Tax enforcement jurisdiction: locus executionis over debtor domicile for property seizures under the 1865 Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 26 iulie 2021, sub nr. x/2021, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finaţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Tulcea şi B. S.R.L., anularea formelor de executare efectuate de intimată, anularea procesului-verbal de vânzare imobiliară şi adjudecare nr. x/05.07.2021, anularea tuturor actelor subsecvente actului de executare şi restabilirea situaţiei anterioare a imobilului.

Contestatorul nu a indicat temeiul juridic al cererii formulate.

Prin sentinţa civilă nr. 3488/2021 din 21 decembrie 2021, pronunţată de Judecătora Tulcea, secţia civilă şi penală, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivare, această instanţă a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile rezultă că acesta a fost emis ca urmare a executărilor silite succesive începute împotriva contestatorului începând cu anul 2009 pentru recuperarea unor creanţe fiscale/bugetare stabilite prin mai multe titluri executorii în perioada 2009-2019, iar ultima executare silită a început prin emiterea somaţiei nr. x/06.06.2019, menţionată în cuprinsul procesului-verbal de sechestru.

Astfel, instanţa a observat că sunt incidente dispoziţiile art. 260 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează în sensul că, în ceea ce priveşte contestaţia, aceasta se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă, prin raportare la dispoziţiile de drept comun în materie cuprinse în C. proc. civ., respectiv art. 714 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Având în vedere dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., instanţa a apreciat că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Iaşi, întrucât la data demarării ultimei proceduri de executare silită în cadrul căreia a fost emis procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/13.09.2019 şi a actelor de executare subsecvente, potrivit extrasului din baza de date DEPABD, contestatorul debitor avea domiciliul în mun. Iaşi, jud. Iaşi.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 7275 din 27 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 24-25 C. proc. civ. coroborate cu art. 172 Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), actualul art. 206 Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), art. 352 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 şi faţă de interpretarea dată dispoziţiilor art. 169 alin. (4) prin Decizia RIL nr. XIV din 05.02.2007, că, întrucât executarea silită a început în anul 2008, în speţă este aplicabil C. proc. civ. de la 1865, chiar şi în privinţa actelor de executare emise după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., iar stabilirea instanţei de executare se va face în raport de dispoziţiile art. 399, art. 400 şi art. 373 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. din 1865.

Astfel, s-a reţinut că întrucât în cauză sunt contestate acte de executare efectuate cu privire la un imobil din localitatea Murighiol, aflată în raza de competenţă a Judecătoriei Tulcea, iar contestatorul în mod corect a introdus contestaţia la executare la Judecătoria Tulcea, ca fiind judecătoria în raza căreia se face executarea.

Conchizând, această instanţă a apreciat că, în mod greşit, s-a declinat competenţa teritorială în favoarea sa, ca instanţă în raza căreia locuia debitorul contestator la data emiterii procesului-verbal de sechestru în anul 2019, întrucât, potrivit C. proc. civ. din 1865, instanţa de executare nu se stabilea în raport de acest criteriu, ci de locul executării, instanţa de executare putând fi diferită (nu unică), în funcţie de locul executării.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finaţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Tulcea şi B. S.R.L., prin care a solicitat anularea formelor de executare efectuate de intimată, anularea procesului-verbal de vânzare imobiliară şi adjudecare nr. x/05.07.2021 pentru terenul arabil în suprafaţă de 215 mp, situat în intravilanul localităţii Murighiol, jud. Tulcea, anularea tuturor actelor subsecvente actului de executare şi restabilirea situaţiei anterioare a imobilului.

Analizând actele dosarului se constată că titlul executoriu în temeiul căruia a fost format dosarul de executare silită nr. x este reprezentat de sentinţa civilă nr. 1624/F din 10 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, a fost admisă cererea creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Neamţ şi a fost obligat pârâtul A., în calitate de fost administrator al S.C. C. S.R.L., să suporte pasivul societăţii în sumă de 1.495.581.286 RON.

Astfel, raportat la documentele din dosarul de executare, executarea silită împotriva debitorului A. a început în anul 2008, potrivit procesului-verbal privind cheltuielile de executare silită nr. x/14.03.2008 şi a somaţiei nr. x/30.01.2009, în cuprinsul căriea se face referire la dosarul de executare nr. x/2008.

În acest context factual, se reţine că, având în vedere momentul demarării procedurii execuţionale, dispoziţiile legale aplicabile speţei pendinte sunt prevederile C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 24 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse aceleiaşi legi" .

În acest sens, potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Totodată, se reţine că în cazul contestării executării silite ce are la bază un titlu executoriu ce vizează creanţe fiscale, cum este cazul în speţa de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 172 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală în vigoare la momentul începerii executării), potrivit cărora contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă.

De altfel, în interpretarea dispoziţiilor art. 172 alin. (4), fost art. 169 alin. (4), Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-au pronunţat Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că "judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".

În cauză, se observă că sunt contestate acte de executare silită efectuate cu privire la terenul în suprafaţă de 215 mp, nr. cadastral x, întabulat în cartea funciară x a localităţii Murighiol, jud. Tulcea.

Cum contestaţia este îndreptată împotriva actelor de executare, prin care se invocă nesocotirea anumitor reguli de procedură a executării silite şi săvârşirea unor acte de executare nelegale, solicitându-se desfiinţarea acestor acte, se constată că, în speţă, competenţa aparţine instanţei de executare în raza căreia se efectuează executarea bunului imobil, respectiv a Judecătoriei Tulcea, fiind lipsit de relevanţă faptul că domiciliul contestatorului la data demarării ultimei proceduri de executare silită era municipiul Iaşi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.