Territorial competence for challenge to real estate enforcement under alternative jurisdiction rule

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea adiţională formulată în data de 15 octombrie 2021 în cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanţelor Publice, contestaţie împotriva executării silite şi a actelor de executare emise de BEJ C., precum şi împotriva încheierii nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2021, prin care a fost încuviinţată executarea silită; a mai solicitat contestatoarea şi suspendarea executării silite derulate în dosarul de executare nr. 43/2021 al BEJ C. până la soluţionarea contestaţiei la executare, precum şi suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.

În fapt, a arătat că executarea silită a fost încuviinţată de către o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial, având în vedere că sediul debitoarei era, la data încuviinţării executării silite, în circumscripţia Judecătoriei Iaşi.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 651 alin. (1) şi art. 712-720 din acelaşi cod.

Prin încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, instanţa a dispus disjungerea cererii adiţionale privind contestaţia la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2021 al BEJ C., cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A..

Prin sentinţa civilă nr. 593/2022 din 27 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Roman.

În motivare, această instanţă a reţinut că prin încheierea nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunţată de Judecătoria Roman, în dosarul nr. x/2021, a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului rezultat din titlul executoriu, respectiv preluarea imobilului situat în Roman, jud. Neamţ.

Instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 712 alin. (1) şi art. 714 C. proc. civ., dar şi a art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) din acelaşi cod, arătând că această din urmă prevedere legală consacră principiul unicităţii instanţei de executare care presupune că odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite ca urmare a caracterului imperativ al normei de la art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Conchizând, această instanţă a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare este în favoarea instanţei de executare, respectiv Judecătoria Roman.

Învestită prin declinare, Judecătoria Roman, prin sentinţa civilă nr. 1452 din 09 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iaşi, ca instanţă competentă să judece fondul, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, raportat la faptul că în speţă nu există pluralitate de debitori, debitorul fiind contestatoarea A., cu sediul în jud. Iaşi.

A mai precizat că raţiunea pronunţării recursului în interesul legii nu presupune schimbarea dispoziţiilor procesual civile ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită în toate cazurile, doar pentru faptul că o instanţă a încuviinţat executarea silită, ci strict în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., atunci când există pluralitate de debitori, existând astfel mai multe instanţe deopotrivă competente.

Chiar în condiţiile pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Roman, instanţa reţine că sediul debitorului este în jud. Iaşi, sediul procesual ales neavând relevanţă sub aspectul aplicării art. 651 C. proc. civ.

S-a mai reţinut că Judecătoria Iaşi a pronunţat încheierea din 11 noiembrie 2021, prin care a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanţelor Publice şi B., atrăgându-şi astfel competenţa de soluţionare a cauzei.

În acest sens, această instanţă a reţinut incidenţa în cauză a deciziei nr. 27/06.12.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 10 februarie 2022), prin care s-a stabilit faptul că instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare.

De asemenea, instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care cereririle adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120, iar cererea ce face obiectul cauzei reprezintă o cerere adiţională formulată în dosarul x/2021, ce a fost disjunsă şi înregistrată pe rolul aceluiaşi complet, aşa cum s-a reţinut prin încheierea din 28.10.2021.

Concluzionând, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Iaşi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Roman.

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea adiţională disjunsă din dosarul nr. x/2021 reprezentând contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Ministerul Finanţelor Publice, împotriva executării silite şi a actelor de executare emise de BEJ C., precum şi împotriva încheierii nr. 1249/2021 din 04 august 2021, pronunţată de Judecătoria Roman în dosarul nr. x/2021, prin care a fost încuviinţată executarea silită, contestatoarea solicitând, totodată, şi suspendarea executării silite derulată în dosarul de executare nr. 43/2021 al BEJ C. până la soluţionarea contestaţiei la executare, precum şi suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Roman şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima făcând aplicarea dispoziţiilor art. 712 şi art. 714 alin. (1) coroborate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi reţinând principiul unicităţii instanţei de executare, iar Judecătoria Roman făcând aplicarea Deciziei nr. 27/06.12.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Se constată însă că art. 714 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte o regulă specială de competenţă, derogatorie, în funcţie de modalitatea de executare aleasă cu prilejul executării silite pentru soluţionarea contestaţiei la executare.

Astfel, deşi potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, în materia predării silite a imobilelor art. 714 alin. (2) C. proc. civ. dispune că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului."

Rezultă că această ultimă prevedere legală instituie o normă de competenţă teritorială alternativă pentru soluţionarea contestaţiei la executare, în ipoteza în care imobilul urmărit silit este situat în raza teritorială a unei alte curţi de apel decât cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul debitorului.

Or, în speţă domiciliul debitorului este situat în Iaşi, aşadar în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, iar imobilul este situat în Roman, în circumscripţia Curţii de Apel Bacău, astfel că alegerea între cele două instanţe deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare aparţine contestatorului debitor.

Întrucât în cauza dedusă judecăţii contestatoarea a înţeles să învestească Judecătoria Iaşi cu soluţionarea contestaţiei la executare, exprimându-şi astfel dreptul de opţiune, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Iaşi.

De altfel, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, prin încheierea din 28 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, instanţa a dispus disjungerea cererii adiţionale privind contestaţia la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2021 al BEJ C., cererea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2021.

Totodată, se reţine că prin încheierea din 11 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoarea A..

Potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că "instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să îşi verifice competenţa potrivit dispoziţiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluţioneze cauza pe fond, trebuie să pronunţe o soluţie de declinare a competenţei în favoarea instanţei de executare."

În speţă, Judecătoria Iaşi a apreciat, prin încheiere interlocutorie, că este competentă să soluţioneze cererea de suspendare provizorie a executării silite, însă, la momentul soluţionării contestaţiei la executare în cadrul căreia a fost formulată cererea de suspendare provizorie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, invocând principiul unicităţii instanţei de executare.

Din analiza contestaţiei la executare se constată deopotrivă faptul că, prin cererea formulată, contestatoarea a criticat însăşi încheierea de încuviinţare a executării silite, susţinând că a fost pronunţată, în opinia sa, de o instanţă necompetentă teritorial, raportat la sediul debitorului care se află în municipiul Iaşi.

În atare condiţii, cum cererea de suspendare provizorie a executării silite a fost soluţionată de Judecătoria Iaşi, instanţă care pentru soluţionarea unei astfel de cereri avea obligaţia să îşi verifice competenţa, precum şi faptul că sediul debitorului este în Iaşi, jud. Iaşi, se reţine că instanţa competentă să judece contestaţia la executare este instanţa de la sediul debitorului, respectiv Judecătoria Iaşi.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.