Conflict of jurisdiction in extraneity divorce resolved in favor of Bucharest Sector 5 District Court under Article 915(2)

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la 16.09.2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată de părţi din culpa comună a părţilor, în subsidiar, desfacerea căsătoriei prin acord, exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minora C. de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la reclamant, obligarea pârâtei la plata contribuţiilor de creştere şi întreţinere a minorei C..

Ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională.

A solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de mamă privind minora, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei din comuna Golăeşti, obligarea reclamantului-pârât la prestarea lunară în favoarea minorei a unei pensii de întreţinere, în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obţinut de către reclamant în Germania, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1267/11.02.2022 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că domiciliul efectiv al reclamantului este în Germania, unde acesta are încheiat şi un contract de muncă (cu începere din 19.10. 2020), iar pârâta are domiciliul tot în Germania, conform înscrisului datat din luna august 2020, depus la dosar de mandatarul convenţional al acesteia, în şedinţa publică din 2 februarie 2022 .

Noţiunea de "locuinţă" trebuie înţeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuieşte efectiv şi nu locuinţa statornică şi principală. Altfel spus, ceea ce are relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale în această materie este locuinţa faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din aceste considerente şi în lipsa unui acord expres cu privire la alegerea unei instanţe competentă să soluţioneze cererea de divorţ, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi declinată prezenta cerere, în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti .

2.2. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3921 din 12.05.2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că, la momentul sesizării Judecătoriei Iaşi cu cererea de divorţ, respectiv 16.09.2021, pârâta locuia pe teritoriul României (partea afirmând că a revenit în România în anul 2020), în localitatea Cilibiu (com. Golăieşti), fiicele părţilor mutându-se în luna octombrie 2021 în mun. Iaşi, într-un imobil închiriat, potrivit copiei contractului de închiriere ataşat la dosar declinat.

În raport de aceste împrejurări, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a constatat incidenţa ipotezei reglementate de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., conform căreia dacă soţul pârât are locuinţa în ţară, competenţa de soluţionare a cererii pendinte revine instanţei de la locuinţa pârâtului, având relevanţă pentru stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa pârâtei de la data sesizării instanţei, conform art. 107 alin. (2) din acelaşi cod, iar nu faptul că, ulterior sesizării instanţei, pârâta a plecat în străinătate pentru perioade determinate, în vederea executării unor contracte de muncă sezoniere, însă revenind întotdeauna în ţară, unde se află centrul intereselor sale familiale (copiii părţilor aflându-se în România), sociale şi culturale, nefiind în niciun fel legată de ţara unde îşi desfăşoară munca, rezultând că locuinţa statornică şi principală a acesteia este în România, din moment ce pârâta nu şi-a manifestat intenţia de a se stabili într-o altă ţară, plecările sale fiind cauzate de necesitatea obţinerii unor venituri şi urmate de reîntoarcerea în România.

În consecinţă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa pârâta la momentul introducerii acţiunii.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

"(1) Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.".

Acţiunea care a determinat declinările reciproce ale instanţelor are ca obiect o cerere de divorţ, cu elemente de extraneitate, în sensul că ambele părţi sunt cetăţeni români, dar sunt plecaţi la muncă în străinătate, unde şi locuiesc efectiv.

Se observă că instanţele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părţilor.

Astfel, norma de competenţă în materia divorţului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1) şi (2), stipulează în sensul că aceasta aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. În teza a doua a menţionatului articol se prevede că în situaţia în care soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află ultima locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia are locuinţa reclamantul.

Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

Aşa cum rezultă din norma de drept menţionată, regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost, conform susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi din cererea reconvenţională, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi, iar, ulterior, în Germania, iar, la momentul sesizării Judecătoriei Iaşi cu cererea de divorţ, respectiv 16.09.2021 precum şi în prezent, ambele părţi nu au domiciliul în ţară.

Astfel, deşi pârâta afirmă în cererea reconvenţională că a revenit în România în anul 2020, din ancheta socială efectuată în cauză, aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rezultă că pârâta nu se afla în ţară la data formulării acţiunii de divorţ, 16.09.2021, fiind plecată la muncă în străinătate, în Germania, aspect ce este confirmat şi de susţinerile părţilor din actele procedurale efectuate şi depuse la dosar, precum înscrisul datat luna august 2020, depus la dosar de mandatarul convenţional al acesteia, în faţa Judecătoriei Iaşi, în şedinţa publică din 2 februarie 2022.

În ceea ce-l priveşte pe reclamant, domiciliul efectiv al acestuia este în Germania, unde aceasta are încheiat şi un contract de muncă, cu începere din 19.10. 2020, conform înscrisului de la dosar Judecătoria Iaşi.

Ca atare, constatând că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 16.09.2021, niciuna din părţi nu avea domiciliul în ţară, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., reţinând şi faptul că nu s-a dovedit un acord al părţilor privind alegerea de competenţă.

Se au în vedere, în acest sens, şi considerentele deciziei nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1049 din 27 decembrie 2016, prin care s-a arătat că interpretarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. trebuie făcută în sensul că acordul părţilor în vederea alegerii instanţei competente nu poate fi dat în mod tacit, ci doar expres.

Aceasta, în condiţiile în care textul de lege în discuţie instituie o normă de competenţă specială care este de strictă interpretare, şi care implică o acţiune neechivocă a fiecăreia dintre părţi în sensul manifestării acordului de alegere a instanţei căreia înţeleg să îi atribuie competenţa în temeiul art. 915 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.