Cassation inadmissible under Law No. 185/2016 for gas infrastructure compensation claims limited to appeal

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilităţii edificării unei construcţii pe terenul intravilan în suprafaţă de 4132 mp, categoria A, situat în intravilanul localităţii Scorniceşti; obligarea pârâtei la plata unei sume lunare reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ca urmare a afectării a două suprafeţe de teren al căror proprietar este reclamantul, respectiv: suprafaţa de 4132 mp, tarlaua nr. x, parcela x şi suprafaţa de teren de 1197 mp, categoria A, tarlaua nr. x, parcela x, şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 20.02.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei de a nu edifica construcţii în subsolul şi la suprafaţa terenurilor proprietatea reclamantului situate în Scorniceşti, Tarlaua nr. 22 Parcela 5, Tarlaua 237/4 Parcela 5/1, Tarlaua 21 Parcela 20, Tarlaua 21 Parcela 21 şi sistarea executării construcţiilor începute şi ridicarea acestora până la intrarea în legalitate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.06.2020, instanţa a dispus conexarea dosarului nr. x/2020 la dosarul cu număr mai mic, 1107/104/2019.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Olt

Prin sentinţa civilă nr. 222 din 30 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte acţiunea conexată şi adiţionată formulată de reclamantul A.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului o sumă lunară de 0,53 RON/mp pentru terenul situat în T21 P20. S-a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată. A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 511,36 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 222 din 30 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.389 RON cheltuieli de judecată aferentă fondului, reprezentând 10000 RON onorariu avocat, 1000 RON onorariul expertiză evaluare imobiliară şi 389 RON taxă timbru, raportat la valoarea pretenţiilor admise şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins apelul formulat de pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaş, ca nefondat.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a formulat recurs reclamantul A., criticând soluţia pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că înţelege să conteste în parte hotărârea instanţei de apel în ceea ce priveşte pretenţiile faţă de imobilul situat în intravilanul localităţii Scorniceşti, parcela x în suprafaţă de 4132 mp, teren cu destinaţie conform PUG Scorniceşti "extindere locuinţe şi funcţiuni complementare".

După expunerea situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit art. 479 alin. (1) Noul C. proc. civ., interpretând greşit actul dedus judecăţii, prin aprecierea că reclamantul nu şi-a făcut cunoscută intenţia de construire a unei staţii PECO, pe imobilul situat în T22 P5, raportându-se la data emiterii certificatului de urbanism. Or, dovada acestei intenţii a fost făcută prin convenţia nr. 30956/01/500, depusă la dosarul cauzei încă de la 27 octombrie 2016.

A arătat recurentul că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, respectiv punctul 3 din cererea de apel reţinând că obligarea pârâtei la ridicarea construcţiilor edificate fără drept pe imobilele proprietatea recurentului reprezintă o cerere nouă în apel, având caracter inadmisibil.

Referitor la acest aspect, arătă că această cerere - de ridicarea a construcţiilor de pe terenul său - a fost formulată în dosarul nr. x/2020, dosar conexat la dosarul nr. x/2019, iar instanţa de apel, neanalizând această cerere formulată distinct, a produs o vătămare a dreptului recurentului la un proces echitabil.

Printr-un alt motiv de recurs, recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod greşit Legea nr. 185/2016 raportat la art. 749, art. 755-772 şi art. 693 C. civ. atunci când a judecat apelul cu privire la construcţia edificată de pârâtă pe terenul proprietatea recurentului, aplicând în mod greşit norma de drept material privind dreptul de uz şi servitute al pârâtei, instituit de Legea nr. 185/2016.

A arătat că Legea nr. 185/2016 nu conferă titularului de activitate dreptul de superficie, şi nici pârâta nu a obţinut acest drept asupra imobilului teren.

Totodată, a susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod greşit art. 555 din C. civ. atunci când a analizat pretenţiile cu privire la terenul intravilan, construibil, cu destinaţie locuinţe şi funcţiuni complementare, condiţionând acest drept de dovedirea intenţiilor de a construi, de bonitate, de dreptul de a avea acces la justiţie prin cererea de ajutor public judiciar, efectuând astfel o discriminare pe criteriu de avere.

În partea finală a memoriului de recurs, recurentul-reclamant a expus pe larg situaţia de fapt.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac în raport cu prevederile legii speciale - Legea nr. 185/2016, potrivit cărora hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă doar căii de atac a apelului.

Totodată, a invocat excepţia tardivităţii formulării căii de atac, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor inadmisibilităţii şi tardivităţii şi admiterea recursului.

6. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 25 ianuarie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 3, care a stabilit termen de judecată la data de 05 octombrie 2022, în şedinţă publică, pentru soluţionarea recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii acestuia, invocată de intimata-pârâtă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin(.1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. la plata contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilităţii edificării unei construcţii pe terenul intravilan în suprafaţă de 4132 mp, categoria A, situat în intravilanul localităţii Scorniceşti, tarlaua nr. x, parcela x şi obligarea pârâtei la plata unei sume lunare reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ca urmare a afectării a două suprafeţe de teren al căror proprietar este reclamantul, respectiv: suprafaţa de 4132 mp, tarlaua nr. x, parcela x şi suprafaţa de teren de 1197 mp, categoria A, tarlaua nr. x, parcela x şi, respectiv cererea prin care acelaşi reclamant a cerut obligarea pârâtei de a nu edifica construcţii în subsolul şi la suprafaţa terenurilor menţionate.

Cererile au fost formulate la datele de 11 septembrie 2019 şi, respectiv 20 februarie 2020 şi au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, respectiv pe art. 8 alin. (8), art. 15 şi art. 20 din acest act normativ, precum şi pe dispoziţiile art. 1529, 617, 749 şi 693 C. civ.

Potrivit art. 5 din legea mai sus invocată, în cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra imobilelor, iniţiatorul proiectului va plăti: a) indemnizaţii pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosinţă ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activităţi afectaţi de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8.

Conform art. 8 alin. (8), persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiilor şi/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 15 şi 20, iar potrivit art. 15 alin. (2), persoanele îndreptăţite nemulţumite de cuantumul indemnizaţiei şi/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 şi 8 şi plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanţelor judecătoreşti în condiţiile art. 20, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Termenul de depunere a acestor cereri este de un an de la afişarea de către iniţiatorul proiectului a listelor finale conţinând identificarea persoanelor îndreptăţite şi sumele plătite sau consemnate cu titlu de indemnizaţie/despăgubire, conform alin. (1), sub sancţiunea decăderii. Exercitarea căilor de atac cu privire la valoarea indemnizaţiei şi/sau despăgubirilor nu suspendă şi nu afectează în niciun mod lucrările, respectiv exercitarea drepturilor de uz şi de servitute.

Totodată, art. 20 din această lege stabileşte că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor şi/sau neexecutarea obligaţiilor stabilite prin această lege vor fi soluţionate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (8) al acestui articol prevede că hotărârea dată de tribunal este executorie şi este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

De asemenea, instanţa constată că litigiul de faţă, prin toate elementele sale, este unul care se află sub incidenţa dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, în istoricul raporturilor dintre părţi regăsindu-se situaţia de notificare a reclamantului de către societatea pârâtă - iniţiatoare a proiectului, cu privire la începerea construcţiilor şi necesitatea permiterii accesului în vederea efectuării lucrărilor în conformitate cu art. 6 din lege, a încheierii unei convenţii prin care au reglementat perioada necesară implementării proiectului şi condiţiile realizării acestuia, a notificării recurentului în temeiul art. 13 şi a formulării de către aceasta a unor acţiuni prin care a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile societăţii pârâte, plata lipsei de folosinţă a două suprafeţe de teren ce îi aparţin, grevate de realizarea proiectului şi, respectiv, obligarea pârâtei de a nu edifica construcţii în subsol şi la suprafaţa terenurilor afectate.

Se reţine astfel că recurentul pretinde şi acţionează din postura proprietarului imobilelor afectate de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate şi, corelativ, de dezdăunare pentru limitările aduse acestora. În plus, soluţionând litigiul, în privinţa tuturor pretenţiilor deduse judecăţii, instanţele au reţinut şi făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

Prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei, recurentul-reclamant a susţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (8) din Legea nr. 185/2016, întrucât litigiul nu a urmat procedura de judecată prevăzută prin legea specială.

Aceste susţineri urmează a fi înlăturate având în vedere cele ce urmează:

Potrivit principiului disponibilităţii, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 185/2016.

Împrejurarea că soluţionarea acestei cereri nu s-a făcut cu celeritatea prevăzută de lege, neurmându-se întocmai procedura prevăzută la art. 20 din lege, poate fi datorată unor circumstanţe de ordin administrativ ce ţin de organizarea instanţelor şi de încărcătura rolului acestora şi nu produce efecte asupra temeiului de drept pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, asupra analizei instanţei de judecată care trebuie să aplice situaţiei de fapt actele normative incidente în speţă şi nici asupra căilor de atac ce pot fi formulate în cazul concret dedus judecăţii.

Astfel, reţinând prevederile legale mai sus menţionate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 20 alin. (8) din Legea nr. 185/2016, decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă, purtând această menţiune în dispozitiv, şi nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Având în vedere dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 20 alin. (1) din Legea nr. 185/2016, rezultă că decizia nr. 264/2021 din 21 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

În raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 264 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 264 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.