Tort liability for municipal provision of erroneous property status data obstructing restitution execution

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 2 iulie 2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general, Instituţia Prefectului Municipiul Bucureşti şi, respectiv, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 70.490 de euro (echivalentul în RON la cursul BNR), reprezentând despăgubiri civile solicitate în temeiul răspunderii civile delictuale a pârâţilor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1922 din 7 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general şi a fost obligat acest pârât la plata către reclamantă a sumei de 70490 euro cu titlu de reparare a prejudiciului material.

S-a respins cererea în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar general la plata către reclamantă a sumei de 2380 RON cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1634A din 16 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin primar general şi a fost obligat apelantul la plata sumei de 2380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1634A din 16 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin primar general.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a invocat excepţia nulităţii hotărârii curţii de apel, susţinând că a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a evocat normele substanţiale sau procedurale incidente şi aplicarea lor în speţa de faţă, făcându-se referire generic la situaţia de fapt şi la art. 1 din Primul Protocol al Convenţiei, în sensul ca statul este primul chemat să apere şi să garanteze dreptul de proprietate al fiecărei persoane fizice sau persoane de drept privat.

În acest sens, a susţinut că instanţa de apel nu a motivat hotărârea prin prisma normelor substanţiale, respectiv prin arătarea, raportat la dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, conduita Municipiului Bucureşti prin care acestea au fost încălcate.

Totodată, recurentul-pârât a reclamat o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, respectiv a dispoziţiilor art. 1349 şi art. 1357 din C. civ.

Sub acest aspect, a învederat că, prin dispoziţia nr. x/2008, emisă de primarul general al Municipiului Bucureşti, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, atât pentru terenul în suprafaţa de 190 mp situat în str. x, cât şi pentru cota de 1/2 din construcţia demolată în suprafaţa de 165,33 mp. S-a reţinut în motivarea dispoziţiei faptul că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de elemente de sistematizare, respectiv alei pietonale, carosabil, B., spaţiu verde amenajat, construcţia fiind demolată.

Aşadar, conduita primarului general în emiterea acestei dispoziţii a fost una legală, reflectând atât dispoziţiile legale cât şi situaţia de fapt.

Totodată, recurentul a susţinut că în mod greşit curtea de apel a reţinut că recurentul nu a demonstrat că evidenţa sa a fost corectă şi că a furnizat instanţei integral şi real toate datele necesare pronunţării pe aspectul restituirii în natură.

Sub acest aspect, a arătat că, din întregul material probator, rezultă că au fost furnizate instanţei toate elementele de identificare ale acestui imobil deţinute de evidenţele instituţiei.

De asemenea, a arătat că Municipiul Bucureşti a emis o dispoziţie legală, însă urmare a contestaţiei formulate de reclamant, aceasta a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 298/2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2008 şi a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de teren. Urmare a titlului executoriu, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost obligată să emită o altă dispoziţie, în conformitate cu dispozitivul hotărârii.

Drept urmare, în opinia recurentului, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 ianuarie 2022, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 3, care a stabilit termen pentru analiza recursului la 5 octombrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

- sunt nefondate criticile prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pretins încălcate, statuează că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Instanţa de apel are însă a rejudeca fondul în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, astfel cum prevede art. 477 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care considerentele hotărârii date în apel au a expune doar dezlegările date aspectelor criticate prin intermediul acestei căi de atac.

În speţă, hotărârea recurată recurate evidenţiază motivele în fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pe care s-a fundamentat soluţia.

Anume, considerentele hotărârii subliniază că instanţa de apel, în aplicarea regulii tantum devolutum quantum apellatum, a procedat la rejudecarea cauzei în limita celor patru motive de apel prin s-a criticat soluţionarea greşită de către prima instanţă a excepţiei insuficientei timbrări a cererii introductive şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, statuarea greşită privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale relative la existenţa vinovăţiei, a legăturii de cauzalitate şi la caracterul cert al prejudiciului şi, în fine, soluţionarea greşită a cererii de plată a cheltuielilor de judecată.

Cât priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, contrar susţinerilor din recurs, instanţa a expus argumentele pentru care a reţinut că este îndeplinită condiţia referitoare la vinovăţia părţii pârâte, statuând că aceasta se face vinovată de a nu fi ţinut o evidenţă corectă cu privire la situaţia juridică a imobilelor din patrimoniul său, care făceau obiectul legilor speciale de reparaţie.

În considerarea acestui fapt, la judecata în primă instanţă s-a constatat că partea pârâtă a comunicat informaţii greşite relative situaţia juridică a terenului, anume că acesta nu este liber ci afectat de detalii de sistematizare (aspect infirmat prin probatoriile administrate), instanţelor de judecată care au soluţionat favorabil cererea de restituire în natură formulată de partea reclamantă, pentru ca, ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, partea pârâtă să pretindă că nu o poate executa, în considerarea faptului că terenul era retrocedat în natură, la momentul judecăţii, în temeiul aceleaşi legi de reparaţie, unei alte persoane.

Instanţa de apel a expus, totodată, argumentele în baza cărora a statuat că partea pârâtă nu poate fi exonerată de răspundere pentru prejudiciul astfel cauzat părţii reclamante, sub motiv că vina ar incumba, fie Instituţiei Prefectului, care a emis avizul de legalitate, fie părţii reclamante, care a formulat în justiţie contestaţie în condiţiile legii speciale de reparaţie, fie instanţelor de judecată care au judecat şi au dispus restituirea în natură a terenului.

Constatând că partea pârâtă, prin apel, nu a dezvoltat critici punctuale în privinţa condiţiei relative la legătura de cauzalitate, instanţa a reţinut ca fiind corectă argumentaţia primei instanţe în privinţa îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale, reţinând, totodată, că prejudiciul suferit de partea reclamantă este cert, deoarece nu poate primi apărarea prin care partea pârâtă pretinde că acesta ar putea fi reparat prin parcurgerea altor proceduri judiciare.

Aceasta în considerarea faptului că obligarea la parcurgerea unor astfel de proceduri, cu rezultat incert, ar semnifica instituirea unei îndatoriri disproporţionate în sarcina părţii reclamante, nepermis, atâta timp cât statului îi incumbă, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa instanţei de contencios european, obligaţia de a-i garanta dreptul de proprietate, nu de a o priva, culpabil, de acest drept, prin autorităţile sale.

Cât priveşte omisiunea menţionării în cuprinsul hotărârii recurate a art. 1357 C. civ., care enunţă condiţiile răspunderii civile delictuale, se constată că nu se constituie într-o omisiune esenţială, aptă să atragă casarea pentru viciul nemotivării, cât timp instanţa de apel a făcut trimitere explicită la fiecare dintre condiţiile prevăzute de norma de drept menţionată criticate de partea pârâtă şi cât timp această normă de drept este indicată explicit în cuprinsul sentinţei primei instanţe, obiect al controlului jurisdicţional.

- sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Invocând incidenţa acestui motiv de recurs, partea pârâtă pretinde încălcarea la judecata în fond a cauzei a normei de drept prevăzute la 1349 C. civ., care defineşte răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, şi a aceleia prevăzute la art. 1357 alin. (1) C. civ., care prevede următoarele: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Subsumat criticii, partea pârâtă susţine că a evaluat corect circumstanţele de fapt în baza cărora a emis, legal, dispoziţia nr. x/2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii părţii reclamante atât pentru terenul în suprafaţă de 190 mp, imposibil de restituit în natură, cât şi pentru cota de 1/2 părţi indivize din construcţia demolată în suprafaţa de 165,33 mp, şi că a fost opţiunea părţii reclamante să o conteste în justiţie, motiv pentru care nu i se poate imputa săvârşirea unei fapte ilicite.

Partea pretinde, totodată, ca fiind greşită aprecierea instanţelor de fond potrivit căreia nu ar fi probat că evidenţele proprii, relative la bunurile aflate în patrimoniul său, ar fi fost corect întocmite, respectiv, că a furnizat toate datele privind situaţia juridică a terenului instanţelor care au judecat cererea părţii reclamante de restituire în natură a terenului, probatoriile evidenţiind contrariul, anume că a comunicat că terenul nu este liber, precum şi motivele pentru care a emis dispoziţia nr. x/2008, mai sus arătată.

Întrucât pune în discuţie neîndeplinirea condiţiei privind existenţa faptei ilicite imputate, critica părţii pârâte nu poate fi examinată, deoarece nu a fost invocată şi pe calea apelului.

Ca atare, fiind formulată omisso medio, în raport de dispoziţiile art. 459 alin. (2) C. proc. civ., critica nu este admisibilă.

În acest context al analizei, este de observat, că la judecata în fond a cauzei, angajarea răspunderii părţii pârâte nu a fost fundamentată pe împrejurarea emiterii greşite a dispoziţiei nr. 10045/2008, cum eronat se afirmă, ci pe faptul furnizării instanţelor de judecată care au soluţionat favorabil cererea părţii reclamante de retrocedare în natură a terenului a unor informaţii eronate, nu a informaţiilor reale, potrivit cărora terenul era deja retrocedat în natură în favoarea altei persoane, fapt care a condus la imposibilitatea executării de partea pârâtă a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate şi la privarea părţii reclamante de terenul retrocedat.

Critica nu este admisibilă, totodată, şi pentru că pune în discuţie evaluarea greşită de către instanţele de fond a probatoriilor şi posibilitatea instanţei de recurs de a statua asupra unor circumstanţe de fapt diferite de cele reţinute la judecata în fond a cauzei pendinte, ceea ce nu este permis.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul poate supune instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu reevaluarea aspectelor de fapt ale cauzei.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul dedus judecăţii.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., constatând că a pierdut procesul, Înalta Curte va obliga partea pârâtă plata sumei de 2.380 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, către partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 1634 A din 16 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.380 lei‚ cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata - reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.