Cassation proceedings terminated by defendants' waiver of appeal, upholding lower court order for judicial resolution of installment sales contract

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 11 noiembrie 2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei rezilierea contractului de vânzare, încheiat între părţi, autentificat sub nr. x/08 iulie 2019, de către notarul public D., precum şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii menţiunilor înscrise, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1516 şi art. 1757 din noul C. civ.

Prin întâmpinare, pârâţii B. şi C. au invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Sentinţa tribunalului

Prin sentinţa civilă nr. 1234 din 23 iunie 2021, Tribunalul Timiş a respins excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâţi şi a respins pe fond cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., obligând pe reclamant la plata către pârâţi a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia curţii de apel

Prin decizia nr. 335 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de apelantul reclamant A..

A schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 1234/23.06.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2020, şi în consecinţă:

A admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. împotriva pârâţilor B. şi C..

A dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat între părţi, autentificat sub nr. x/08 iulie 2019, de către notarul public D..

A dispus radierea menţiunilor înscrise sub B.4. în cartea funciară Nr. x Timişoara, Nr. cadastral/Nr. topografic Top: x.

A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 9.448 RON, reprezentând taxă de timbru şi a sumei de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

A obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 4724 RON, reprezentând taxă de timbru şi a sumei de 2500 RON, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În motivare, a reţinut, ca situaţie de fapt, că prin contractul de vânzare cumpărare, cu rezerva proprietăţii, încheiat la data de 08.07.2019, reclamantul A. a vândut pârâţilor B. şi C., dreptul de proprietate asupra cotei-părţi de 1/2 din imobilul situat în Timişoara, Piaţa Alexandru Mocioni, nr. 4, jud. Timiş, înscris în CF nr. x Timişoara.

Părţile au stabilit ca preţul vânzării, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 120.000 euro să fie achitat de către pârâţi în termen de 5 ani, în 5 tranşe anuale, fiecare tranşă reprezentând echivalentul în RON a sumei de 24.000 euro, urmând a fi achitată în perioada 1-15 iulie a fiecărui an, iar prima tranşă în perioada cuprinsă între 8-15 iulie 2019.

Prima tranşă din preţ a fost achitată de către pârâţi la data de 11.09.2019 cu o întârziere de aproximativ două luni de zile, faţă de data menţionată în contract, aspect necontestat în cauză.

Următoarea tranşă trebuia achitată de către pârâţi cel târziu la data de 15 iulie 2020. Pârâţii au încercat să achite această tranşă la data de 19.08.2020, cu o întârziere de o lună de zile.

La data de 17.08.2020, reclamantul a restituit dintr-un cont E., prima tranşă din preţ; ca urmare, în ziua următoare, în data de 18.08.2020, pârâţii au încercat să trimită înapoi suma restituită de reclamant însă nu în contul din care a fost realizată plata ci în contul menţionat în contract, iar în data de 19.08.2020 au încercat să trimită în acelaşi cont, cea de-a doua tranşă, însă ambele sume au fost returnate pe motiv că acest cont a fost închis de către reclamant - titularul contului.

Instanţa de apel a reţinut că pârâţii şi-au manifestat intenţia de plată a acelei de-a doua tranşe cu depăşirea atât a termenului prevăzut în contract (15 iulie 2020) cât şi a amânării de 30 de zile acordată de către reclamant la solicitarea acestora şi au încercat să facă plata numai după ce au luat la cunoştinţă despre intenţia fermă a reclamantului de a invoca rezoluţiunea contractului, dedusă din faptul restituirii primei tranşe din preţ.

A constatat că pârâţii nu au avut nici un moment intenţia să respecte termenul de 15 iulie 2020 prevăzut în contract pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a celei de-a doua tranşe din preţ şi nici măcar amânarea de 30 de zile acceptată de către reclamant.

Curtea a mai reţinut şi că cea de-a treia plată de preţ, ce trebuia efectuată până la data de 15 iulie 2021, a fost achitată de către pârâţi, prin oferta reală, însă tot cu întârziere, suma fiind consemnată pe numele reclamantului abia în luna noiembrie 2021.

Din probatoriul administrat, s-a reţinut că pârâţii au considerat că pot efectua plata până la data de 31.12 a fiecărui an, fără nici o sancţiune, întemeindu-se pe prevederile contractuale.

Curtea a reţinut că, prin contract, părţile au stabilit scadenţa obligaţiei de plată a tranşelor din preţ ca fiind data de 15 iulie a fiecăruia an, timp de cinci ani de la momentul încheierii contractului.

Clauza referitoare la întârzierea la plată până la data de 31 decembrie reprezintă un pact comisoriu, care dă dreptul reclamantului să rezilieze unilateral contractul. Acesta nu trebuie însă confundat cu un termen de graţie acordat de către reclamant "a priori", fiind doar o condiţie pentru rezoluţiunea de drept a contractului, cu sancţiunea reţinerii părţii de preţ achitată de către cumpărători până la momentul rezoluţiunii.

Nici din cuprinsul contractului şi nici din probele administrate nu a rezultat că termenul de plată ar fi un termen de recomandare sau că vânzătorul reclamant ar fi fost de acord să primească tranşele din preţ până în data de 31 decembrie a fiecărui an. De altfel, după cum cu temei a arătat şi reclamantul, dacă lucrurile ar fi stat aşa, nimic nu împiedica părţile să treacă acest termen ca fiind scadenţa obligaţiei şi nu pe cel din 15 iulie.

Aşadar, curtea de apel a constatat că respectiva clauză este un pact comisoriu care dă dreptul creditorului ca, în cazul unei singure neexecutări a obligaţiei până la data de 31 decembrie, să rezoluţioneze unilateral contractul, fiind prevăzute şi daunele interese sub forma ratelor din preţ achitate de către debitori până la acel moment.

Acest pact comisoriu nu exclude însă celelalte cazuri de rezoluţiune judiciară pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Ca urmare, interpretarea pârâţilor potrivit căreia pot realiza plata unei tranşe până la sfârşitul anului, fără nici o sancţiune nu are nici o bază contractuală sau legală şi nu poate fi reţinută nici pe cale de interpretare a clauzelor contractuale, prin raportare la circumstanţele încheierii acestuia.

În aplicarea art. 1516 şi art. 1523 lit. c) C. civ., curtea a constatat că dispoziţia prevăzută de art. 1728 C. civ., care menţionează că, atunci când vânzarea are ca obiect un bun imobil şi s-a stipulat că în cazul în care nu se plăteşte preţul la termenul convenit cumpărătorul este de drept în întârziere, acesta din urmă poate să plătească şi după expirarea termenului cât timp nu a primit declaraţia de rezoluţiune din partea vânzătorului nu este însă incidentă, întrucât are în vedere plata preţului dintr-o dată şi nu în rate, cum este cazul în speţă.

A reţinut că nu este incident nici art. 1524 C. civ., care prevede că debitorul nu este în întârziere dacă a oferit, când se cuvenea, prestaţia datorată, chiar fără a respecta nici o formalitate, însă creditorul a refuzat, fără temei să o primească, întrucât pârâţii erau datori să dovedească intenţia de achitare la scadenţă a ratelor din preţ, dar aceştia nu au negat însă achitarea cu întârziere a obligaţiilor de plată.

În ceea ce priveşte cea de-a doua rată, pârâţii au susţinut că nu au fost în măsură să-şi îndeplinească obligaţia, întrucât reclamantul şi-a schimbat contul menţionat în contract.

Cu privire la acest aspect, instanţa a reţinut că rămâne neprobată intenţia pârâţilor de a îndeplini obligaţia de plată a tranşelor la termenele asumate prin contract, inclusiv în ceea ce priveşte tranşa a doua din preţ.

Asupra chestiunii dacă plata cu întârziere a două din cele cinci tranşe de preţ reprezintă o întârziere repetată şi suficient de importantă pentru reclamant, care să justifice rezoluţiunea judiciară a contractului, curtea a reţinut că intenţia pârâţilor de achitare a tranşelor cu nerespectarea dispoziţiilor contractuale, în condiţiile în care inclusiv cea de-a trei tranşă a fost achitată cu o întârziere de 4 luni. Această atitudine nu a fost justificată de către pârâţi, decât prin aceea că reclamantul nu poate obţine rezoluţiunea decât dacă o tranşă este achitată cu o întârziere mai mare de 6 luni, apărare ce a fost înlăturată de către Curte ca neavând suport legal sau contractual.

Curtea a considerat că pentru reclamant achitarea la termen a tranşelor din contract este importantă, nu doar din perspectiva sumei importante de bani pe care trebuie să o primească cel târziu în data de 15 iulie, timp de cinci ani de la momentul încheierii contractului, ci şi pentru că nu i se poate pretinde acestuia ca în fiecare an să iniţieze demersuri pentru a-şi determina debitorii să-şi îndeplinească obligaţia la scadenţă.

Deşi la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, pârâţii au achitat cu întârziere prima tranşă şi tot cu întârziere şi-au manifestat şi intenţia de a o achita pe cea de-a doua, achitarea cu întârziere şi a celei de-a treia tranşe, chiar dacă nu a fost avută în vedere la momentul depunerii acţiunii, trebuie reţinută, deoarece dovedeşte persistenţa pârâţilor în atitudinea de nesocotire a obligaţiilor pe care, în mod liber, şi le-au asumat faţă de reclamant.

De asemenea, s-a arătat şi că pârâţi nu au oferit nici o explicaţie în privinţa motivului pentru care nu au achitat nici o tranşă la scadenţă, în trei ani de contract (cum ar fi lipsa justificată a disponibilităţilor băneşti sau prelungirea termenului de plată prin acordul părţilor), nu se poate reţine buna credinţă care să justifice menţinerea contractului.

Recursul

Împotriva acestei decizii, pârâţii au formulat recurs, prin care au susţinut aplicarea greşită a normelor privind condiţiile rezoluţiunii judiciare a contractului de vânzare cumpărare.

Astfel, în raport de natura juridică a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate şi rezerva proprietăţii, sancţiunea este rezoluţionea şi nu rezilierea.

Pentru a dispune rezoluţiunea, instanţa nu a verificat îndeplinirea condiţiilor ce reies din art. 1516 alin. (2) şi art. 1551 alin. (1) teza a II-a C. civ.

Prima condiţie, a punerii în întârziere a părţii culpabile, prevăzută de art. 1523 alin. (2) lit. c) C. civ., nu este îndeplinită. Momentul la care instanţa trebuia să analizeze caracterul repetat al întârzierii este data cererii de chemare în judecată, 11 noiembrie 2020, şi nu cele trei tranşe plătite.

Au susţinut că părţile s-au înţeles că tranşele se pot plăti şi până la sfârşitul anului, cum a arătat şi instanţa de fond, raportându-se la 31 decembrie. Deci, la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâţii întârziaseră doar o dată cu plata.

Pârâţii susţin că nu fuseseră puşi în întârziere, nu întârziaseră cu plata nefiind îndeplinite condiţiile art. 1523 alin. (2) C. civ.

Instanţa de apel a înlăturat cu uşurinţă apărarea pârâţilor privind lichidarea conturilor bancare de către reclamant, care a provocat întârzierea plăţii, cum prevede art. 1517 C. civ.

A doua critică se referă la greşita aplicare a art. 1551 alin. (1) C. civ., întrucât rezoluţiunea judiciară se dispune doar când neexecutarea obligaţiilor este însemnată.

Art. 1549 alin. (3) C. civ. se referă la aplicarea şi în cazul rezilierii a prevederilor legate de rezoluţiune, ceea ce însemană că norma generală este rezoluţiunea, iar rezilierea este norma specială, de excepţie şi de strictă interpretare.

In speţă, nu este incidentă neexecutarea obligaţiilor contractuale, ci executarea lor cu întârziere, care a fost de mică însemnătate, cu atât mai mult cu cât creditorul a închis contul şi a refuzat plata.

Decizia curţii de apel este nelegală, câtă vreme la acest moment, plăţile aferente anilor 2019, 2020 şi 2021 sunt la zi.

Au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, respingerea apelului reclamantului, menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra cererii de renunţare la judecata recursului, formulată de recurenţii pârâţi B. şi C., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 406 din C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul părţilor de a face acte procedurale de dispoziţie cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaşte ori stabili aceste drepturi.

Prin urmare, renunţarea la judecată reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil.

În cauză, recurenţii pârâţi au depus declaraţie autentificată sub nr. x/2022, prin care declară că înţeleg să renunţe la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

În raport de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., având în vedere cererea de renunţare la judecata recursului pendinte, precum şi poziţia procesuală exprimată de intimatul reclamantul, Înalta Curte urmează să ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat de recurenţii pârâţi B. şi C. împotriva deciziei nr. 335 din 14 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Văzând că cererea de renunţare la judecată a fost depusă după comunicarea cererii de recurs, cum prevede art. 406 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenţii pârâţi la plata sumei de 2500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A., cu respectarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea pârâţilor B. şi C. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 335 din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii pârâţi la plata sumei de 2500 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2022.