Failure to pay judicial stamp tax leading to annulment of civil appeal against state liability

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş:

Prin sentinţa civilă nr. 380 din 10 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost respinsă excepţia netimbrării cererii.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor A. şi B..

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. şi A. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia nr. 288 din 25 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 380 din 10 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş.

3. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 254 din 10 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamantele B. şi A. au declarat recurs.

Invocând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1000 C. civ. de la 1864 referitoare la raportul dintre comitent şi prepus, având în vedere raportul dintre un fost şef de stat şi statul pe care l-a reprezentat.

Astfel, recurentele-reclamante au susţinut că raportul a fost tocmai invers faţă de cel reţinut de instanţa de apel, întrucât Statul Român acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte care, prin dispoziţiile sale, angrena Statul în raporturile cu terţii, în raporturile interne şi internaţionale, unde Statul Român acţiona în calitate de subiect de drept.

Prin analogie cu o societate comercială, consideră că nu se poate aprecia că doar aceasta răspunde pentru întreaga activitate infracţională presupus a fi săvârşită, iar organele sale de conducere nu vor avea vreo vină, pentru că ele doar au primit instrucţiuni de la această societate. Raportul a fost invers, Statul fiind răspunzător pentru acţiunile organului său de conducere, astfel cum un părinte răspunde pentru faptele copilului său.

Au arătat că instanţa de apel a interpretat greşit că există un raport de subordonare în baza căruia Statul să poată da ordine şi instrucţiuni unui preşedinte întrucât un stat, ca subiect de drept, nu poate face acest lucru. Dacă s-ar accepta teza instanţei de apel, care a făcut o interpretare a raportului dintre stat şi preşedinte asemănătoare instanţei de fond, ar însemna să se accepte existenţa unui "for" superior, care să atribuie acestuia din urmă nişte instrucţiuni, sarcini.

Învederează că interpretarea dată de instanţa de apel raportului dintre fostul preşedinte şi Statul Român este greşită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist după căderea acestuia din 1989, în sensul că acestea nu au nicio relevanţă şi nici legile care au fost edictate cu titlu de recunoştinţă faţă de persoanele persecutate între 1945-1989.

Au invocat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 alin. (1) C. proc. pen., art. 221 şi 224 alin. (1) C. civ., arătând că Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză. Contrar susţinerilor instanţei de apel, acesta este ţinut să răspundă pentru faptele fostului preşedinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea şi rănirea gravă a persoanelor care au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluţiei Române din 1989.

4. Apărările formulate:

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (4 noiembrie 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi împuternicirea avocaţială sau, după caz, delegaţia consilierului juridic", sub sancţiunea nulităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă."

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar potrivit alin. (2), "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei. Prin aceeaşi comunicare instanţa îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispoziţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce priveşte complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanţa însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluţionarea cererii de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru."

În cauză, în sarcina recurentelor-reclamante A. şi B. s-a stabilit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) teza finală raportat la art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii de recurs.

Prin încheierea din 24 martie 2022, a fost respinsă cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru. Încheierea a fost comunicată recurentelor la 12 aprilie 2022.

La 29 iunie 2022 recurentele-reclamante A. şi B. au fost citate cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, obligaţie faţă de care părţile nu s-au conformat.

Cum recurentele nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, deşi au fost legal înştiinţate despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport de prevederile legale anterior menţionate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 288 din 25 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.