Territorial competence for divorce: last common domicile requires stable primary residence, not temporary or seasonal habitation

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr. x/2021, la data de 02 decembrie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din culpa exclusivă a pârâtei, aceasta avea să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "Gal" şi să se dispună atribuirea beneficiului locuinţei comune din Slatina în favoarea reclamantului până la soluţionarea partajului bunurilor comune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 lit. b) şi urm. C. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3108 din 14 aprilie 2022, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetentei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, raportându-se la dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza a II-a, prima variantă C. proc. civ. şi art. 129 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa a reţinut că ultimul domiciliul comun al părţilor a fost în localitatea Slatina, însă, în prezent pârâta locuieşte în Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, iar reclamantul în localitatea Brăneşti, judeţul Ilfov, după cum a precizat în şedinţa din 04 aprilie 2022, la interpelarea instanţei, aspecte ce se coroborează cu demersurile efectuate de instanţă pentru a afla locuinţa efectivă a părţilor în prezent.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3128 din 23 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de părţi; a dispus declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentrus soluţionarea acestuia; a dispus supendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, raportându-se art. 915 alin. (1) C. proc. civ., art. 86 alin. (2) şi art. 87 C. civ., instanţa a reţinut că din declaraţiile părţilor, înscrisurile depuse şi ancheta socială efectuată la Ocnele Mari, la solicitarea Judecătoriei Slatina, rezultă că locuinţa principală (comună) a soţilor a fost în municipiul Slatina, ultimul domiciliu comun coincidând cu locuinţa de fapt şi de drept a pârâtei.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererii de divorţ ce face obiectul prezentului litigiu îi sunt aplicabile normele de competenţă exclusivă înscrise în art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".

Din analiza textului de mai sus, rezultă că principalul criteriu în stabilirea competenţei instanţei de judecată în materia divorţului este ultima locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre aceştia (indiferent care dintre ei) să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe, la data introducerii cererii de divorţ; legea prevede ca unul dintre soţi încă să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe, iar nu neapărat în fosta locuinţă comună.

C. proc. civ. nu stabileşte ce anume se înţelege prin "ultima locuinţă comună", însă o explicitare a acestei noţiuni se regăseşte în Procedura divorţului pe cale notarială, respectiv în art. 268 din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia:

"Prin ultima locuinţă comună se înţelege ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe comune se face, după caz, cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora, ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţie autentică pe propria răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte care a fost ultima locuinţă comună a acestora".

În jurisprudenţă s-a arătat că noţiunea de «locuinţă» trebuie înţeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând, aşadar, nu atât locuinţa statornică şi principală, cât adresa unde persoana locuieşte efectiv. Altfel spus, ceea ce interesează din punct de vedere al stabilirii competenţei este locuinţa faptică a părţilor, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, potrivit susţinerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată, la data introducerii cererii, 02 decembrie 2021, ultimul domiciliu al soţilor a fost la adresa din Slatina, judeţul Olt, iar pârâta avea locuinţa efectivă în Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.

Referirile la acelaşi domiciliul comun se regăsesc şi în întâmpinarea formulată de pârâtă, însă în ceea ce priveşte imobilul situat în localitatea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, aceasta a precizat că este folosit ca reşedinţă de vară, iar domiciliul stabil se află în Slatina, judeţul Olt, aspect reliefat cu ocazia declaraţiei înregistrate sub nr. x din 30 martie 2022 la Primăria Oraşului Ocnele Mari .

Totodată, menţiunile cărţii de identitate, aflată la dosarul Judecătoriei Slatina, atestă faptul că pârâta figurează cu acest domiciliu .

Faptul locuirii pârâtei doar în perioada de vară la adresa din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea este confirmat şi de ancheta socială înregistrată sub nr. x din 29 martie 2022 la Primăria Ocnele Mari, unde se menţionează că respectivul imobilul este mobilat şi utilat modest, însă nu poate oferi condiţii pentru a fi locuit, întrucât reparaţiile începute la acesta nu au fost finalizate .

Împrejurarea că la momentul despărţirii în fapt, soţii se aflau la această reşedinţă, aşa cum a declarat reclamantul în şedinţa de judecată din data de 14 februarie 2022, în faţa Judecătoriei Slatina, nu înseamnă că domiciliul comun al acestora a fost în localitatea Ocnele Mari, judeţul Vâlcea.

Potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (2) C. civ., indiferent de numărul locuinţelor pe care le deţine, o persoană nu poate avea, în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, reglementare ce consacră, astfel, principiul unicităţii domiciliului, care se regăseşte şi în cazul reşedinţei.

O definiţie legală a domiciliului, în consonanţă cu art. 87 C. civ., este dată de art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, potrivit căruia:

"domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală", definiţie ce relevă stabilitatea ca trăsătură esenţială a domiciliului, numai o locuinţă stabilă putând fi principală, în timp ce locuinţa care nu este stabilă poate constitui cel mult reşedinţa persoanei fizice privită ca locuinţă secundară, potrivit art. 88 C. civ.

Caracterul secundar al locuinţei atrage şi caracterul temporar al acesteia, evidenţiat şi de prevederile art. 31 alin. (1) din din O.U.G. nr. 97/2005, republicată.

Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principlă, conform dispoziţiilor art. 89 alin. (2) C. civ.

Or, raportat la situaţia de fapt reţinută, se constată că, la data sesizării primei instanţe, locuinţa comună (statornică şi principală) a soţilor se afla în Slatina, judeţul Olt, unde, de altfel, avea domiciliul pârâta, iar prezenţa temporară a acesteia în Ocnele Mari nu justifică intenţia de a-şi stabili acolo locuinţa principală.

În consecinţă, cum ultimul domiciliu comun coincide cu locuinţa de fapt şi de drept a pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Slatina este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de divorţ dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.