ipoteza în care reclamantul cheamă în judecată, prin aceeaşi cerere, mai mulţi pârâţi, dintre care unii sunt obligaţi accesoriu, iar nu ipoteza în care reclamantul formulează cereri distincte prin care cheamă în judecată separat debitorul principal şi pe cel obligat accesoriu.

Cum în cadrul dosarului de executare nr. 430/2022, prin cererea de executare silită formulată, creditoarea a solicitat declanşarea executării silite doar împotriva debitorilor garanţi C. şi D., verificarea competenţei instanţei de executare trebuie realizată prin raportare la domiciliile acestora, neavând relevanţă sediul E. S.R.L. - debitor principal în cadrul titlului executoriu, întrucât aceasta nu este parte în procedura de executare silită ce face obiectul dosarului de executare.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă priveşte cererea de încuviinţare a executării silite formulată de Biroul executorului judecătoresc A., pentru creditoarea B. S.A., împotriva debitorilor C. şi D., în dosar execuţional nr. x/2022.

Astfel, Judecătoria Arad a determinat competenţa de soluţionare a cauzei prin raportare la sediul debitorului principal din contractul de credit, iar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut domiciliul debitorilor garanţi împotriva cărora a fost formulată cererea de încuviinţare a executării silite.

Din contractul de credit nr. x din 26 februarie 2019 şi actele adiţionale încheiate rezultă că debitorul principal este E. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, iar D. şi C. sunt debitori garanţi.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 645 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul şi cele ale art. 648 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora creditorul, în condiţiile legii, poate urmări, în limita creanţei şi a accesoriilor acesteia, concomitent, sau, după caz, separat, şi bunurile terţilor care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispoziţiile privitoare la drepturile şi obligaţiile debitorului se aplică în mod corespunzător şi terţilor garanţi, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

În litigiul pendinte, cererea de încuviinţare a executării silite a contractului de credit nr. x din 26 februarie 2019 a fost formulată împotriva celor doi debitori garanţi, D. şi C., aceştia dobândind în litigiu calitatea procesuală de debitor.

Întrucât actul de învestire a instanţei este formulat numai împotriva acestora, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care vizează ipoteza în care cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva mai multor pârâţi.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, domiciliul persoanelor fizice împotriva cărora a fost formulată cererea de executare silită se afla în Arad, judeţ Arad, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Arad, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportat la cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.