Appeal dismissed; collateral relatives barred from nullifying inheritance certificates for failure to prove valid acceptance of succession

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 26.03.2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2018, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei nr. x/2017 de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost precizată la 05.10.2018 şi la 23.11.2018, reclamanţii A. şi B., prin mandatar C., în contradictoriu cu pârâţii D. şi E., au solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moştenitor nr. 64/2005 eliberat de F.; să constate că moştenitorii defunctei G., decedată la 13.03.1984, sunt H. (autorul reclamanţilor), nepot de fiu predecedat (I.), J., fiul defunctei, decedat la 16.12.1991 şi K., fiică, decedată în 20.06.1994; să constate nulitatea absolută a eventualelor suplimente ale certificatului de moştenitor nr. x/2005, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2916/16.12.2019 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admisă acţiunea, precizată la 05.10.2018, formulată de reclamanţii A., B. şi reclamanta -intervenientă forţată L. în contradictoriu cu pârâţii D. si M., precum şi cererea de intervenţie forţată formulată de pârâţi prin care aceştia au solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenientă forţată, a lui L..

A fost anulat certificatul de calitate de moştenitor nr. 64/29.11.2005 şi certificatul de moştenitor legal nr. 49/10.12.2009, ambele eliberate de pe urma defunctei G. de către BNP F..

S-a constatat că au calitate de moştenitori legali ai defunctei G., decedată la 13.03.1984, următorii: H. (în calitate de nepot de fiu predecedat, I.), J. (în calitate de fiu) şi K. (în calitate de fiică), toţi decedaţi, cu moştenitori reclamanţii A., B. şi intervenienta forţată L..

Împotriva hotărârii tribunalului au formulat apel titularul cererii de preluare a calităţii procesuale a reclamantului, N. şi pârâţii M., D..

3. Decizia pronunţată, în apel, de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 894A din 7 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de N., împotriva sentinţei civile nr. 2916/16.12.2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 25.10.2019, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţi M., D., împotriva încheierii de şedinţă din 08.01.2019, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x

A admis apelul declarat de pârâţii M., D. împotriva sentinţei civile nr. 2916/2019, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că respins, ca neîntemeiată, cererea principală şi a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privind admiterea cererii de intervenţie forţată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut, în esenţă, următoarele critici:

Soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât deşi a reţinut că defuncta G. a avut descendenţi în linie directă, care, în temeiul principiului chemării la moştenire a rudelor în ordinea claselor de moştenitori legali, înlătură de la moştenire colateralii privilegiaţi, totuşi, a statuat greşit că, în cauză, nu sunt îndeplinite cele două aspecte esenţiale pentru ca acţiunea în anulare să fie întemeiată: vătămarea drepturilor moştenitorului (condiţie cerută de art. 88 din Legea nr. 36/1995) şi acceptarea succesiunii (raportat la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991).

Consideră că, evident, cerinţa prevăzută de art. 88 din Legea nr. 36/1995 este îndeplinită. În acest sens, arată că prin certificatul de calitate nr. x/29.11.2005 şi certificatul de moştenitor legal nr. 49/10.12.2009 se stabileşte calitatea de moştenitori a pârâţilor de pe urma defunctei G., cota fiecărui moştenitor la masa succesorală, precum şi bunurile ce fac parte din masa succesorală. Cele două acte produc efecte atât asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală la momentul dezbaterii succesiunii, cât şi asupra bunurilor care la momentul deschiderii succesiunii erau scoase din circuitul civil, în speţă imobilele ce fac obiectul legilor de despăgubire.

Prin urmare, faptul că pârâţii s-au folosit de această calitate, au făcut demersuri şi chiar au obţinut titlu de proprietate de pe urma defunctei G. (conform Titlului de proprietate nr. x din 28.07.2006 acordat de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din Municipiului Bucureşti - Sector 6) face dovada faptului că reclamanţii sunt vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatelor de moştenitor în favoarea pârâţilor şi/sau pot fi vătămaţi şi în viitor în cazul în care instanţa nu dispune anularea acestora.

Chiar dacă terenul solicitat prin cererea formulată în baza Legii nr. 18/1991 nu face obiectul certificatelor de moştenitor contestate, instanţa nu poate ignora faptul că, prin formularea cererii de reconstituire, autorul reclamanţilor şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul derogator prevăzut de legea fondului funciar.

Consideră îndeplinită, în speţă, şi condiţia privind acceptarea succesiunii cuprinsă în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. Astfel, contrar, considerentelor curţii de apel, cererea de reconstituire formulată de H. are semnificaţia acceptării moştenirii cu privire la terenurile ce au aparţinut lui G. şi valorează act de acceptare. Raţionamentul contrar reţinut de instanţa de apel potrivit căruia cererea de reconstituire nu valorează act de acceptare a moştenirii conduce la golirea de conţinut a prevederilor anterior menţionate.

În acest sens, arată că prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 trebuie interpretate şi în raport cu principiile devoluţiunii legale a moştenirii, în sensul că sunt repuşi în termenul de acceptare acei succesibili care nu sunt înlăturaţi de la moştenire de succesibilii în grad mai apropiat lui de cujus. Reclamanţii au vocaţie concretă la succesiunea defunctei G., fiind descendenţii direcţi ai acesteia, iar prin efectul Legii nr. 18/1991 a operat o repunere în termenul de acceptare a succesiunii.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de pârâţi şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii primei instanţe.

5. Apărările formulate de părţi

Intimatul-pârât D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor pârâtului şi admiterea recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Intimata-reclamantă N. a depus puncte de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând admiterea recursului.

Prin încheierea din 26 mai 2022 a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 894 A din 07 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fost acordat termen de judecată la 6 octombrie 2022, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea, pe fond, a recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, susceptibile de încadrare în motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care succed:

Evocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, recurenţii au pretins că instanţa de apel a realizat o aplicare eronată a prevederilor legale înscrise în art. 88 din Legea nr. 36/1995 şi a celor prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Susţinerile recurenţilor se vădesc a fi nefondate şi nu pot conduce la reţinerea cazului de casare sus evocat.

Raportat la cadrul procesual al învestirii, se observă că prin demersul judiciar iniţiat în cauză, astfel cum a fost precizat, recurenţii-reclamanţi au urmărit a se dispune nulitatea absolută a certificatului de moştenitor de calitate nr. 64/29.11.2005 şi a certificatului de moştenitor nr. x/10.12.2009, constatarea calităţii de moştenitori legali ai defunctei G., decedată la 13.03.1984, în persoana autorului reclamanţilor H., nepot de fiu predecedat (I.), J., fiul defunctei şi K., în calitate de fiică, în prezent toţi decedaţi, având ca moştenitori reclamanţii A. şi B. şi L..

În justificarea demersului judiciar, recurenţii-reclamanţi au învocat, ca motiv de nulitate, faptul că, la dezbaterea succesiunii, nu au fost chemaţi toţi moştenitorii defunctei G., motiv apt să atragă nulitatea actelor contestate, fundamentul juridic al acţiunii acestora fiind reprezentat de art. 797 C. civ. din 1864 şi art. 13 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorala notarială.

Sub aspectul determinării legii aplicabile, prin decizia recurată, instanţa de apel a stabilit din perspectiva normelor de drept substanţial incidente că sunt aplicabile dispoziţiile C. civ. din 1864, în forma în vigoare la data deschiderii succesiunii (data decesului), iar din perspectiva legii de procedură aplicabile dezbaterii succesorale, desfăşurată în anul 2005, instanţa de apel a stabilit că sunt incidente normele înscrise în Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la acea dată) şi nu Decretul nr. 40/1953, care fusese abrogat.

Referitor la aspectul privind determinarea legii aplicabile, recurenţii nu au înţeles să formuleze critici, reclamând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, invocat în susţinerea vătămării drepturilor lor prin emiterea certificatelor de moştenitor contestate, precum şi a celor înscrise în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, cu referire la modalitatea de acceptare a a succesiunii rămase de pe urma defunctei G. de către H., manifestată prin formularea cererii de reconstituire.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 88 alin. 1din Legea nr. 36/1995 prevăd că cei care se considera vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia şi stabilirea drepturilor lor, conform legii, însă trebuie observat că aplicarea acestor dispoziţii legale reclamă, în susţinerea temeiniciei cererii, ca cel vătămat, prin emiterea certificatului de moştenitor, să facă dovada calităţii sale de moştenitor.

Astfel, succesorul care nu a fost prezent la notariat şi, prin urmare, nu a consimţit la menţiunile din certificatul de moştenitor poate cere, oricând, anularea certificatului de moştenitor, stabilirea masei succesorale şi partajarea ei, dar cu condiţia să facă dovada acceptării în termen a succesiunii, deoarece numai făcând o atare dovadă el este socotit ca proprietar al bunurilor succesorale, de la data deschiderii succesiunii. Dacă însă, înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii, succesibilul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală, nici expres, nici tacit, titlul de moştenitor se stinge, context în care succesibilul va fi străin de moştenire şi nu va mai putea emite pretenţii asupra succesiunii.

În cauză, reclamanţii-recurenţi au susţinut, ca motiv de nulitate a certificatului de moştenitor, împrejurarea că nu au fost citaţi la dezbaterea succesiunii defunctei G. însă, deşi dispoziţiile înscrise în art. art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 stipulează că "după ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire...", aceştia aveau obligaţia de a face dovada că autorul lor, H., a accespta succesiunea de pe urma defunctei G.. Astfel, exercitarea acestui drept de opţiune succesorală ar fi conferit reclamanţilor calitate de succesori în drepturi a autorului lor, nefiind suficientă legitimarea acestora - necontestată în cauză - de succesibili la moştenire.

Din această perspectivă, corect s-a apreciat de către instanţa de apel că, pentru cauza dedusă judecăţii, este esenţial a se stabili care dintre moştenitorii în viaţă a defunctei G. şi-au exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul defipt de lege, acceptând expres moştenirea sau realizând acte de acceptare tacită a moştenirii.

Aşadar, având în vedere situaţia de fapt stabilită în cauză şi aplicând regulile generale referitoare la probaţiune, respectiv art. 249 C. proc. civ. potrivit cărora "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege", se constată că instanţa de apel a reţinut corect că moştenitorii în viaţă ai defunctei G. nu au făcut, în conformitate cu dispoziţiile legale de drept comun, niciun act sau fapt de acceptare tacită a moştenirii şi care să confere acestora calitatea de moştenitori.

Cum efectul anulării unui certificat de moştenitor constă în aceea că sunt înlăturate constatările notarului, rezultate din modul în care acesta a aplicat normele de drept succesoral la situaţia din speţă, Înalta Curte reţine că aplicarea unei asemenea sancţiuni civile nu poate produce nicio urmare în planul regulilor de devoluţiune succesorală, ce ar putea conduce la înlăturarea vătămării drepturilor reclamanate în cauză.

Aceast lucru semnifică faptul că succesibilul, care pretinde că nu a fost legal citat, deşi îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a moşteni, nu şi-a exercitat dreptul de opţiune succesorală în termenul legal dovedindu-se, astfel, că este străin de succesiune, prin neacceptarea acesteia în termenul legal de opţiune succesorală.

În atare situaţie, cum în cauză nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către cei care aveau vocaţie concretă la succesiunea defunctei G., respectiv succesibilii în viaţă ai defunctei (H., J. şi K.), rezultă că emiterea certificatelor de moştenitor contestate nu produc reclamanţilor nicio vătămare pentru nesocotirea dispoziţiilor art. 797 Cod civildin 1864, astfel încât succesiunea poate fi culeasă de rudele defunctei într-un grad mai îndepărtat.

Se vădeşte a fi neîntemeiată şi susţinerea recurenţilor privind modul de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor înscrise în art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Dispoziţiile legale înscrise în art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 18/1991 prevăd următoarele:

"calitatea de moştenitor se stabileşte pe baza certificatului de moştenitor sau a hotărârii judecătoreşti definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moştenirii. Moştenitorii care nu-şi pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei".

Astfel cum corect s-a reţinut şi prin decizia recurată, norma specială, derogatorie de la dreptul comun, se referă la repunerea de drept a succesibililor în termenului de acceptare a moştenirii, prin cererea care o fac comisiei, fiind consideraţi moştemitori acceptanţi ai succesiunii cu privire la terenurile care au fost aduse de autorul lor în cooperativa agricolă de producţie şi care fac obiectul reconstituirii în baza Legilor fondului funciar.

Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de H., după eliberarea certificatului de moştenitor nr. x/2004, nu are semnificaţia acceptării întregii succesiuni, pentru care era necesar a fi exercitat dreptul de opţiune suucesorală potrivit dreptului comun, ci a unei acceptări a moştenirii doar pentru cota ce i se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului său şi care intră sub incidenţa legii speciale de reparaţie.

Cum actele juridice a căror nulitate se solicită nu vizează terenurile din jud. Ilfov, în privinţa cărora H. a formulat cerere de reconstituire, concluzia instanţei de apel se vădeşte a fi corectă în sensul că acceptarea succesiunii de către moştenitorii în viaţă a defunctei G. nu putea fi realizată decât în conformitate cu regimul juridic prevăzut de dreptul comun în materie, respectiv cel prevăzut de art. 700 C. civ. din 1864.

În consecinţă, constatând că susţinerile fundamentate pe motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, întrucât instanţa de apel a efectuat o aplicare şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 894 A din 07 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 octombrie 2022.