Revizuire barred where second-instance court expressly analyzed res judicata of prior final judgment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revizuire request as inadmissible, thereby upholding the contested 2020 decision from the Bucharest Court of Appeal. The dispute concerned a challenge against a final judgment that had rejected the applicant's appeal against a lower court decision within the context of an opposition to enforcement action regarding unpaid salary differences resulting from a prior administrative-labor litigation. The court held that the conditions for revizuire under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure were not met because the substantive requirements for the "adverse judgments" exception were not cumulatively fulfilled. Specifically, the decisive legal basis was the failure of the second instance to ignore the authority of the res judicata of the first judgment; since the original second-instance court had explicitly analyzed and addressed the prior final judgment and its res judicata effect, the extraordinary review mechanism, which functions as a correction for errors where res judicata is overlooked rather than a re-examination of merits, was inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ; Revizuire barred where second-instance court expressly analyzed res judicata of prior final judgment: Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 19 martie 2021, sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, susţinând că aceasta este potrivnică deciziei nr. 2055/R din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi sentinţei nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia nr. 1656 A din 5 august 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a soluţionării apelului declarat de contestatorul A., până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. A respins cererea de acordare a despăgubirilor în valoare de 300.000 euro, ca inadmisibilă. A respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator împotriva sentinţei nr. 518 din 1 februarie 2019, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
3. Hotărârile în raport de care se solicită revizuirea
Prin sentinţa nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A. şi a dispus anularea ordinului nr. 976 din 22 mai 2013, emis de pârât. L-a obligat pe pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice să plătească reclamantului diferenţele de salariu de la retrogradare până la reîncadrare. A respins cererea privind plata daunelor morale.
Prin decizia nr. 2055/R din 14 decembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii motivelor de recurs formulate de reclamantul A. şi a respins, ca tardive aceste motive de recurs. A respins, ca nefondat, recursul iniţial, declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 39 din 18 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
4. Parcursul dosarului
Prin decizia nr. 2587A din 6 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Prin decizia nr. 613/A din 2 decembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei din urmă instanţe la 7 decembrie 2021, iar prin decizia nr. 1910 din 30 martie 2022, a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia de primire a dosarului, repartizat aleatoriu, spre soluţionare Completului nr. 8, s-a stabilit termen de judecată la 29 septembrie 2022 şi comunicarea cererii de revizuire către intimat.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus întâmpinare la 23 septembrie 2022, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cauza din perspectiva dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată următoarele:
Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, potrivit interpretării dispoziţiilor art. 431 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte reţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca, în cel de-al doilea dosar, să nu se fi analizat hotărârea pronunţată în primul litigiu.
În acest sens, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 1656 A din 5 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, în judecata asupra apelului declarat de revizuent împotriva sentinţei civile nr. 518 din 1 februarie 2019 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în limitele cadrului procesual stabilit (efectuarea unor acte de executare de către executorul judecătoresc şi contestaţie la executare), a analizat sentinţa civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, prin care pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a fost obligat la plata diferenţelor de salariu cuvenite revizuentului de la retrogradare, până la încadrare.
Astfel, Tribunalul Bucureşti a constatat că revizuentul a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 a Tribunalului Vâlcea, prin încheierea din 24 martie 2015 emisă de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţia "B.", fiind deschis dosarul de executare silită nr. x/2015 şi încuviinţată executarea silită.
Raportând criticile revizuentului la soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 518 din 1 februarie 2019, tribunalul a apreciat că acestea vizează nemulţumiri legate de neobţinerea sumei rezultate din raportul de expertiză întocmit în dosarul de executare silită, privitor la diferenţele salariale solicitate a fi calculate de executor de la retrogradare până la 31 mai 2017, suma fiind stabilită prin raport de expertiză contabilă, cu privire la care executorul a emis încheiere de cheltuieli de executare, iar la 21 iunie 2017 a emis somaţie către debitor pentru plata acestei sume.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că în dosarul nr. x/2018, instanţa de executare a reţinut, verificând actele din dosarul de executare silită, că obligaţia de reintegrare dispusă prin titlul executoriu a fost îndeplinită prin ordinul nr. 1879 din 4 septembrie 2013.
Totodată, a consemnat că instanţa de fond în mod corect a apreciat că perioada pentru care s-a emis ordinul nr. 976 din 22 mai 2013 a fost de 6 luni, iar prin sentinţa civilă nr. 2755 din 29 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Vâlcea s-a dispus anularea acestui ordin şi obligarea pârâtului la plata diferenţelor de salariu de la retrogradare până la reîncadrare.
Mai mult, tribunalul a constatat că, prin încheierea nr. 39 din 18 iunie 2015, definitivă şi irevocabilă, aceeaşi instanţă a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 2755 din 29 aprilie 2014, pe motiv că nu sunt prevăzute, în sarcina pârâtului, obligaţii cu privire la îndeplinirea operaţiunii de reintegrare în funcţie, care ar exceda limitei învestirii instanţei.
În considerentele deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, Tribunalul Bucureşti a menţionat că prima instanţă a răspuns inclusiv susţinerilor petentului referitoare la autoritatea de lucru judecat a somaţiei din 21 iunie 2017, arătând corect că acest act nu are autoritate de lucru judecat şi că nu reprezintă titlu executoriu.
Or, cerinţa ca a doua instanţă să nu fi fost sesizată cu existenţa primei hotărâri şi să nu se fi pronunţat ea însăşi asupra autorităţii de lucru judecat, izvorăşte chiar din natura juridică a instituţiei revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare şi nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanţa de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.
Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă.
Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1656A din 5 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2022.