Negative conflict of jurisdiction in unjust enrichment claim: implicit assumption of territorial competence after failure to verify jurisdiction ex officio at the first hearing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Ploiești District Court, effectively ruling that the Ploiești court prevailed in the jurisdictional dispute because its failure to verify competence at the first hearing did not result in implicit acceptance of jurisdiction when it subsequently declined jurisdiction based on territorial incompetence. The dispute arose from a claim for unjust enrichment alleging that a sum of 30,278.5 euros, originally awarded in Canadian divorce proceedings but partially recognized by Romanian courts, resulted in unjust enrichment, triggering a chain of declinations among the Brașov, Ploiești, and Bucharest courts due to conflicting determinations regarding the defendant's domicile and the applicability of rules for defendants domiciled abroad. The decisive legal basis was Article 131 of the Code of Civil Procedure, which mandates that a judge must verify general, material, and territorial competence ex officio at the first hearing where parties are legally summoned; the Court held that the Ploiești District Court violated this mandatory procedure by delaying the competence check until after ruling on the timeliness of a supplemental pleading, thereby implicitly acting as the legally invested competent court and losing the right to subsequently decline jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 1535 C. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 117 C. proc. civ, art. 108 C. proc. civ, art. 1072 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction in unjust enrichment claim: implicit assumption of territorial competence after failure to verify jurisdiction ex officio at the first hearing: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 şi art. 1535 C. civ., precum şi pe prevederile Ordonanţei nr. 13/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 4 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 30.278,5 euro şi a dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului menţionat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt a arătat că, prin deciziile pronunţate de Curtea Superioară Quebec Lavel din 12 august 2014 şi 6 mai 2016, ca urmare a partajării bunurilor părţilor, s-a stabilit ca reclamantul să achite pârâtei suma de 30.278,5 euro, sumă care a fost executată prin compensaţie, însă, prin sentinţa civilă nr. 689 din data de 10 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 382A din data de 5 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus recunoaşterea în parte a efectelor hotărârii pronunţate de către instanţa din Canada, cu excepţia dispoziţiilor cu privire la partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Reclamantul a susţinut că achitarea sumei a condus la îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei, care a beneficiat şi s-a folosit de această sumă de bani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 şi art. 1535 C. civ., precum şi pe prevederile Ordonanţei nr. 13/2011.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Braşov şi a solicitat declinarea judecării cauzei la Judecătoria Ploieşti, în raport de domiciliul său.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 7437 din data de 7 septembrie 2021, Judecătoria Braşov a respins excepţia necompetenţei instanţelor române, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Braşov a dat eficienţă dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., reţinând că pârâta are domiciliul în circumscripţia teritorială a Judecătorie Ploieşti.
Totodată, a apreciat că nu poate lua în considerare apărarea reclamantului potrivit căreia instanţa competentă este cea de la locul situării imobilului, întrucât acţiunea având ca obiect "îmbogăţire fără justă cauză" este una personală şi nu una reală, astfel că nu devin incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., chiar dacă solicitarea este în legătură cu un imobil.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 10140 din data de 17 decembrie 2021, Judecătoria Ploieşti a respins excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Ploieşti a reţinut că, potrivit verificărilor efectuate în Baza de Date a Evidenţei Populaţiei, pârâta nu mai figurează cu domiciliul în România din anul 1998, având în prezent domiciliul în Canada.
A arătat că regula de drept comun privind competenţa este prevăzută de art. 107 C. proc. civ., iar articolul 108 stabileşte regulile de urmat în cazul în care pârâtul are domiciliul necunoscut.
Raportat la circumstanţele speţei, a constatat că nu pot fi aplicate prevederile art. 108 C. proc. civ., întrucât pârâta are domiciliul cunoscut, însă acesta nu se află pe teritoriul României.
Prin urmare, raportat la circumstanţele cauzei, a apreciat că instanţa competentă teritorial nu poate fi stabilită pe baza regulilor de drept comun, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 1072 C. proc. civ., în temeiul cărora, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
2.3. Prin sentinţa civilă nr. 6022 din data de 16 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a reţinut că, la primul termen de judecată, Judecătoria Ploieşti nu şi-a verificat competenţa de soluţionare a cauzei şi nu a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale la primul termen de judecată, ci ulterior, la al doilea termen de judecată, după ce a dispus comunicarea de înscrisuri şi a soluţionat o altă excepţie procesuală (excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare).
Prin urmare, a apreciat că Judecătoria Ploieşti nu a procedat corect atunci când a dispus alte măsuri şi a soluţionat alte excepţii, anterior verificării competenţei sale, prin aceste acţiuni declarându-se implicit competentă să soluţioneze prezenta cauză.
Ca atare, a constatat că Judecătoria Ploieşti este instanţa competentă a soluţiona prezentul litigiu.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătorie Ploieşti, care, la rândul său, s-a apreciat necompetentă a judeca pricina şi a declinat competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, care s-a dezînvestit în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Prezentul conflict negativ de competenţă s-a ivit ca urmare a constatărilor diferite ale Judecătoriei Braşov şi ale Judecătoriei Ploieşti cu privire la domiciliul pârâtei şi, implicit, cu referire la dispoziţiile procedurale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul, precum şi a aprecierii de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a faptului că Judecătoria Ploieşti a invocat excepţia cu nesocotirea obligaţie de a-şi verifica competenţa la primul termen de judecată.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată, invocând "îmbogăţirea fără justă cauză", reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 30.278,5 euro şi a dobânzii legale penalizatoare, aferente debitului menţionat, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
După ce prima instanţă învestită - Judecătoria Braşov - şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti, unde a primit prim termen de judecată la data de 5 noiembrie 2021.
Potrivit încheierii de şedinţă, pronunţate de Judecătoria Ploieşti la data de 5 noiembrie 2021, la acel termen, instanţa a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită, a luat act că pârâta, prin avocat, a invocat excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a formula cerere de completare a acţiunii (faţă de cererea depusă de către reclamant pentru acel termen de judecată) şi a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de completarea la acţiune, reţinând şi cererea de amânare depusă la dosar de apărătorul reclamantului.
La următorul termen de judecată, 10 decembrie 2021, Judecătoria Ploieşti a respins cererea de amânare a judecării cauzei formulată de către reclamant, a pus în discuţie excepţia tardivităţii formulării cererii de completare a acţiunii, dar şi cu privire la excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamant prin această cerere.
Având nevoie de timp pentru studierea dosarului, a amânat pronunţarea la data de 17 decembrie 2021, când, prin sentinţa pronunţată, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii completatoare, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Potrivit art. 131 C. proc. civ.:
"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".
Or, în speţă, Judecătoria Ploieşti, la primul termen de judecată (5 noiembrie 2021), nu a procedat la verificarea competenţei, ci a dispus amânarea judecării cauzei, pentru ca, ulterior (la 17 decembrie 2021), după ce s-a pronunţat asupra tardivităţii formulării cererii completatoare, a reţinut că nu este competentă a soluţiona pricina şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Chiar dacă, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti fusese invocată de către reclamant prin cererea completatoare, instanţa trebuia să verifice mai întâi dacă este competentă să soluţioneze litigiul, această obligaţie impunându-se cu prioritate indiferent de soluţia ce s-ar fi dat asupra excepţiei invocate de către pârâtă, prin care aceasta a susţinut că partea adversă este decăzută din dreptul de a mai formula cerere de completarea a acţiunii.
Finalitatea edictării normei cuprinse la art. 131 alin. (1) C. proc. civ. este aceea de a împiedica o instanţă necompetentă să soluţioneze aspecte şi cereri ce ţin de fondul litigiului, iar pronunţarea Judecătoriei Ploieşti cu privire la cererea de completare a acţiunii, nu este conformă cu aceste dispoziţii legale.
Este adevărat că în cuprinsul cererii de completare a acţiunii reclamantul a invocat şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Ploieşti, însă, prin aceeaşi cerere, a solicitat să se constate faptul că apartamentul situat în Braşov, judeţul Braşov nu face obiectul partajului soluţionat prin deciziile pronunţate în dosarul nr. x de Curtea Superioară Quebec Lavel (Canada) din 12 august 2014 şi 6 mai 2016.
Ca atare, prin respingerea excepţiei tardivităţii formulării cererii completatoare, instanţa a dispus implicit şi cu privire la completarea obiectului cererii de chemare în judecată, măsură care, fără niciun dubiu, are legătură cu soluţionarea pe fond a litigiului.
Prin urmare, procedând în acest fel, Judecătoria Ploieşti a dispus măsuri întocmai ca instanţă legal învestită, competentă a soluţiona pricina, astfel că, ulterior, nu mai putea proceda la declinarea judecării cauzei în favoarea unei alte judecătorii.
Faţă de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea acestei judecătorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.