Execution challenge assigned to Iași Court as exclusive enforcement forum; declination overruled.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 20 mai 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatorul Ministerul Finanţelor, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise de Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B. în dosarul execuţional nr. x/2020, solicitând anularea actelor de executare, anularea executării silite şi a deciziei de încuviinţare a executării silite din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 8221 din 12 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivare, instanţa a reţinut că prin decizia civilă nr. 2393 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020 a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitorilor Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Având în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., precum şi cele statuate prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa a concluzionat că revine Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa care a încuviinţat executarea silită.

III. Hotărârea Judecătoriei Iaşi:

Prin sentinţa nr. 2690 din 21 martie 2022, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Bacău.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în cauză, cererea a fost introdusă împotriva unui judecător, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. A reţinut, de asemenea, că intimata a solicitat declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Bacău (prin înscrisul existent la dosarul Judecătoriei Iaşi).

IV. Hotărârea Judecătoriei Bacău:

Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău a pronunţat sentinţa nr. 2372 din 4 mai 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut, în esenţă, că în lipsa unei norme speciale şi exprese care să confere şi altei instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, aceasta aparţine instanţei de executare - instanţa care a încuviinţat executarea silită, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competenţă, contestatorul Ministerul Justiţiei a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuţional nr. x/2020, anularea executării silite şi a deciziei de încuviinţare a executării silite din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2020, precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, "contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi B. a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 116/2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin încheierea nr. 2514/CS din 8 septembrie 2020, Judecătoria Iaşi a respins cererea de încuviinţare a executării silite.

Prin decizia nr. 2393 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost admis apelul declarat de apelanta A. şi a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 116 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 158 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, împotriva debitorilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în recurs în interesul legii s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă urmare a admiterii apelului declarat împotriva încheierii nr. 2514/CS din 8 septembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare urmează a se stabili în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie cu privire la care legea să prevadă competenţa altei instanţe decât cea de executare, reţinând dezlegările obligatorii ale deciziei pronunţate în procedura de unificare a practicii judiciare, se constată că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Iaşi, instanţă care a încuviinţat executarea silită.

Dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi invocate de instanţă (în speţă, de Judecătoria Iaşi) din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârâţi în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Or, în cauză, nici creditoarea-intimată şi nici debitorul-contestator, la momentul încuviinţării silite şi stabilirii instanţei de executare, nu au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., caz în care nici instanţa nu putea să decline competenţa în considerarea unei cereri introduse împotriva intimatei judecătoare.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.