Retroactive application of emergency ordinance salary increase despite material drafting error in annex

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 241, pronunțată la data de 24 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului D.C., formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, a dispus anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al acestei instituții publice, constatând că în cauză sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 192/2002, în sensul majorării salariului de bază cu 20% (Anexa nr. 3B), începând cu data de 1 ianuarie 2003. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului, drepturile salariale de bază, astfel majorate, aferente perioadei 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Iași a reținut, în esență, că prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și aplicarea prevederilor generale ale O.U.G. nr. 192/2002, privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, în sensul majorării salariului de bază cu 20%, începând cu data de 1 ianuarie 2003, motivat de faptul că prin respectiva decizie, drepturile salariale au fost stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 192/2002.

În considerentele soluției, instanța de fond a menționat că actul administrativ atacat este nelegal, iar majorarea drepturilor salariale, prevăzută prin O.U.G. nr. 192/2002, trebuie acordată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, și nu cu cea a aprobării acestei ordonanțe, prin Legea nr. 228/2003, respectiv 27 mai 2003, eroarea strecurată în anexa la O.U.G. nr. 192/2002, nefiind de natură a modifica actul normativ în conținutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.

Considerând hotărârea nelegală, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât corectura adusă prin Legea nr. 228/2003, constituie o modificare și o completare, cu consecințele ce decurg din aceasta, respectiv acordarea drepturilor salariale majorate trebuie făcută cu începere de la 27 mai 2003, data publicării în Monitorul Oficial, a Legii nr. 228/2003.

Recurenta a mai arătat că prin Legea nr. 228/2003, între alte modificări și completări, a fost modificat și pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, trecându-se Cap. B, în loc de Cap. A, ceea ce a permis acordarea majorării de 20%, dar numai începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv de la 27 mai 2003, și nu de la 1 ianuarie 2003, cum se prevede în O.U.G. nr. 192/2002.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat, ca și în raport cu conținutul actelor normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerațiuni.

Este necontestat că din cuprinsul prevederilor generale, atât ale O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, ca și potrivit pct. 1 al Cap. B Anexa nr. III, rezultă că s-a dispus ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20% față de celelalte salarii.

De asemenea, este de reținut că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. 192/2002, s-a făcut trimitere la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B, inadvertență care a fost corectată cu ocazia aprobării ordonanței de urgență, prin Legea nr. 228/2003.

Invocând această eroare materială, conducerea autorității administrative pârâte nu a acordat personalului vamal de la Direcțiile regionale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de O.U.G. nr. 192/2002, ceea ce reprezintă o greșită aplicare a prevederilor legale, cu consecința vătămării aduse personalului îndreptățit la această salarizare majorată.

Faptul că dispozițiile pct. 1 din Nota la Anexa nr. III din O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu putea justifica, astfel după cum apreciază Înalta Curte, emiterea de către pârâtă, a deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%.

În această situație, interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea sistematică a textelor, ceea ce ar fi permis să se conchidă că este vorba de Cap. B, și nu de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care rezultă că intenția și voința legiuitorului a fost ca, de la data stabilita prin ordonanță, respectiv 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească drepturi salariale majorate cu 20%.

În raport cu cele sus menționate, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, și drept urmare, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat, în cauză neexistând nici temeiuri de casare de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 248/CA din 24 noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.