Territorial competence for copyright infringement actions: exclusion of ex officio review after interlocutory dismissal of tardy exception

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 14 septembrie 2021, reclamanta UCMR-ADA Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA) a solicitat, în principal, obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 524.550 RON plus TVA.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere pentru remuneraţiile aferente, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat şi onorariu de expertiză.

Invocarea excepţiei de necompetenţă:

Pârâtul A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi respingerea cererii principale.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, reţinând că întâmpinarea prin care a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale s-a depus tardiv, a respins această excepţie, ca tardivă formulată, a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a prorogat proba cu expertiză, amânând cauza pentru depunerea de înscrisuri.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul Bucureşti a constatat că, la ultimul termen de judecată, instanţa a luat în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale şi a respins-o ca tardiv formulată dintr-o vădită eroare materială, aplicând termenul de 15 zile pentru depunerea întâmpinării, aplicabil apelului, iar nu termenul de 25 de zile pentru depunerea întâmpinării aplicabil fondului, astfel încât, pentru a preîntâmpina pronunţarea unei nulităţi în ipoteza exercitării căi de atac a apelului şi în vederea asigurării dreptului la apărare al pârâtei, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, acordând cuvântul părţilor pe această excepţie.

Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2022 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

În motivare, a reţinut că izvorul pretenţiilor reclamantei este răspunderea civilă delictuală, aceasta solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata despăgubirii pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor patrimoniale de autor prin comunicarea publică de opere muzicale în cadrul unităţilor de comerţ pe care le operează în Constanţa, în condiţiile în care se invocă omisiunea pârâtei de a declara la organismul de gestiune colectivă activitatea de comunicare operelor muzicale ce reprezintă utilizare în sensul Metodologiei invocate de reclamantă şi de a încheia autorizaţia licenţă neexclusivă prevăzută de lege.

Prin Decizia în interesul legii nr. 21/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în sensul că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107, art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 din C. proc. civ. stabileşte că sintagma "loc al producerii prejudiciului" în acţiunile în pretenţii formulate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, având ca obiect obligarea utilizatorilor de a achita remuneraţiile cuvenite pentru comunicarea publică/radiodifuzarea neautorizată a fonogramelor de comerţ sau publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, corespunde locului săvârşirii faptei ilicite, iar nu celui al efectuării plăţii prejudiciului.

În speţă, instanţa a constatat că locul săvârşirii faptei ilicite este în Constanţa, astfel încât competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Constanta conform art. 113 pct. 9 C. proc. civ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 1299 din 31 mai 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivare, a reţinut că prima instanţa sesizată a aplicat greşit prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, s-a constatat că, în cauză, prin întâmpinare, pârâta A. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a solicitat înaintarea cauzei către Tribunalul Constanţa, dar, în şedinţa publică din data de 17.11.2021, Tribunalului Bucureşti a respins excepţia, ca tardiv formulată.

Tribunalul Constanţa reţine că acesta a fost momentul procesual la care eventuala necompetenţă a instanţei sesizate s-a acoperit definitiv, iar instanţa, astfel învestită, a devenit competentă să soluţioneze cauza tocmai ca efect implicit al dispoziţiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepţia de necompetenţă teritorială facultativă.

S-a apreciat că situaţia premisă a aplicării art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ. vizează verificarea a două condiţii: cerinţa legalei citări şi posibilitatea părţilor de a pune concluzii. Despre acest ultim aspect, doctrina şi jurisprudenţa consideră că nu se regăseşte într-o cauză atunci când cererea de chemare în judecată nu fusese comunicată pârâtului, când cauza s-a amânat pentru lipsă de apărare, când completul de judecată nu era legal constituit.

Instanţa a observat că, în pricina de faţă, stabilirea competenţei este legată de analiza invocării în mod legal a excepţiei de necompetenţă teritorială şi constatarea îndeplinirii condiţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aspecte care rezultă din evidenţierea sensului expresiei "a pune concluzii", pe care însă codul nu o defineşte.

Din examinarea dispoziţiilor din cod ce conţin situaţii de aplicare practică a ipotezei de punere de concluzii (art. 18 alin. (3), art. 60 alin. (1), art. 83, art. 92, art. 148 alin. (3), art. 178 alin. (3) şi art. 247 alin., 222 alin. (2), art. 233, art. 244, art. 395 alin. (2) şi art. 399 alin. (3), art. 999 alin. (2) rezultă că "a pune concluzii" este acel act de procedură, componentă esenţială a dreptului la apărare, având în principal forma orală, prin care părţile (personal sau prin mandatar avocat) şi ceilalţi participanţi îşi exprimă propria opinie cu privire la legalitatea sau temeinicia oricăreia dintre măsurile ce trebuie luate sau soluţiile care urmează a fi date de instanţă.

Astfel văzut înţelesul art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere modul desfăşurării judecăţii la prima instanţă învestită care, la termenul din 17.11.2021 (care era "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii" şi-a verificat competenţa cu respectarea prevederilor art. 131 alin. (1) noul C. proc. civ., şi a constatat că este competentă teritorial, prin respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale (fie ea şi ca tardivă) Tribunalul Bucureşti nu-şi mai putea declina, la un termen ulterior competenţa fiind ţinută de efectele încheierii interlocutorii din data de 17 noiembrie 2021.

Constatând prin urmare, că nu este legal sesizat, din perspectiva modului de respectare a dispoziţiilor procedurale ce reglementează invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, Tribunalul Constanţa a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecăţii constă în cererea de chemare în judecată formulată de UCMR-ADA Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu valoarea triplului remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, a penalităţilor şi a cheltuielilor de judecată.

Competenţa de soluţionare a unei astfel de cereri revine, din punct de vedere material, tribunalului.

Pentru a determina care tribunal este competent teritorial, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

De asemenea, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ. "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Cauza a fost înregistrată la 14 septembrie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, care, prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2021, a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită şi a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, ca tardiv formulată.

Împrejurarea că, ulterior, prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Tribunalul Bucureşti a precizat că soluţia de respingere ca tardivă a excepţiei este o eroare materială rezultată din aplicarea greşită a calculului termenului depunerii întâmpinării, existând o confuzie între termenul de depunere a acestui act procedural în apel şi în fond, nu poate avea ca efect juridic revenirea asupra măsurii luate de instanţă anterior; în realitate, soluţia asupra excepţiei necompetenţei nu poate fi schimbată decât prin exercitarea căii de atac a apelului, încheierile interlocutorii putând fi apelate doar odată cu fondul, cum rezultă din prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 235 C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Prin urmare, cum excepţia necompetenţei teritoriale a fost soluţionată prin încheierea interlocutorie din 17 noiembrie 2021, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti a rămas învestit cu soluţionarea cauzei, neputând să revină asupra acestei măsuri, să invoce excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu şi să decline competenţa în favoarea unei alte instanţe.

Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a decis că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.