Unilateral payment commitment cause and validity: cassation annulled for failure to specify concrete legal violations under Article 488

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 11 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău:

Prin decizia nr. 857 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 529 din 11 octombrie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău.

3. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 857 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Invocând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Obligaţia de plată asumată pârâtă prin manifestarea de voinţa liberă are ca scop şi efect naşterea unui drept de creanţă al reclamantului împotriva acesteia.

Angajamentul este un act juridic supus unor modalităţi şi conţine un raport juridic obligaţional în care debitoarea îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani creditorului său. Prin urmare, actul juridic, chiar calificat ca un act unilateral, are în conţinutul său o obligaţie de plată asumată de către cea care se angajează, corelativă unui drept de creanţă al reclamantului împotriva pârâtei, care leagă aceste părţi sub o condiţie negativă şi un termen suspensiv.

Actul juridic este afectat de modalităţi respectiv de termen si condiţie.

Condiţia care afectează existenta obligaţiei de plata este una negativă respectiv dacă nu va exista nicio şansă de împăcare şi convieţuire între părţi. Condiţia consta într-un eveniment viitor si nesigur care urmează să nu se producă, respectiv acela ca părţile sa nu se împace. Daca părţile nu se vor împăca în termen de 12 luni, obligaţia se naşte cu scadenţă la 30 zile şi creditorul are dreptul corelativ de a cere plata, inclusiv prin executare silita.

Condiţia este posibilă întrucât îndeplinirea sau neîndeplinirea priveşte evenimentul, deoarece împăcarea supusă voinţei pârtilor se poate realiza şi la fel de bine nu se poate realiza la termen. Daca evenimentul - împăcarea - nu s-ar fi putut realiza, atunci condiţia ar putea fi apreciată ca imposibilă deoarece împăcarea nu era susceptibilă de realizare prin voinţa exclusivă a pârâţilor. Condiţia este o modalitate a actului juridic şi nu se confundă cu cauza, care este o cerinţă de fond, esenţială, de validitate şi generală a actului juridic.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că, în privinţa cauzei actului juridic, aceasta este motivul concret care determina partea sau părţile să încheie actul juridic şi este un element al voinţei juridice care răspunde la întrebarea pentru ce partea a încheiat actul.

Din conţinutul actului dedus judecăţii, rezulta ca angajamentul asumat de pârâtă - de a achita suma de bani reclamantului, este urmarea realizărilor pe care le-au avut împreuna timp de 15 ani cât au convieţuit în concubinaj.

În materia probei cauzei, pârâta trebuia să dovedească imoralitatea şi ilicitatea cauzei împotriva conţinutului înscrisului constatator, în sensul de a dovedi că reluarea concubinajului a fost motivul exclusiv al obligaţiei de plată asumate prin angajament şi că plata a fost făcută în contraprestaţie şi cu acest interes de către debitoare.

Aşa cum motivează instanţa de apel, relaţia de concubinaj nu este ilicită, în sensul ca nu este prohibită de lege şi nu este contrară bunelor moravuri.

Arată că instanţa de apel, într-o motivare contradictorie, în pagina 11, deşi nu neaga angajamentul patrimonial ce izvorăşte din angajamentul de plata, arată că angajamentul se grevează pe raporturi de natură personală iar cauza este reprezentată de relaţia personală dintre cei doi, dacă nu se împacă, respectiv nu reiau relaţia de concubinaj, pârâta trebuie să restituie suma menţionată în angajament.

Mai departe, deşi califică înscrisul juridic unilateral, instanţa de apel retine în pagina 11 ca întrunind elementele pentru a fi considerat mijloc de constrângere pentru o relaţie între părţi, cauza nu poate fi considerată nici licită nici morală.

Urmărind motivarea instanţei se observă că aceasta se îndepărtează de limitele şi natura cauzei şi consideră că autoarea angajamentului de plată îşi manifestă voinţa în condiţii de constrângere, deşi nu s-a invocat violenţa ca viciu de consimţământ.

Concluzionând, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel este în eroare cu privire la analiza cauzei pe argumente juridice care în realitate privesc consimţământul ca o condiţie a actului juridic.

Apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate:

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (21 august 2019), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Analizând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele prezentate de recurentul-reclamant nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei de drept al recursului.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat detaliat aspecte teoretice cu privire la actul juridic şi chestiuni de fapt, cu redarea unor pasaje din decizie, fără a evidenţia care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel şi care ar fi pretinsa contradictorialitate din considerentele hotărârii instanţei de apel.

În lipsa unei dezvoltări corespunzătoare, aceste simple susţineri apar ca fiind formale, în condiţiile în care partea nu a adus critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, limitându-se la a arăta că instanţa de apel este în eroare cu privire la analiza cauzei actului juridic, iar considerentele cu privire la acest aspect fac incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul nu precizează, punctual, care este argumentul pentru care consideră că motivarea instanţei de apel este contradictorie şi străină de natura cauzei. Redarea unor pasaje din decizie, în lipsa argumentelor părţii de natură a reliefa care este contradicţia din motivarea hotărârii, pune instanţa de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei atacate.

Chestiunile teoretice enunţate de recurentul-reclamant, ce fac referire actul juridic, condiţia care afectează existenţa obligaţiei de plată, cauza actului juridic, prezumţiile instituite de C. civ. în materia cauzei şi aspectele legate de proba cauzei, nu pot fi convertite într-un veritabil de motiv de recurs, în lipsa oricăror argumente de natură a reflecta în ce mod, prin considerentele reţinute, instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit norme de drept material cu privire la aceste instituţii de drept civil şi nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., ce presupune ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel, astfel că, în atare circumstanţe, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs este imposibil de realizat.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Cum susţinerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, aşa cum deja s-a menţionat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 857 din 22 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.