Standing in delictual liability for conduct throughout criminal proceedings, not just the initial complaint.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 18 august 2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, pentru atingerea adusă demnităţii, imaginii şi sănătăţii sale, ca urmare a formulării de către pârâţi de plângeri penale cu rea-credinţă în cadrul dosarului penal nr. x/2015 al Tribunalului Vrancea. A solicitat şi instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafaţă de 575 mp curţi-construcţii împreună cu construcţia C1-spălători auto şi birouri, în suprafaţă de 251 mp, imobil situat în Focşani, judeţul Vrancea.

La termenul din 20 mai 2021, reclamantul a renunţat la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile indicate în cererea de chemare în judecată, iar pârâţii B. şi C. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea:

Prin sentinţa civilă nr. 214 din 17 iunie 2021, Tribunalul Vrancea a luat act că reclamantul A. a renunţat la judecarea capătului de cerere având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului teren în suprafaţă de 575 mp curţi-construcţii împreună cu construcţia C1 - spălători auto şi birouri, în suprafaţă de 251 mp, imobil situat în Focşani, judeţul Vrancea.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii B. şi C. şi a respins cererea formulata de reclamantul A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia civilă nr. 206/A din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., continuat de moştenitorii acestuia D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 214 din 17 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu pârâţii C. şi B..

A fost anulată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B..

A fost trimisă cauza la aceeaşi instanţă, pentru judecarea pe fond a capătului de cerere având ca obiect pretenţii.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi au fost înlăturate din cuprinsul acesteia dispoziţiile contrare deciziei.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 206/A din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pârâţii B. şi C. au declarat recurs.

Invocând incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că nu există niciun singur considerent al instanţei de apel referitor la apărările pe care le-au formulat. Deşi instanţa de apel pretinde că analizează excepţia, intră în fondul susţinerilor părţilor, fără să facă referire la apărările pârâţilor ce evidenţiau faptul că, în dosarul penal, A. a fost iniţial condamnat, inclusiv prin decizia Curţii fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru invocarea unui prejudiciu - accesul la justiţie nu se poate transforma în cauză de răspundere civilă delictuală.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au subliniat că, pe de o parte, instanţa a reţinut că nu pârâţii sunt autorii plângerii, iar, pe de altă parte, a reţinut că pârâţii au indus în eroare organele judiciare, fără să explice cum puteau face acest lucru dacă nu erau autorii plângerii, pentru a conchide, în final, că instanţa de fond a stabilit greşit obiectul acţiunii.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că instanţa de apel, prin afirmaţii vagi şi acuzatoare, a încălcat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., ce stabilesc că obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

Împrejurarea că, prin decizia nr. 1380/2019, Curtea l-a achitat pe reclamant pentru faptele pentru care fusese condamnat, nu determină întrunirea condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor. Prin raportul de constatare întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, prin expertiza G., prin varianta 2 a raportului de expertiză H., inclusiv prin sentinţa penală nr. 70/2019, toate susţinerile din plângerea penală au fost verificate şi confirmate juridic.

Conchizând, recurenţii-pârâţi au precizat că nu există fapta care să justifice calitatea procesuală pasivă, astfel cum s-a reţinut în decizia recurată.

5. Apărările formulate:

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (18 august 2020), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte reţine că aspectele invocate prin motivele de recurs, ce fac trimitere la faptul că instanţa de apel nu a răspuns apărărilor formulate de pârâţi, cu referire la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., urmează a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputând fi circumscrise pct. 5 al aceluiaşi articol, aşa cum au menţionat recurenţii-pârâţi, criticile neavând ca obiect încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Astfel, recurenţii-pârâţi au arătat că instanţa de apel nu a răspuns apărării ce făcea referire la faptul că, în dosarul penal, A. (reclamantul din cauză) a fost iniţial condamnat, fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, subliniind faptul nu se poate invoca răspunderea civilă delictuală pentru un prejudiciu ce presupune accesul la justiţie.

Se constată că aceste susţineri ale recurenţilor-pârâţi sunt nefondate, din considerentele deciziei recurate rezultând neechivoc faptul că, cenzurând soluţia dată de instanţa de fond exclusiv prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de apel a reţinut (la pagina 7 din decizia recurată) că, urmare a plângerilor formulate de pârâţi, reclamantul A. a fost cercetat penal pe o perioadă de 5 ani, pronunţându-se, în primă instanţă, sentinţa penală nr. 70 din 24 aprilie 2019, prin care Tribunalul Vrancea a condamnat pe reclamant la 3 ani de închisoare sub supraveghere, pe latură civilă fiind obligat la plata sumei de 472.876 RON, cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile B. şi C. şi a sumei de 776.143 RON către partea civilă S.C. I., societate aflată în faliment la momentul respectiv.

A reţinut de asemenea că, ulterior, prin decizia penală nr. 1380/A din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apela Galaţi, reclamantul A. a fost achitat pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Apărarea formulată de pârâţi în faţa instanţei de apel, în sensul că nu se poate invoca răspunderea civilă delictuală pentru un prejudiciu ce presupune accesul la justiţie, vizează fondul cauzei şi poate face obiect al analizei după corecta stabilire a cadrului procesual în raportul juridic obligaţional rezultat din răspunderea civilă delictuală. Or, fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei primei instanţe ce viza admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Curtea nu putea să analizeze şi să răspundă acestor apărări ce ţin de fondul litigiului.

Prin cea de-a doua critică, subsumat aceloraşi dispoziţii ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că, în mod contradictoriu, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că pârâţii nu sunt autorii plângerii, iar pe de altă parte, a reţinut că pârâţii au introdus în eroare organele judiciare.

Aspectele evidenţiate de recurenţi nu se verifică în cuprinsul deciziei recurate. Într-adevăr, la pagina 8 din hotărâre se regăseşte un pasaj în cuprinsul căruia s-a consemnat faptul că pârâţii nu sunt autorii faptei prejudiciabile, însă respectiva statuare nu aparţine instanţei de apel, ci primei instanţei, Curtea sintetizând doar considerentele instanţei de fond care au condus la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum reiese din lecturarea paragrafului ce are următorul conţinut,:

"Soluţionând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond a reţinut că fapta cauzatoare de prejudiciu constă în formularea de către pârâţi a unor plângeri penale, care au condus la declanşarea unui proces penal finalizat, după mai mulţi ani, prin achitarea inculpatului reclamant.

Or, câtă vreme plângerea penală din data de 28.06.2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere, înşelăciune, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum şi completările ulterioare aduse acesteia în data de 15.07.2013 şi apoi în data de 19.08.2013, nu au fost formulate de către pârâţi ci de către numita J., în calitate de administrator al S.C. I. S.R.L., Tribunalul a reţinut că aceştia nu sunt autorii faptei ilicite reclamate astfel că nu au calitate procesuală pasivă în cauză."

Din contră, Curtea a reţinut că nu se justifică maniera simplistă în care instanţa de fond a soluţionat cauza, limitându-se la a reţine că fapta ilicită reclamată constă doar în formularea plângerii penale, raportându-se strict la acest act material, fără a avea în vedere conţinutul concret al cererii de chemare în judecată, în cuprinsul căreia reclamantul a detaliat activitatea ilicită imputată pârâţilor, evidenţiind comportamentul manifestat de aceştia pe parcursul întregului proces penal, de la momentul formulării plângerilor penale şi până la finalizarea cercetărilor.

Se constată, aşadar, caracterul nefondat al susţinerilor recurenţilor referitoare la pretinsa contradicţie existentă în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, motivarea instanţei de apel justificând pe deplin concluzia acesteia că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este rezultatul unei greşite aprecieri asupra obiectului concret al pretenţiilor deduse judecăţii.

Nefondată este şi ultima critică inserată în cuprinsul cererii de recurs, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi arătând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. şi art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi alin. (2) C. civ.

Contrar acestei susţineri, făcând o corectă aplicare a acestor dispoziţii, Curtea a reţinut că în cadrul acţiunii în răspundere civilă delictuală calitatea de pârât revine autorului faptei ilicite, rezultând cu evidenţă că pentru stabilirea calităţii procesuale pasive este esenţial a se determina care este fapta ce se impută autorului.

Aşadar, pentru stabilirea calităţii de autor al faptei ilicite şi implicit a reţinerii legitimării procesuale pasive, se porneşte de la evidenţierea obiectului acţiunii în răspundere civilă delictuală, respectiv care este activitatea pretins ilicită în raport de care instanţa trebuie să se pronunţe, activitate ce conduce în mod nemijlocit la persoana căreia i se impută săvârşirea respectivei fapte.

Or, astfel cum anterior s-a arătat, fapta imputată pârâţilor chemaţi în judecată nu constă doar în formularea unor repetate plângeri penale finalizate cu achitarea reclamantului din cauză, cum în mod insistent susţin recurenţii.

Astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a avut în vedere comportamentul manifestat de pârâţi pe parcursul întregului proces penal, de la momentul formulării plângerilor penale şi până la finalizarea cercetărilor, proces pe parcursul căruia, pârâţii, prin declaraţiile făcute şi prin prezentarea într-o manieră total neadevărată a relaţiilor contractuale desfăşurate între părţi, au determinat cercetarea penală a reclamantului pentru infracţiuni pe care, în realitate, nu le-a comis.

Critica ce vizează faptul că prin decizia nr. 1380/2019 instanţa penală l-a achitat pe reclamant pentru faptele pentru care fusese condamnat şi faptul că susţinerile din plângerile penale au fost verificate şi confirmate juridic prin probele administrate în dosarul penal, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, nu poate fi primită întrucât nu poate face obiect al analizei în actuala etapă procesuală, reprezentând apărări ce ţin de fondul litigiului (stabilirea în concret a prejudiciului, a caracterului licit sau ilicit al faptei, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, respectiv a vinovăţiei autorilor faptei ilicite).

Or, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, fondul acţiunii nu a fost soluţionat. Instanţa de apel a reţinut doar că Tribunalul nu a respectat limitele deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi nu a stabilit corect situaţia de fapt, ignorând aspecte esenţiale ale cauzei, de natură a evidenţia faptul că pârâţii au calitate procesuală pasivă, fiind părţi în raportul juridic obligaţional rezultat din răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere cele anterior arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a apreciat asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ. şi art. 1357 coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi alin. (2) C. civ., astfel încât criticile recurenţilor nu întrunesc cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în limitele învestirii sale, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 206/A din 8 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.