Inadmissibility of cassation against final non-motivated decision on transfer of venue
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal Suceava's prior rejection of a motion to transfer jurisdiction; the original court had denied the plaintiff's request to transfer a civil case from the Suceava Tribunal to the Suceava Court of Appeal, a decision that remains final and binding. The dispute involved a challenge to the procedural transfer of a civil lawsuit, where the appellant argued that the ruling was issued by an incorrect judge and violated the declination of competence by the High Court, which had previously assigned the matter to the Suceava Court of Appeal's Civil Section I. The decisive legal basis for the dismissal was Article 144(2) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions on transfer of venue are issued without motivation and are final, and Article 634(1)(1), which defines final decisions as those not subject to appeal or cassation, rendering the attempted cassation appeal legally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against final non-motivated decision on transfer of venue: Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de înmânare aflate la filele x, iar prin rezoluţia din 25 iulie 2022, s-a stabilit termen la 29 septembrie 2022, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
La 7 ianuarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2021, cererea formulată de petenta A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., privind strămutarea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Suceava, secţia I civilă, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 2634 din 25 noiembrie 2021.
2. Hotărârea Curţii de Apel Suceava asupra cererii de strămutare
Prin încheierea nr. 4 din 3 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, îndreptată prin încheierea nr. 5 din 16 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C.. A respins cererea formulată de intimaţi cu privire la obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.
3. Recursul
Împotriva încheierii nr. 4 din 3 februarie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a declarat recurs recurenta A..
Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta a susţinut că încheierea recurată emană de la un alt judecător faţă de cel care a intrat în compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de strămutare.
A menţionat că, deşi prin decizia nr. 2634 din 25 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi-a declinat competenţa în favoarea secţiei I civile a Curţii de Apel Suceava, cererea de strămutare a fost soluţionată de secţia a II-a civilă a acestei instanţe.
Recurenta a solicitat casarea încheierii recurate, admiterea cererii de strămutare pentru motivele de bănuială legitimă evocate în cuprinsul acesteia şi trimiterea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Suceava, secţia I civilă la o altă curte de apel pentru o justă soluţionare.
4. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de înmânare aflate la filele x, iar prin rezoluţia din 25 iulie 2022, s-a stabilit termen la 29 septembrie 2022, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
Înalta Curte, constatând că încheierea nr. 4 din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, nu este susceptibilă de recurs în raport de dispoziţiile art. 144 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului şi a rămas, cu prioritate, în pronunţare asupra acesteia, conform art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând recursul în condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul recursului dedus judecăţii este reprezentat de încheierea nr. 4 din 3 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Suceava, secţia I civilă, formulată în contradictoriu cu intimaţii B. şi C..
Hotărârea recurată a fost îndreptată prin încheierea nr. 5 din 16 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, în sensul menţionării corecte a numelui judecătorului care a soluţionat cauza, respectiv "Preşedinte D.", în loc de "Preşedinte E.", cum din eroare se consemnase.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ. "hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă".
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ stipulează că sunt definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate reiese că hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor de strămutare nu sunt supuse căii de atac a recursului, fiind definitive.
Legalitatea căilor de atac, reglementată de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând în sensul că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 4 din 3 februarie 2022, îndreptată prin încheierea nr. 5 din 16 februarie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 4 din 3 februarie 2022, îndreptată prin încheierea nr. 5 din 16 februarie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2022.