RCA insurance compensation appeal rejected as late-filed, upholding victim damages and late payment penalties

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. S.A, în calitate de asigurător de răspundere civilă şi D., în calitate de persoană responsabilă pentru producerea accidentului (intervenient forţat, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România), solicitând să fie obligată pârâta la plata:

1. în favoarea reclamantului A., a sumei de 636,86 RON şi a sumei de 12.783,70 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 02.09.2012;

2. în favoarea reclamantului A., a sumei de 75.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 02.09.2012;

3. în favoarea reclamantei B., a sumei de 216 RON şi a sumei de 12.517,40 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 02.09.2012;

4. în favoarea reclamantei B., a sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 02.09.2012;

5. în favoarea reclamanţilor, a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi din sumele indicate anterior, de la data de 05.06.2015 (data expirării celor 3 luni în care asigurătorul trebuia să răspundă la cererea de despăgubire formulată de reclamanţi) şi până la data plăţii efective şi integrale a debitelor principale;

6. să la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxa de timbru, onorariu avocaţial, onorariu expert etc.).

Hotărârea de declinare

Prin încheierea din 26 iulie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a constatat necompetenţa materială-funcţională a secţiei şi, în consecinţă, a trimis dosarul pentru competentă soluţionare secţiei I Civile a Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Sentinţa tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 727/F din 25 iulie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta C. S.A.

Totodată, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi cu intervenienţii forţaţi D. şi S.C. E. S.R.L. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 637 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 05.06.2015 şi până la plata efectivă a despăgubirii, iar reclamantei B. suma de 216 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 40.000 RON, cu titlu de daune morale, precum şi penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu data de 05.06.2015 şi până la plata efectivă a despăgubirii.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate de reclamanţi.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei B. suma de 1.825 RON, iar reclamantului A. suma de 655 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Decizia curţii de apel - casată

Prin decizia nr. 61/A din 27 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanţii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 727/F din 25 iulie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, pe care a schimbat-o, în parte, cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, care au fost stabilite astfel:

- în favoarea reclamantei B., suma de 15.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în loc de suma de 40.000 RON;

- în favoarea reclamantului A., suma de 5.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, în loc de suma de 10.000 RON.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Totodată, a fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelanţilor suma de 4.124 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia de casare

Prin decizia civilă nr. 1340 din 01.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de pârâta C. S.A, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.

În motivare, s-a reţinut că acţiunea prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs, ca urmare a unui accident de circulaţie, are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind astfel prescriptibilă extinctiv, motiv pentru care problema de drept ce se impune a fi analizată în prezenta cauză este legată de data de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

Întrucât temeiul pretenţiilor solicitate de reclamanţi îl constituie dispoziţiile art. 1349 din C. civ., instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 2528 din C. civ., care prevăd că prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Ca urmare, s-a apreciat că este corectă reţinererea instanţelor de fond, în sensul că, la data de 4 martie 2015, reclamanţii cunoşteau cert că asigurător de răspundere civilă pentru accidentul rutier produs la 2 septembrie 2012 este C. S.A., de vreme ce, la acea dată, au fost în măsură să solicite acestei pârâte plata despăgubirilor pretinse în speţă.

Instanţa de casare a constatat că instanţa de apel nu a răspuns chestiunii invocate în apel, şi anume dacă anterior acestui moment, reclamanţii au putut cunoaşte prejudiciul şi persoana pârâtei, sau au rămas inactivi.

S-a dispus, în rejudecarea cauzei, în măsura în care se va concluziona că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu este fondată, instanţa de apel să procedeze la cenzurarea criticilor din apel, formulate de reclamanţi şi pârâtă vizând cuantumul despăgubirilor morale stabilite de prima instanţă, potrivit criteriilor stabilite de art. 49 alin. (1) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Totodată, instanţa de casare a dat îndrumări, în sensul ca instanţa să aibă în vedere, de principiu, reperele statuate de jurisprudenţa în materie, esenţiale în asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubire şi prejudiciu - respectiv consecinţele negative suferite de cel în cauză; în privinţa cererii accesorii referitoare la plata penalităţilor de întârziere, instanţa de apel va avea în vedere faptul că, de principiu, în ceea ce priveşte obligaţia instituită în sarcina asigurătorilor RCA de art. art. 36 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011. Ulterior acestei analize, instanţa de apel va putea să determine momentul naşterii obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere ce revine pârâtei, în calitate de asigurător, faţă de dispoziţiile art. 37 din Ordinul ASF nr. 14/2011.

Decizia instanţei de apel - rejudecare

Prin decizia nr. 196A din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 727 din 25.07.2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 5.000 euro şi reclamantei B. echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 15.000 euro, cu titlu de daune morale.

A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A obligat intimata C. S.A. să plătească apelanţilor suma de 6624 RON, cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, instanţa a reţinut că reclamanţii s-au constituit la 18 martie 2015 părţi civile în dosarul penal întocmit în urma accidentului de circulaţie din 2 septembrie 2012, în interiorul termenului de prescripţie.

Reclamanţii aveau obligaţia ca, pentru exercitarea acţiunii în răspundere civilă delictuală, să aştepte soluţionarea acţiunii civile exercitate în dosarul penal, lucru care s-a întâmplat la data de 09.02.2017, când a fost emisă ordonanţa de clasare în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, cu referire la art. 27 şi art. 28 din C. pen. şi art. 2537 alin. (1) pct. 3 C. civ.

În raport de aceste considerente, instanţa de apel a constatat că exercitarea acţiunii de către reclamanţi la 20 iunie 2017 este înăuntrul termenului de prescripţie.

Referitor la cuantumul despăgubirilor pentru daunele morale, instanţa de rejudecare a avut în vedere leziunile cauzate reclamanţilor, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acestora, suferinţele fizice şi psihice inerente vătămărilor produse, împrejurarea că aceştia aveau în întreţinere un copil cu probleme de sănătate deosebite de care nu s-au putut îngriji corespunzător pe perioada de recuperare ulterioară accidentului, suferinţele psihice cauzate reclamanţilor atât prin producerea accidentului cât şi în raport de perioada de recuperare, care a inclus o perioadă de spitalizare în Franţa, luând în considerare şi aspectele care rezultă din declaraţiile martorului audiat sub acest aspect de prima instanţă, care confirmă suferinţele fizice şi psihice ale reclamanţilor.

S-a raportat la jurisprudenţa depusă de părţi, pentru o situaţie similară a unei persoane care a suferit vătămari în acelaşi accident de circulaţie şi a dispus majorarea daunelor morale la 5.000 euro pentru reclamant şi 15.000 euro pentru reclamantă.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care instituie obligaţia în sarcina asigurătorilor RCA de a răspunde persoanei prejudiciate, fie printr-o ofertă de despăgubire justificată, fie printr-un refuz justificat în termen de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat.

Din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, a reţinut că pârâta nu a dat curs cererii reclamanţilor, neîndeplinindu-şi obligaţia mai sus enunţată, ceea ce atrage aplicarea art. 37 din aceeaşi normă, sens în care a constatat că pârâta datorează penalităţi de întârziere de la expirarea termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului, scopul instituirii acestor daune moratorii fiind tocmai acela de a sancţiona nesoluţionarea fără justificare a cererii de despăgubire formulată în termenele legale.

Recursul

Împotriva deciziei de casare, pârâta a formulat recurs, întemeiată în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 7, şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut, cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, că hotărârea dată încalcă normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum si autoritatea de lucru judecat - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

A arătat că argumentele instanţei de apel sunt lipsite de fundament logic şi juridic, acesta interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 2528 C. civ., prevedere care determină data de la care începe să curgă termenul de prescripţie.

De altfel, instanţa de apel nu statuează în considerente că ar fi intervenit un caz de întrerupere sau suspendare, respectiv în ce temei legal, ci susţine pur şi simplu că prin constituirea de părţi civile în cadrul dosarului penal, ulterior clasat, reclamanţii au formulat acţiunea în termen.

Această interpretare reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material cu privire la penalităţile de întârziere - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor obligatorii ale deciziei de casare, în rejudecare trebuia reanalizată şi chestiunea penalităţilor de întârziere, dar Curtea de Apel Cluj ajunge din nou, la aceeaşi concluzie, respectiv că sunt incidente prevederile art. 37 din Ordinul ASF nr. 14/2011, iar pârâta datorează penalităţi de întârziere de la data expirării termenului de 3 luni de la avizare.

Astfel, instanţa de apel, pe de o parte, sfidează încă o dată dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altă parte, a interpretează şi aplică greşit prevederile art. 36 alin. (1), art. 36 alin. (5) şi art. 37 din Ordinul CSA 14/2011, considerând, în mod nelegal, că în măsura în care asiguratul se adresează asigurătorului, prevederile art. 36 alin. (5) nu mai sunt aplicabile, respectiv ca penalităţile de întârziere nu încep să curgă în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Prin aceste considerente, instanţa de apel încalcă principiul ubi lex non distinauit, nec nos distinauere debemus, întrucât nici prevederile art. 36, nici prevederile art. 37 din Normele CSA 14/2011 nu disting între situaţia în care asiguratul s-a adresat direct asigurătorului înainte de a promova o acţiune în justiţie si situaţia în care asiguratul se adresează în mod direct instanţei judecătoreşti.

În acest fel, instanţa de apel pare să condiţioneze acordarea penalităţilor de întârziere prin raportare la depăşirea de către recurentă a termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (1) din Norma 23/2014.

A învederat practica statornicită a instanţelor de judecată pe aceste aspecte, în sensul că penalităţile de întârziere încep să curgă din a 11-a zi de după momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care s-au stabilit despăgubirile a căror obligaţie de plată îi incumbă asigurătorului RCA, indiferent dacă a existat sau nu o avizare de daună la nivelul asigurătorului.

Procedura de filtru

Prin încheierea de admitere în principiu din 8 februarie 2022, s-a apreciat că excepţia tardivităţii recursului urmează a fi dezbătută în şedinţă publică, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 196A din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fost fixat termen de judecată la data de 3 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi:

Asupra excepţiei tardivităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 485 din C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2) - (4), precum şi cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător.(2) Dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el se va socoti în termen."

Calculul termenelor este reglementat de art. 181 C. proc. civ., iar la alin. (1) pct. 2 al aceluiaşi articol, se prevede expres că, atunci, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Reiese, aşadar, că atunci când legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, actul de procedură prin care se realizează trebuie să îmbrace forma prescrisă de lege altfel intervine sancţiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei C. S.A. la domiciliul procesual ales din Bucureşti, bulevardul x nr. 30 etaj VII sector 1, la data la 26 octombrie 2020, dată de la care curge termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.

În temeiul dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 26 noiembrie 2020, care a fost o zi lucrătoare.

Recurenta pârâtă a formulat calea de atac extraordinară a recursului la 8 aprilie 2021, în afara termenului legal menţionat de textele legale anterior citate, cum reiese din ştampila oficiului poştal cu care a fost expediat memoriu de recurs, aflat la dosar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca tardiv formulat.

Văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) şi art. 452 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige pârâta C. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.780 RON către intimaţii reclamanţi B. şi A., reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 196A din 13 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă la plata sumei de 6.780 RON, cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi B. şi A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.