Territorial jurisdiction for plea against forced execution: Competence of the court authorizing execution versus debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă la data de 24 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea executării silite demarate de Biroul Executorului Judecătoresc B. în cadrul dosarului de executare nr. 8/2021, suspendarea executării silite în cadrul dosarului de executare, până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 şi urm. C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1118 din 11 februarie 2022, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimată prin întâmpinare, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte şi Casaţie si Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa a reţinut că prin încheierea din 08 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Arad a încuviinţat executarea silită declanşată în dosarul de executare nr. 8/2021, astfel că a devenit instanţă de executare competentă să soluţioneze şi contestaţia la executare propriu-zisă formulată de debitorul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva acestei executări silite.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Arad, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3444 din 24 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa privind soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 5 Bucureşti; a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Judecătoria Arad şi Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti; a suspendat din oficiu judecarea prezentei cauze şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sediul debitorului se află în Bucureşti, astfel că instanţa de executare este Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti, neavând relevanţă faptul că Judecătoria Arad ar fi încuviinţat executarea silită, întrucât dispoziţiile deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt aplicabile raportat la circumstanţele factuale ale cauzei, respectiv contestatorul este unicul debitor urmărit în cadrul dosarului de executare silită, cererea creditoarei-intimate privind doar creanţa la care acesta a fost obligat, singur, prin hotărârea judecătorească, iar competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651 C. proc. civ., fiind vorba despre un cadru execuţional simplu al creanţei executate silit, cu un debitor al cărui sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii executării silite.

Aşadar, nefiind vorba despre o executare silită care să vizeze mai mulţi debitori cu sedii diferite (calitatea de debitor presupunând existenţa unui cadru execuţional şi încuviinţarea executării silite pentru creanţă, faţă de persoana obligată, procedura de încuviinţare condiţionând trecerea în faza procesuală execuţională), raportat la existenţa unui singur debitor în procedura executării silite pendinte în prezenta cauză şi la sediul contestatorului, competenţa teritorială în prezenta cauză aparţine Judecătoriei Sectorul 5 Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Arad şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a pricinii, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale cele două instanţe cu privire la norma de procedură în temeiul căreia se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat asupra competenţei teritoriale prin prisma art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că instanţa de executare este judecătoria care a încuviinţat executarea silită şi, în plus, a dat eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, enunţat şi prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în timp ce Judecătoria Arad a considerat că instanţa de executare este cea în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului, neavând relevanţă faptul că aceeaşi instanţă a încuviinţat executarea silită, întrucât dispoziţiile deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt aplicabile raportat la circumstanţele factuale ale cauzei.

Obiectul litigiului cu privire la care poartă prezentul conflict negativ de competenţă îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorul Statul Român, prin Ministerul Finaţelor, în contradictoriu cu intimata A. C., prin care a solicitat anularea actelor de executare emise în dosarul execuţional nr. 8/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B., precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Dreptul comun în stabilirea competenţei teritoriale în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare este reglementat de dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora contestaţia se introduce la instanţa de executare. Totodată, art. 651 din acelaşi act normativ defineşte instanţa de executare astfel:,,(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, Judecătoria Arad, secţia civilă, prin încheierea nr. 1125 din 08 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite a debitorului Statul Român, prin Ministerul Finaţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc B., la cererea creditoarei A..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare (paragraful 71).

Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare (paragraful 80).

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, Judecătoria Arad, secţia civilă, a devenit instanţa de executare, în sensul prevederilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze contestaţia la executare formulată de debitorul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva executării silite.

Împrejurarea că această instanţă a încuviinţat executarea silită, fără a fi competentă teritorial, este o chestiune de fond care se analizează pe fondul contestaţiei la executare de către instanţa care a încuviinţat executarea silită, întrucât calitatea acesteia de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare, hotărârea prin care a fost încuviinţată executarea silită tranşând în mod necesar şi problema calificării instanţei care a pronunţat-o ca având statutul de instanţă de executare.

Raportat la considerentele expuse, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.