Territorial incompetence as private-order matter in study scholarship contract dispute

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 13.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 23.598,49 RON reprezentând prejudiciul creat societăţii prin nerespectarea contractului bursă de studiu nr. x/01.05.2017.

În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 254 alin. (1), art. 198 coroborate cu art. 269 alin. (2) Codul muncii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6373 din 28.09.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că litigiul dedus judecăţii decurge din nerespectarea unei convenţii civile, respectiv a contractului de bursă studiu nr. x/01.05.2017, ce a fost încheiat la un moment la care nu mai exista între părţi contract individual de muncă, neavând relevanţă existenţa unor astfel de raporturi înainte şi după acest contract.

Prin urmare, dreptul comun nu este reprezentat de Codul muncii, ci de C. civ.

Faţă de cele mai sus arătate, Tribunalul, constatând că raporturile dintre părţi se circumscriu sferei raporturilor juridice civile, astfel încât soluţionarea cererii având ca obiect pretentii derivate din neexecutarea de către pârât a contractului încheiat între părţi nu este de competenţa jurisdicţiei muncii, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea judecătoriei de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Ploieşti.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Ploieşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 2673 din 06.04.2022, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că în cauză, competenţa de judecată este de ordine privată, iar cum reclamanta a înţeles să învestească Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea litigiului şi prin sentinţa civilă nr. 6373 din 28.09.2021, pronunţată în dosar nr. x/2021, s-a apreciat că prezentul litigiu decurge din nerespectarea unei convenţii civile, iar nu din contractul de muncă, se conchide că, Tribunalul Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Judecătoria Ploieşti, raportat la domiciliul pârâtului, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 129-131 C. proc. civ. referitoare la competenţa teritorială, în condiţiile în care pârâtul nu a depus întâmpinare şi nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe.

Este real că, în şedinţa publică din data de 28.09.2021, Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale, însă prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a considerat implicit că litigiul nu este de competenţa teritorială a instanţelor din municipiul Bucureşti, aspect care a fost realizat contrar dispoziţiilor art. 129-131 C. proc. civ.. Altfel spus, în situaţia în care Tribunalul Bucureşti a considerat că prezentul litigiu este unul de drept civil, singura soluţie care ar fi putut fi dispusă, cu respectarea dispoziţiilor procedural-civile referitoare la competenţă, mai sus invocate, era aceea de a declina competenţa de soluţionare în favoarea unei instanţe din municipiul Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competenţă s-a ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti, instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte reţine că litigiul decurge din nerespectarea unei convenţii civile, respectiv a contractului de bursă studiu nr. x/01.05.2017, ce a fost încheiat la un moment la care nu mai exista între părţi contract individual de muncă, neavând relevanţă existenţa unor astfel de raporturi înainte şi după acest contract, fiind incidente normele de drept comun, iar nu cele de dreptul muncii.

Tribunalul Bucureşti a declinat cauza, sub aspectul necompetenţei sale materiale şi teritoriale, în timp ce Judecătoria Ploieşti a invocat numai aspectul necompetenţei sale teritoriale,

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competenţa generală - când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale - când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competenţa teritorială exclusivă - în cazul în care procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, instanţa astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii astfel cum a fost reliefat în precedent, sub aspectul competenţei teritoriale, cel al competenţei materiale nefiind contestat, operează o competenţă teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată fixat pentru soluţionarea pricinii, aceasta judecându-se fără citarea părţilor.

În aceste circumstanţe, a accepta soluţia propusă de Judecătoria Ploieşti, anume aceea de declinare a competenţei către Tribunalul Bucureşti, înseamnă a îngădui ca o instanţă necompetentă teritorial să soluţioneze pricina.

Or, o asemenea rezolvare nu poate fi primită, în condiţiile în care normele de competenţă materială sunt de ordine publică, nu de ordine privată, iar în cauză nu se contestă, sub aspectul competenţei materiale, că litigiul este de competenţa judecătoriei.

În măsura în care aprecia că Judecătoria Ploieşti este necompetentă teritorial, partea interesată avea posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, cu consecinţa admiterii acestei excepţii şi declinării cauzei în favoarea altei judecătorii. Cum însă partea interesată nu a invocat excepţia, iar normele de competenţă teritorială invocate sunt de ordine privată, înseamnă că Judecătoria Ploieşti nu avea prerogativa de a invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, astfel că trebuia să rămână investită cu soluţionarea pricinii.

Mai mult, deşi Judecătoria Ploieşti a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale, prin declinarea competenţei către Tribunalul Bucureşti, aceasta nu s-a mărginit, în concret, la a conferi excepţiei invocate efecte specifice soluţionării unei excepţii de necompetenţă teritorială (căci într-un asemenea caz declinarea se face între instanţe de acelaşi fel), ci i-a atribuit efecte specifice admiterii unei excepţii de necompetenţă materială, căci doar în acest caz se poate declina competenţa în favoarea unei instanţe de alt grad.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.