Nullity claim fails; donation upheld after appellate rejection for lack of standing and merits.

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Constanţa prin Primar, constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie încheiat la 1 decembrie 1977, autentificat sub nr. x la Notariatul de Stat Judeţean Constanţa, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Sentinţa de declinare

Prin sentinţa civilă nr. 7772 din 12 iulie 2018, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 408 din 18 februarie 2019, Tribunalul Constanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar. A respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A admis acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar. A constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. x din 1 decembrie 1977 la Notariatul de Stat judeţean Constanţa. A obligat pârâţii, în solidar, la plata, în favoarea reclamanţilor, a sumei de 8571,96 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 50 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, de pârâtul Municipiul Constanţa prin primar împotriva sentinţei civile nr. 408 din 18 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa.

A anulat sentinţa apelată şi, rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa prin primar.

A respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

A respins ca neîntemeiată acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin primar.

A obligat intimaţii la plata către apelantul Municipiul Constanţa prin Primar a sumei de 5.475,98 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, reclamantele D., E., B. şi C. au declarat recurs.

Criticile de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel vizează, în esenţă, următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamantele au susţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a pune în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului, sub aspectul elementelor de fapt relevante, cu încălcarea art. 13, art. 20, art. 10 şi art. 11 C. proc. civ., în condiţiile în care motivul admiterii apelului pârâtului a fost că nu s-ar fi dovedit existenţa unor presiuni asupra autorilor reclamantelor la momentul încheierii contractului de donaţie.

S-a învederat că în faţa primei instanţe reclamantele au solicitat încuviinţarea probei cu doi martori pe aspectul lipsei animus donandi, însă tribunalul a apreciat că este suficientă audierea unui singur martor. Instanţa de apel, deşi a apreciat că probatoriul nu este suficient, totuşi nu a dispus suplimentarea acestuia.

Totodată, reclamantele au arătat că au fost greşit aplicate prevederile art. 801, art. 948, art. 966 din C. civ. 1864, întrucât instanţa a apreciat greşit că la momentul încheierii contractului exista intenţia de gratificare, animus donandi. Or, în contextul politic al anilor 1977, contractul de donaţie nu întruneşte toate elementele de valabilitate, neavând o cauză licită şi nici intenţia de a gratifica a autorilor reclamantelor.

Or, din probele administrate se susţine că a rezultat că F. a fost deportat şi supus unor măsuri represive, fiind ulterior constrâns să doneze terenul Statului Român.

Instanţa de apel a calificat eronat motivul de nulitate invocat de reclamanţi, nefiind vorba despre un viciu de consimţământ la momentul încheierii respectivului contract.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Municipiul Constanţa a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea lui, ca nefondat.

Au fost formulate următoarele apărări:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că în situaţia încuviinţării unor probe suplimentare instanţa ar fi depăşit limitele învestirii în raport cu principiul disponibilităţii şi faţă de prevederile art. 22 C. proc. civ., critica fiind neîntemeiată.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că este neîntemeiat. A arătat că reclamanţii nu au reuşit să răstoarne prezumţia de valabilitate a contractului de donaţie autentificat în ceea ce priveşte existenţa manifestării de voinţă a donatorilor.

6. Procedura desfăşurată în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din 20 mai 2021, completul de filtru a constatat îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi a admis, în principiu, recursul formulat de reclamantele D., E., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 50/C din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Înalta Curte a reţinut că recursul a fost declarat în termen, iar în cuprinsul cererii de recurs sunt dezvoltate motive de nelegalitate de natură a fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantele au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 13, art. 14 şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a pune în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului.

În ceea ce priveşte incidenţa acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că pentru acest motiv se poate solicita casarea hotărârii când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Prin urmare, cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Recurentele-reclamante au susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. dat fiind faptul că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului, sub aspectul elementelor de fapt relevante, cu încălcarea art. 13, art. 20, art. 10 şi art. 11 C. proc. civ.

Este real că art. 479 alin. (2) C. proc. civ. prevede că instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, însă, rolul activ al instanţei nu înseamnă încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba susţinerile şi apărările revine în exclusivitate părţilor.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că instanţa nu are obligaţia de a administra probe din oficiu, în condiţiile în care art. 254 alin. (6) C. proc. civ. statuează că părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Prin urmare, obligaţia părţilor de a-şi proba pretenţiile şi apărările primează faţă de facultatea judecătorului de a ordona probe din oficiu.

Astfel, Înalta Curte reţine că rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii, neputând constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia dintre părţi şi în apărarea intereselor acesteia. Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, iar înţelegerea acestei expresii trebuie raportată la prevederile înscrise în art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată. Astfel, limitele judecăţii trebuie raportate la ceea ce constituie obiect al învestirii instanţei, iar rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situaţiei de fapt este limitat la aspectele ce formează obiectul dedus judecăţii, instanţa având sarcina de a clarifica doar acele situaţii care impun o explicitare a cererii de chemare în judecată, cum sunt cea în care cererea este denumită greşit, sau cea în care deşi se face referire la o anumită instituţie juridică, argumentarea în fapt a cererii vizează o altă instituţie.

Or, în cauza dedusă judecăţii, argumentele de fapt şi de drept pe care reclamantele, care, de altfel, au beneficiat de asistenţă juridică calificată, le-au adus în susţinerea cererii, nu pot determina, prin invocarea rolului activ al judecătorului, substituirea instanţei în ce priveşte propunerea probelor. Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate susţinerile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial, încălcare ce poate viza mai multe aspecte, respectiv aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită, ceea ce nu se verifică în cauză.

Faţă de obiectul litigiului pendinte, ce vizează constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie încheiat la 1 decembrie 1977, autentificat sub nr. x la Notariatul de Stat Judeţean Constanţa, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 948, art. 966 şi art. 801 C. civ., în condiţiile în care, într-adevăr, faţă de succesiunea actelor şi faptelor juridice nu s-a probat inexistenţa intenţiei donatorilor/autorii reclamanţilor, de gratificare şi nici prezenţa unor acte de presiune exercitată asupra autorilor reclamantelor din partea autorităţilor locale, de natură să inducă teama şi adoptarea unei conduite neconforme voinţei reale a părţilor donatoare.

Or, în raport cu înscrisurile existente la dosar, în mod legal a reţinut instanţa de apel existenţa lui animus donandi, la data încheierii actului de donaţie.

Din perspectiva celor expuse, cum nici una din susţinerile recurenţilor nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele D., E., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 50/C din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele D., E., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 50/C din 3 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.