Insurance litigation territorial competence: private-order nature bars ex officio declinature where defendant failed to raise objection

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oraviţa la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta creditoare S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. şi a intervenientului forţat C. la plata sumei de 695,85 RON valoarea obligaţiei principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferenţa de despăgubire neachitată (695,85 RON), începând cu data următoare scadenţei - 03.07.2021, până la data plăţii efective.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 şi art. 25 din Norma ASF nr. 20/2017, art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 137/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 02 februarie 2021, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, a reţinut că, potrivit probatoriului administrat, domiciliul pârâtei este în Bucureşti, astfel că, faţă de prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, competentă a soluţiona prezenta pricină este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3180 din 7 aprilie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oraviţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că acţiunea introdusă de reclamantă are ca temei de drept material răspunderea asigurătorului, caz în care devin incidente dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează faptul că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente, în materie de asigurare, instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Cum, în speţă, este vorba despre o acţiune personală, care nu se circumscrie cazurilor expres prevăzute de dispoziţiile art. 117 - 121 din C. proc. civ., ci dispoziţiilor art. 107 şi 115 din C. proc. civ., norma de competenţă teritorială aplicabilă litigiului de faţă are caracter de ordine privată, aşa cum rezultă din interpretarea art. 129 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente şi prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente. Prin urmare, în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar prin opţiunea justificată legal de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ. stabileşte pe deplin competenţa teritorială a instanţei.

Astfel, instanţa a apreciat că prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oraviţa (judecătoria în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat şi în care îşi are domiciliul asiguratul), reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, iar opţiunea acestuia nu poate fi contestată nici de către pârât şi nici de către instanţă.

Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, or, în cauză pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Oraviţa şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea formulată de reclamanta creditoare S.C. A. S.R.L. de obligare a pârâtei B. S.A. şi a intervenientului forţat C. la plata sumei de 695,85 RON valoarea obligaţiei principale, la care se adaugă dobânzi legale în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate la diferenţa de despăgubire neachitată (695,85 RON), începând cu data următoare scadenţei - 03.07.2021, până la data plăţii efective, fiind un litigiu în materia asigurărilor.

Ivirea prezentului conflict negativ de competenţă a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanţele aflate în conflict au dat-o normelor de competenţă în materia asigurărilor, cât şi a condiţiilor de invocare a excepţiei de necompetenţă teritorială.

În materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în dispoziţiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune astfel.

Conform dispoziţiilor art. 115 alin. (1) C. proc. civ. din acelaşi act normativ, în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. menţionate anterior, în materia asigurărilor sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanţe, alegerea între acestea revenind reclamantului,acesta fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oraviţa (judecătoria în a cărei circumscripţie s-a produs riscul asigurat şi în care îşi are domiciliul asiguratul), reclamantul a învestit în mod legal această instanţă.

Totodată, este de menţionat că acţiunea cu care a fost investită instanţa este o acţiune personală, norma de competenţă teritorială aplicabilă litigiului de faţă având caracter de ordine privată.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică sau privată." Alin. (2) al acestui articol prevede că necompetenţa este de ordine publică: (pct. 1) "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; (pct. 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; (pct. 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege sus-menţionat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în cauză, pârâtul, deşi a depus formularul completat corespunzător, acesta nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Oraviţa, excepţia necompetenţei teritoriale fiind invocată de instanţă, din oficiu.

Drept urmare, neinvocarea excepţiei de necompetenţă privată de către pârât în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a avut ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate.

Raportat tuturor considerentelor expuse, Înalta Curte reţine că Judecătoria Oraviţa este competentă să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oraviţa.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.