Reparation claim for political persecution: appeal declared null for failure to cite statutory grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secţia I civilă la 14 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat obligarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice la plata unor daune morale şi materiale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2009, actualizată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 41 din 3 martie 2021, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul Statul român şi a respins acţiunea formulată de către reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 355 din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul reclamantului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara a declarat recurs reclamantul A., prin a solicitat casarea hotărârii atacate, cu consecinţa obligării pârâtului la plata daunelor morale şi materiale în valoare de 826.900 euro, din care suma de 600.000 euro, reprezintă daune morale, reclamantul arătând că a evadat din Câmpia Bărăganului, riscând să fie împuşcat sau prins şi condamnat la o pedeapsă între 15 şi 20 ani, iar suma de 226.900 euro, cu titlu de daune materiale, dezvoltând în continuare modalitatea în care au fost calculate daunele morale şi materiale solicitate, în raport cu prejudiciul suferit ca urmare a strămutării.

Mai arată că, deşi instanţa de apel a făcut referire la faptul că legiuitorul român a fost constant preocupat de îmbunătăţirea legislaţiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice sau etnice, nu a făcut aplicarea acestor legi reparatorii.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâtului şi admiterea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 februarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 14 decembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

De asemenea, din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul este nemulţumit de modalitatea de soluţionare a cauzei sale pe fond, chestiunile invocate prin memoriul de recurs vizând aspecte referitoare la modalitatea de calcul al daunelor morale şi materiale solicitate, iar nu nelegalitatea deciziei din apel prin care s-a menţinut hotărârea primei instanţe.

Astfel, prima instanţă a respins capătul de cerere având ca obiect daune materiale reţinând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1472/30.11.2011, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. x/2010, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1171/R/12.04.2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de către reclamant în nume propriu şi nu în calitate de descendent al părinţilor săi, deportaţi în Bărăgan, prima instanţă a reţinut că temeiul juridic invocat în susţinerea pretenţiilor, şi anume art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 13581/21.10.2010, pronunţată de către Curtea Constituţională, fiind respins acest capăt de cerere.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, analizând petitul acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010, a constatat că, în mod corect, a reţinut prima instanţă identitatea de obiect, cauză şi părţi între acţiunea de faţă şi cea din dosarul nr. x/2010, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect daune materiale, reţinând că principiul autorităţii lucrului judecat împiedică judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect daune morale, instanţa de apel a reţinut că daunele morale solicitate de reclamant erau menţionate în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi că dispoziţia normativă respectivă şi-a încetat efectele, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii acesteia, iar o altă normă specială nu a fost indicată de către reclamant, astfel că instanţa de apel a apreciat că, în mod corect prima instanţă a respins şi acest petit.

Cu toate acestea, prin memoriul de recurs, reclamantul nu a criticat aceste considerente ale instanţei de apel, ci a reiterat motivele cererii de chemare în judecată, reluând chestiuni referitoare la modalitatea de calcul al daunelor morale şi materiale solicitate.

Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, ce vizează fondul cauzei şi care nu se raportează la considerentele instanţei de apel.

Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea hotărârii recurate şi să combată cele reţinute de instanţa de apel, în sensul că prin petitul vizând daunele materiale solicitate se invocă aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept care au mai fost deja supuse analizei instanţei şi au primit deja o rezolvare din partea instanţei, în raport cu hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010 şi cum ar putea fi admis capătul de cerere referitor la daunele morale, în condiţiile în care temeiul de drept incident în speţă, art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 13581/21.10.2010, pronunţată de către Curtea Constituţională.

Cum memoriul de recurs nu conţine critici propriu-zise, fiind străine de considerentele hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând nici motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 355 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.