Negative jurisdictional conflict between civil and administrative sections over real estate restitution compensation

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietatilor, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea în parte a Deciziei de compensare nr. 96/04.10.2021, a creanţelor reciproce între statul român şi reclamantă, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus compensarea creanţelor reciproce ale părţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la actualizarea sumei de 65345,80 RON reprezentând creanţa reclamantei, cu indicele de inflaţie pentru perioada iunie 2011 - mai 2021 şi la restituirea sumelor încasate în plus, ca urmare a compensării aplicate în baza deciziei de compensare nr. 96/04.10.2021.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1531 C. civ. şi cele ale Legii nr. 164/2014.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 901 din 21 februarie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale; a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi la art. 129 şi art. 132 C. proc. civ., sub aspectul competenţei teritoriale exclusive, instanţa a reţinut că reclamantul are domiciliul în judeţul Constanţa.

Pe aspectul competenţei funcţionale, făcând trimitere la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 teza a II-a din Legea nr. 164/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (în vigoare de la 02 august 2018), a considerat că secţia de contencios administrativ nu are competenţa de a soluţiona cererea dedusă judecăţii, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data introducerii acţiunii - 09.11.2021.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2401 din 29 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect anulare act în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru a se pronunţa astfel, a apreciat că art. 8 din Legea nr. 164/2014 nu cuprinde dispoziţii referitoare la competenţa teritorială a instanţelor, iar decizia de compensare emisă în condiţiile art. 1 alin. (7) al O.U.G. nr. 63/2018 reprezintă un act de punere în executare a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, întrucât prin aceasta se urmăreşte reglarea creanţelor dintre stat şi persoanele care intră în sfera de aplicare a acestui act normativ, urmare a emiterii unor decizii de validare.

Aşadar, toate actele emise în vederea executării hotărârii de validare urmează regimul juridic al deciziei de compensare, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva acestora fiind de competenţa materială funcţională a secţiilor civile a tribunalelor.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, în lipsa unor norme derogatorii, a reţinut că se aplică dispoziţiile de drept comun, prevăzute de art. 107 C. proc. civ.. În cazul de faţă, acestea au caracter de ordine publică, aspect dedus din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate şi a celor prevăzute de art. 129 alin. (3) pct. 3 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

II. Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru a exista conflict negativ de competenţă este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: două sau mai multe instanţe să se declare deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă să fie reciproce şi cel puţin una dintre instanţele sesizate să fie competentă să soluţioneze cauza.

Totodată, în conformitate cu art. 136 alin. (1) C. proc. civ., "Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti (...)".

Pe acest temei, între secţiile specializate din cadrul aceleiaşi instanţe judecătoreşti se poate ivi un conflict de competenţă în sensul art. 133 pct. 2, fiind posibilă declinarea reciprocă de competenţă.

Din această perspectivă, declinarea de către Tribunalul Constanţa, secţia civilă, în favoarea secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, şi nu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, căreia îi aparţinea prima dezînvestire de soluţionarea cauzei, echivalează cu declinări succesive, nefiind o declinare reciprocă de competenţă între două instanţe.

Prin urmare, în aplicarea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., pentru a ne afla în prezenţa unui conflict negativ de competenţă, ar fi trebuit ca secţia civilă a Tribunalului Bucureşti să se dezînvestească, la rându-i, de soluţionarea cauzei, în favoarea uneia dintre celelalte două instanţe, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În consecinţă, din succesiunea actelor de procedură, astfel cum a fost relevată la pct. I din prezenta decizie, nu se identifică premisa naşterii unui conflict negativ de competenţă, nefiind îndeplinită condiţia obligatorie a reciprocităţii hotărârilor definitive de declinare a competenţei, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., în absenţa unei hotărâri prin care Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei.

Cum procedura regulatorului de competenţă funcţionează numai în condiţiile prevăzute de art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va constata inexistenţa conflictului negativ de competenţă şi va înainta dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în vederea soluţionării cauzei, pe temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistenţa conflictului negativ de competenţă.

Înaintează dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în vederea soluţionării cauzei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.